Torturarea viitorilor şomeri, prin... "bacalaureat" | Dragusanul.ro

Torturarea viitorilor şomeri, prin… “bacalaureat”

 

Bacalaureat

 

         Generaţia tânără, formată din “nişte criminali în serie, care-şi ucid numai visele”, cum spune un cântec rock, dă prima bătălie cu cinismul statal, anual, prin golănia numită “bacalaureat”.

 

        Mai curând brutală lecţie de umilinţă, mai curând dispreţuitor refuz al unei societăţii ratate, dar duhnind de demagocie şi de arţag, “bacalaureatul”, care nu mai înseamnă un examen de capacitate, ci un dresaj primitiv întru ale robiei care va urma şi care, la români, nici că se poate numi viaţă sau societate democratică de tip liberal, reprezintă nu eşecul unor generaţii fără viitor, ci eşecul total, ba chiar dezastruos al cinicilor şi iresponsabililor tovarăşi iliescu, constantinescu, iliescu, băsescu, roman, stolojan, văcăroiu, ciorbea, vasile, isărescu, tărâceanu, boc, boc, boc, boc, boc, ungureanu, ponta şi ciracii lor întru ticăloşie şi întru trădarea “multilaterală” a neamului românesc.

 

        Diletantism neghiob al “reformei învăţământului”, profesori prost plătiţi şi, în consecinţă, indiferenţi, iar unii, chiar tirani şi şpăgari, cărţi imbecile şi programe şcolare bulibăşite, cornul şi laptele, meditaţia (nu cea transcedentală), “contribuţii” din partea comitetului de părinţi la bunul mers al şcolii, bani murdari, de la buget, pentru aparenta revovare a temniţelor şcolare, temniţe şcolare, licitaţii trucate, prostie guvernamentală, parlamentară şi prezidenţială, parvenitism,  iliescu, constantinescu, iliescu, băsescu, roman, stolojan, văcăroiu, ciorbea, vasile, isărescu, năstase, tărâceanu, boc, boc, boc, boc, boc, boc, boc, ungureanu, ponta, ponta şi, din umbră, udmr, voiculescu, antonescu, reprezentanţii minorităţilor, vadim, precum şi toţi acoliţii lor.

 

         Astea şi ăştia reprezintă umilirea generaţiilor de tineri, cărora li se asasinează viitorul, speranţele, viaţa, demnitatea, după cumplita şi inumana umilinţă a aşa-zisului “bacalaureat”.