vasile gherasim: sunt clipe pline de dumnezeire | Dragusanul.ro

vasile gherasim: sunt clipe pline de dumnezeire

Vasile Gherasim

*

Către Poezis

*

Tu mi-ai ieşit în cale

Şi eu te aşteptam demult, demult să vii

Şi să-mi apari în visul vieţii mele –

Doar vis e viaţa ce-ntrerupe somnul nefiinţei.

*

Te aşteptam

Să mi te-arăţi eterică, frumoasă, luminoasă;

Şi ai venit, Poezis,

Şi mi-ai atins cu jarul gurii tale

Înfierbântata-mi frunte

De gânduri şi-aşteptări;

*

Cu degetele mânii tale netezit-ai părul meu –

Părea că lin adie pe coardele unei antice lire…

Poezis, zână tu, învăluită în văluri de mister,

Fiinţă nepătrunsă de nici o minte-a unui muritor,

*

Tu, în extaz,

Şoptitu-mi-ai a zeilor vestire;

Şi flacăra suflării fale,

Când buzele cu sărutări le-acopereai,

Pătrunsu-mi-a adânc în suflet

Şi, astfel, începui să cânt.

*

Şi de-atunci eu cânt mereu

Dorul sufletului meu;

Şi de-atunci eu cânt adesea

Tot aleanul ne-nţeles

Ce în inimă-mi l-ai pus

Şi îl port de când te-ai dus…

*

Şi tot cânt a mea iubire

Şi nespusa-i fericire;

Şi iubirea am s-o cânt

Cât trăi-voi pe pământ;

Cât va arde al ei jar,

M-oi gândi la al ei dar.

*

Şi m-oi stinge tot cântând,

Lumea-n suflet cuprinzând:

Zările şi mările

Vor sorbi cântările…

Şi-aşa veşnic voi trăi

Şi de tine voi doini…

 *

Poporul,1927, No. 89/90

 *

 Lacrimile tale

*

De când sorbii din ochii, adânci ca sumbre ghioluri,

Nevinovate lacrimi, fierbinţi şi-mbelşugate,

Se-mplură-n al meu suflet şi ultimele goluri

Cu-ale iubirii noastre simţiri ne-nfricoşate.

*

Şi-aş vrea să crească-ntruna prea blânda-ne iubire

Ca sufletele noastre cuprinde să nu poată;

Şi-n ea să ne înece vrăjmaşa ei gândire,

Şi-ntr-însa să ne pierdem fiinţa noastră toată.

*

Oricât de mult mă mână la tine dorul meu,

Tot mai nebun, mai aprig să-l am eu mi-aş dori,

Iar focul ce-n adâncuri mă mistuie mereu

Incandescent, gigantic, ucigător de-ar fi!

 *

Vreau infernale chinuri în mine ca să port,

Vreau clipa fericirii trăită-adevărat

Cu suferinţi eterne s-o răsplătesc – doar mort

E cel ce niciodată din ele n-a gustat.

De când a tale lacrimi din ochi ţi le-am sorbit

Mă simt, în fericire, de tine-atât de-aproape;

Dar ştiu că, împreună, aşa a fost sortit,

Şi-n suferinţe, brazde, fiinţa-ne să-şi sape.

 *

Junimea Literară, 1931, No. 1-4

*

Pastel tomnatic

*

Vânturi reci, vă-ntoarceţi iar acum,

Frunze moi, v-aşterneţi iar pe drum;

Nori, vă-nşiruiţi mereu pe cer:

Nopţile sunt pline de mister.

 *

Liniştea iar reveni, tiptil

Arătându-mi palidu-i profil.

Ştie c-o iubesc atât de mult

Şi vrăjit şoptirea i-o ascult.

*

Da, e toamnă şi-n odaie-i frig;

De tristeţe, parcă-aş vrea să strig…

Sst! Nu vezi că-n colţ a adormit

Liniştea?… Ce mult a obosit!

 *

Spectator, 1928, No. 8.

 *

 Fiorul veşniciei

Când te-am îmbrăţişat întâia oară

Şi ţi-am sorbit suflarea într-a mea,

O pânză neguroasă s-aşeza

Peste-nserarea ce trăgea să moară.

*

Şi-atunci fiinţa mea şi-a ta murea

Şi de pământ se desprindea uşoară

Fantoma umbrelor… Atuncea, doară,

Din noi un singur „eu” se plăzmuia.

*

Sunt clipe pline de dumnezeire,

În care viaţa creşte-n infinit

Şi sufletul cuprinde cer şi mare.

*

Poţi tu să porţi întreaga fericire

În tine singur? Încă n-ai simţit

În ea a veşniciei-nfiorare?

 *

Poporul, 1927, No. 89/90

*

În ceaţă

*

Ceaţă-ntunecoasă-i pe pământ,

Nu se mişcă nici o creangă-n vânt;

Amândoi noi mergem dibuind,

Consumând tăcuţi dureri şi jind.

*

Cum suntem învăluiţi în noapte,

Transcendente par a noastre şoapte;

Braţele s-ating imaginar

Ori de câte ori în ceaţă-apar

*

Umbre transparente, ca şi noi,

Într-un ceas ca cela de apoi…

Totuşi, parc-aş vrea să fim mereu

Înveliţi în ceaţă, tu şi eu;

Numai noi lăuntric să simţim

Soarele de care ne-ncălzim.

 *

Junimea literară, 1931, No. 1-4

*

Vreau

*

Din văgăuna sufletului meu

Ţâşnesc întruna vâlvătăi aprinse

Spre depărtări de minte necuprinse,

Spre cerul ce întreg al meu îl vreau.

*

Vreau focul cel răpit de Prometeu

Să ardă iar în zările întinse

Şi în Olimp s-aprind iar torţe stinse

Şi zeii să-i trezesc din somnul greu,

*

Vreau lumea iar să fie fericită

Cum a mai fost în timpuri legendare,

Când încă nu era din cer răpită

*

Scânteia gândurilor seci, bizare,

Vreau să trăiască-n suflet negândită

Ideea pururea nemuritoare.

 *

Junimea literară, 1931, No. 1-4


Comments are closed