T. Robeanu: Fantasie | Dragusanul.ro

T. Robeanu: Fantasie

Pe căile de-argint de lună

Pe căile de-argint de lună

*

Ca adierea de iasmin

E-mbătătoarea ta cântare,

O, dulce bard din Bolintin,

Tu, glas rămas din vreme mare,

Când pe a harfei tale strună

Balada în amurg răsună.

*

Dai luciu-apus la tristul colţ;

Ca-n vis pier hâdele oteluri

Şi-n loc răsar înalte bolţi

De mănăstiri şi de casteluri,

Cu egumeni ce nu ştiu carte,

Cu turnuri ce sclipesc departe.

*

Un domn cu suflet de oţel

Se duce-n luptă sângeroasă,

Domniţa-n foişor la el

Gândeşte credincios şi coasă

Cu mâna ei de alabastru

Epitrahilu-n fir albastru.

*

Cu soarele ce-apune roş

În a pădurilor tăcere

Aseamănă pe un strămoş

Ce glorios din lume piere

Călugărul ce în chilie

O veche cronică prescrie.

*

Iar Făt-frumos momit de dor

Din vizunia de balaur

Îşi dezrobeşte-nvingător

Copila lui cu păr de aur,

Şi cum în braţe o ridică,

Privighetori încep să zică.

*

Apoi pierzi frâiele de-argint,

Pegasul rătăceşte-n nouri,

Şi în stelosul labirint

Vezi tu fantastice tablouri;

Culori de curcubeu noptatec

Iubesc doar geniul tău sălbatec.

*

Chiar dac-aş fi murit de mult

Din gropi pe negură călare

Eu aş veni ca să ascult

În miez de nopţi a ta visare

Şi te-aş îmbrăţişa fierbinte,

Tu, palid chip de oseminte.

*

Dar nu te-aş mai chema să vii

Pe căile de-argint de lună,

La cripta unde-ntr-un sicriu

Rod viermii gloria străbună,

La versurile-ţi triumfale

Să-nvie mortul Vodă-n zale,

*

 Şi un strălucitor alai

S-aducă semnele domniei,

Cu barba albă ca un crai

Din basmele copilăriei,

Bătrânul domn să-nainteze

În tronul ţării să s-aşeze.

*

O, eu îl ştiu din multe nopţi

Ce am vegheat plecat pe pagini,

El sta în creierii necopţi

Ca cea mai dragă din imagini,

Ades am părăsit copile,

M-am dus la el în colb de file.

*

Dar azi, când în amurg aud

În melodie dulci confuzii

Cu ochiul de durere ud

V-aş plânge, tinere iluzii,

Căci toată-a voastră strălucire

A fost vedenie-n delire.

*

Ţi-a fost menit să fii aşa

Ca un potop de primăvară,

Sălbatecă-n pornirea ta

Tu, vreme veche şi amară;

Din oase albe şi cenuşă

Făcut-ai gloriei o uşă.

 *

Ea intră plină de lumini,

Dar în porfirica ei rază

În landuri sub cununi de spini

Poporul meu îngenunchează

Cu frunţile în glod şi sânge,

Cu ochiul stins ce nu mai plânge!

*

O, de-ar luci cu farmec sfânt

Întreagă-a stelelor icoană

Şi diamanţii din pământ

Pe-a voievozilor coroană,

Tot aş zvârli-o eu în valuri:

Noi avem alte idealuri!

*

De creşte lemn pentru-a lor tron

Să-l sfarme vinetele fulgeri

Şi pergamentul cel slavon,

Întăritor de-atâtea smulgeri

Sub sticlă în muzeu să şadă

La molii şi-nvăţaţi spre pradă.

*

 Iar tu, poet ce ai murit

Cu doru-n piept de-acele vremuri,

Visarea-ţi de s-ar fi-mplinit

Mult ai avea tu ca să tremuri,

Ş-acum când rugineşti supt cruce

Mă tem un plâns să nu te-apuce.

(Convorbiri Literare 1888, No. 8)


Comments are closed