Slavici, Caragiale, Coșbuc: Vorba de acasă

Primul număr al revistei VATRA

Cândva, aduși la disperare de criza de identitate a poporului român (de națiune nu se va putea vorbi vreodată), Ioan Slavici, Ion Luca Caragiale și George Coșbuc au acceptat să lucreze o revistă literară românească, scriind, împreună, și un manifest dureros, astăzi mai actual decât oricând. ”Vatra” corifeilor afrdeleni a apărut mai puțin de doi ani de zile, dar e memorabilă (în curând, vă veți dumiri de ce), așa că lor, celor care au scris-o, mă închin cu evlavie.

O ilustrație din VATRA: Alsaciana

Am ajuns, în sfârşit, şi noi, scriitoril români, să avem publicul nostru.

Mai înainte, nu tocmai de mult, când aproape numai scriitoril străini aveau public în ţara noastră, alergam cu liste de prenumeraţiune, ne căciuleam pe la toţi editorii şi ne simţeam îndatoraţi pe toată viaţa, dacă vreun mecenat ne lua sub ocrotirea sa şi punea la cale publicarea operelor noastre, fie în carte deosebită, fie în vreuna din revistele literare, susţinute cu multe jertfe şi cu multă cerşetorie.

Acum, de câţiva ani, editorii de toate categoriile, simţind că operele literare sunt marfă căutată, au început să zâmbească mai prieteneşte, când vreun scriitor le intră în prăvălie.

Duminicile şi zilele de sărbători, toate zidurile sunt pline de afişe şi se revarsă asupra ţării un întreg potop de fel de fel de reviste şi aşa numite ”ediţiuni de duminică”, cele mai multe ilustrate, toate pe cât de variate, pe atât de interesante.

Căci setea de lectură a publicului, deprins a citi româneşte, se întâlneşte cu setea de câştig a câtorva ”antreprenori” literari. Tocmai de aceea, însă, nu se face, de obicei, literatură; ci neguţătorie de vorbe, şi-o adevărată spaimă ne cuprinde, adeseori, când răsfoim aceste publicaţiuni, făcute, cele mai multe, în pripă şi fără nici un control serios.

Nu o dată, reamintindu-ne trecutul, o adâncă înduioşare ne cuprinde, când ne dăm seamă cât de mult ne-am depărtat noi de părinţii noştri, cum ne-am lepădat de obiceiurile lor, dintre care multe erau atât de bune şi de frumoase. S-a rupt oarecum firul vieţii noastre naţionale şi noi nu mal suntem parcă urmaşii părinţilor noştri, nu continuatorii lucrării lor. Şi, lepădându-ne de obiceiurile vechi, n-am luat altele, ci am rămas o societate, în mare parte, dezbrăcată de obiceiuri bine stabilite, adică demoralizată.

O ilustrație din VATRA: Toreadorul

Nu trebiue, oare, să ne înspăimântăm, când vedem că demoralizarea aceasta se propagă în cercuri din ce în ce mai largi şi ajunge până la românimea cea adevărată, care tot mal păstrează firea ei din bătrâni?

Dacă astfel vom merge înainte, va trebui să ne diferenţiem, în viaţa noastră culturală, până într-atât, că nici părinţii noştri, nici fraţii noştri din alte ţări n-ar mai putea să ne recunoască.

Trebue să ne întoarcem, pe cât întoarcerea mai e cu putinţă, la vatra strămoşească, la obârşia culturală a noastră.

Aşa cum, în dezvoltarea limbii noastre, numai prin întoarcerea la graiul viu al poporului am putut să ajungem la stabilitate şi la unitate, şi în dezvoltarea noastră culturală vom ajunge la statornicie şi la unitate numai dacă vom tine, în toate lucrările noastre, seamă de gustul poporului, de felul lui de a vedea şi de a simţi, de firea lui, care e pretutindeni aceeaşi.

Acesta e gândul din care am pornit, când am luat, între noi, înţelegere să-i dăm domnului Sfetea mână de ajutor pentru publicarea acestei foi ilustrate.

Nu ne punem alături cu somităţile noastre literare; nu voim să îndrumăm pe literaţii nostril, prin critică severă, spre o mai mănoasă lucrare; nu ne avântăm spre cercul restrâns al celor aleşi; nu ţinem nici să facem noi, singuri, nici să dirigem ”Vatra”: ne-am legat numai ca, pentru alte foi, să nu mai dăm contribuţiuni literare, şi primim răspunderea pentru cele ce se vor publica în coloanele acestei fol, din care am voi să facem un organ literar pentru toţi românii, un mijloc pentru propagarea aceluiaşi gust şi aceluiaşi fel de a simţi şi de a gândi în toate părţile poporului românesc.

Ne adresăm, deci, cu încredere frăţească la aceia dintre scriitoril noştri care împărtăşesc vederile noastre şi îi rugăm să se unească cu noi, pentru ca, lucrând împreună, să le putem da românilor o lectură nu numai variată şi intesesantă, ci, totodată, şi românească.

Se zice, fără îndoială, că arta nu are naţionalitate. Operele de valoare universală sunt, însă, un fel de sinteză a dezvoltăril culturale naţionale, şi credem că n-am ajuns încă noi, românii, la un stadiu de dezvoltare culturală, în care scriitoril noştri pot să aibă pretenţia de a scrie pentru toate timpurile şi pentru toate popoarele. Ne vom mulţumi, deci, dacă vom putea să scriem pentru contemporanii noştri români.

Nu ţinem, ce-i drept, ca în ”Vatra” să se publice numai scrieri originale; ţinem, însă, ca traducerile ce se vor publica să fie făcute cu îngrijire şi alese potrivit şi ele cu gustul poporului românesc.

Aceasta ni-e vorba de acasă.

Omul, însă, când pleacă la drum, ştie numai unde vrea să ajungă şi ce vrea să facă el, însă nu poate să ştie şi unde, în adevăr, va ajunge şi ce, poate chiar fără de voia lui, va face. Nu putem, dar, nici noi să ştim dacă lucrurile vor ieşi aşa cum noi le-am plănuit.

O ilustrație din VATRA: Seara

Foaia aceasta nu e făcută pentru noi, ci pentru obştea cititorilor ei; nu, dar, pe placul nostru, ci potrivit cu gustul ei are să fie făcută. Ne vom da, deci, silinţa să cunoaştem gustul cititorilor noştri şi vom ţine seamă de el, dându-le, pe cât se poate, şi pe cât se concordă şi cu vederile noastre, lectura pe care ei înșişi doresc s-o aibă.

Astfel, ne vom aduna cu toţii, public şi scrietori, împrejurul ”Vetrei” şi vom face un lucru potrivit cu propriul nostru fel de a fi.