T. Ernescu: Ouăle roşii de Paşte | Dragusanul.ro

T. Ernescu: Ouăle roşii de Paşte

Gorovei oua nemtesti

Imaginile cu ouă încondeiate, cu care ilustrez acest material sunt luate din

Gorovei, Artur, Ouăle de Paşti, Academia Română, 1937

*

Ca toate credinţele populare, aceea a ouălor roşii de Paşte este foarte veche şi interesantă de cercetat. În mitologia popoarelor antice, oul era principiul oricărui lucru: Universul, mai înainte de a fi fost creat, era cuprins într-un ou. Această dogmă, numită orphică, a fost adoptată de înţelepţi şi de filosofi şi a pătruns, foarte repede, în credinţa popoarelor primitive. Zeitatea egipteana Keneph sau Emeph (adică binefăcător) era înfăţişată cu un ou, care îi ieşea din gură, simbol al fecundităţii şi al producţiunii.

*

Gorovei oua germane 2

*

La Egipteni, oul avu un cult special, celebrat în fiecare an, într-o sărbătoare care avea loc la equinoxul primăverii, în vremea când natura se reînnoieşte şi dă tuturor fiinţelor o nouă existenţă. Atunci, norodul adunat oferea geniului creator ouă, cu multă îngrijire vopsite în roşu, emblema focului, căci focul îşi avea şi el cultul său şi, împreună cu lumina, erau consideraţi ca agenţi păstrători ai vieţii.

*

Gorovei Oua Lituania

*

Juvenal ne spune că, la Romani, în fiecare an, la vremea equinoxului de primăvară (adică atunci când cade paştele nostru de astăzi), se făcea o hecatombă de o sută de ouă, pentru a limpezi aerul şi a goni furtunile. La procesiunea zeiţei Ceres, matroanele romane duceau un ou, cu mare solemnitate.

La Druizi, ouăle de şarpe erau foarte respectate.

Sărbătorea ouălor a fost primită de creştini. Ouăle erau mai cu seamă dăruite noilor căsătoriţi, care erau mai numeroşi în primăvară, vorba aceea veche românească:

*

„După Paşti-n sărbători,

Când e câmpul plin cu flori”.

*

Iată care e originea creştinească a ouălor roşii de Paşti, după tradiţiune.

Se zice că o Samariteană, care-şi avea şorţul plin de ouă, întâlni pe cineva, care-i anunţă învierea Domnului Iisus Christos. Neînerezătoare, ea răspunse: „Cred în învierea lui Christos tot atât cât cred că aceste ouă sunt roşii!”. Şi Dumnezeu făcu minunea că toate ouăle se roşiră, în şorţul necredincioasei.

În Francia, în Sâmbăta Paştelui, studenţii şi dascălii de biserici strângeau ouă, cântând şi sunând cu tobele. Regii Franciei împărteau ouă aurite membrilor familiilor lor şi principalilor demnitari ai Curţii. Sub Ludovic XIV, se făceau mari piramide, din care Regele lua şi da damelor.

*

Ouă încondeiate în Polonia

Ouă încondeiate în Polonia

*

La sfârşitul veacului trecut, obiceiul ouălor roşii saú aurite era încă foarte răspândit; cu timpul, însă, a început să se vopsească ouăle, cu fel de fel de culori; cofetarii au făcut oul de zahăr, iar bogătaşii fură încântaţi ca sa le aibă găunoase, pentru a pune înăuntru tot felul de daruri.

Rasa germană a rămas mai credincioasă acestei vechii tradiţiuni. La Churwalden, în Elveţia germană, în Lunea de după Paşte, se face o sărbătoare populară, la care norodul vine foarte de departe şi care se numeşte aruncarea ouălor.

Polonezii, sub numele de Benis, celebrează ouăle răscoapte, stând în picioare, împrejurul mesei, în ziua de Paşte.

*

Gorovei oua suedeze

*

Persanii, la anul nou (Nuruz), care, la dânşii, cade la 21 Martie, îşi fac daruri şi mai cu seamă îşi dăruiesc, unul, altuia, ouă vopsite sau aurite. Sărbătoarea Nuruz îşi avea obârşia în cultul focului şi musulmanii o considerară ca idolatră; cu toate sforţările lor, însă, Persanii persistară în credinţa lor cea veche, şi o au, şi o respectă şi astăzi.

Israeliţii vechi mâncau un ou răscopt, în onoarea unei paseri uriaşe, care trăia în timpul potopului şi care se numea zez; astăzi, chiar evreii au, totdeauna, un ou răscopt, pe singura mare farfurie, ce pun pe masă, în ziua când celebrează sărbătoarea equinoxială a primăverii.

În Italia, mai cu seamă în Neapole, coroana de ouă răscoapte (casatiello) nu lipseşte, la Paşte, după masa nimănui.

*

Tonitza, Pace vouă - Universul literar, 1926

Tonitza, Pace vouă – Universul literar, 1926

*

Unii învăţaţi cred că explicaţia ouălor roşii ar fi în faptul ca Israeliţii, la vremea Paştelui, aveau obicei să-şi vopsească cu roşu pragul de sus şi pragul de jos al casei lor; acelaşi obicei exista şi la Egipteni, care însemnau cu roşu, culoarea focului, în slava razelor soarelui binefăcător al lumii.

Fenicienii adorau ţinuta supremă sub formele unui ou şi credeau că amorul şi specia omenească au ieşit dintr-un ou clocit de Noapte.

La Indieni, picturile religioase reprezintă pe autorul tuturor lucrurilor având înaintea sa un ou crăpat, în fundul căruia se zăresc sute de fiinţe vieţuitoare, iar pe coajă apare omul, în carne şi oase.

Toate aceste credinţe vechi ca pământul se pot rezuma în fraza lui Harvey: omne vivum ex ovo (tot ce vieţuieşte e din ou).

Să păstrăm cu sfinţenie aceste frumoase credinţe ale strămoşilor şi să le transmitem, cu religiozitate, urmaşilor noştri.

*

T. ERNESCU

*

Chipul 2

(Foaia populară, Anul III, Np. 15 (97), 9 aprilie 1900)


Comments are closed