Radu Bercea, un destin crucificat | Dragusanul.ro

Radu Bercea, un destin crucificat

Destin crucificat între lumină şi beznă, sub năvala suferinţelor însângerate, Radu Bercea, om şi artist ursit iluminărilor, s-a tot despovărat, de-a lungul anilor, de memoria retinei, încredinţând peniţei povestiri desfăşurate dintr-o suflare, în caligrafii suple şi elegante, care fac din „linia” lui iconografică una unică şi inconfundabilă. Era doar un adolescent, licean la arte plastice, atunci când a căzut victimă cruzimii istoriei, peste aripile sufletului prăbuşindu-se lanţurile zornăitoare ale suferinţei, iar târzia îmbrâncire în „libertatea” statalităţii de tip lagăr de concentrare nu a dus la vindecarea tuturor rănilor, la refacerea aripilor până la ampla lor desfăşurare în zbor. În „libertatea societăţii româneşti multilateral dezvoltate”, Radu Bercea n-a mai putut fi el, din pricina unei prevăzătoare cenzuri lăuntrice, care să atenueze suspiciunile deja îngroşate, care-i împovărau viaţa, şi, din această cauză, s-a văzut mereu obligat să apeleze la o simbolistică proprie şi absolut secretă, în care cioatele, ca dezrădăcinări umane voluntare, zidirile, elementele corporale şi, mai ales, mâna, talpa şi gura, dar şi portretul satirizant al brutelor umane, în veşnică opoziţie cu Soarele, transmiteau mesaje cifrate, greu de înţeles de către generaţiile de cerberi ai activismului românesc, inclusiv al celui post-comunist, pe care doar din prea mult optimism îl numim democratic.

*

Întreaga artă a lui Radu Bercea, inclusiv pictura şi grafica pastelată, se desfăşoară sub aura Soarelui, sub aura cosmicei nevoi de lumină şi de puritate, iar cartea aceasta de grafică, ordonată pe teme şi începând, fireşte, cu memoria calvarului românesc, contrabalansată spre lumină de biserici şi ţărani, de case ţărăneşti bucovinene şi de dezlănţuiri spre lumină, sugerează o veşnicie a sufletului între Cer şi Pământ, un imuabil al inefabilului desprins din reperele sacre ale condiţiei umane şi devenită, aproape nepremeditat, ci doar inspirat, repere ale dumnezeirii. În fond, prin astfel de repere se diferenţiază artistul de omul de fiecare zi, dar Radu Bercea, în egală măsură poet-pictor şi om întru toate însetat de iluminări, se împrospătează, astfel, într-o minunată tridimensionalitate a artei, cu străluminările de divinitate care ne înconjoară, trecând neobservate de către ochii celor mai mulţi dintre noi. Desenele lui, inclusiv cele care tind spre pictural, spre fastul imagistic al culorilor, sunt dezlănţuiri line, asemănătoare zborului, pentru că în sufletul şi în operele lui Radu Bercea totul poate purta aripi; numai să o dorească şi să-şi conştientizeze aptitudinile metafizice.

 

 

Radu Bercea s-a născut în satul lui Mircea Streinul, Cuciurul Mare, în 29 august 1939, din părinţi cu rădăcini în Boian şi în Ostriţa, deşi rădăcinile şi mai vechi ale neamului Bercea ţin de răzeşismul de pe Sireţel, mulţi dintre moşii şi străbunii săi fiind menţionaţi ca martori, statut care consfinţea statutul social de răzeş, în diverse hotărniciri, la care au participat de-a lungul secolului. Calvarul lui Radu Bercea a început în 30 aprilie 1959, pe când artistul (era licean la Liceul de Artă „Nicolae Tonitza” din Iaşi, deci îşi merita titlul de artist), în vârstă de doar 19 anişori, a fost arestat şi, după un simulacru de proces, condamnat la 20 ani de muncă silnică, din care avea să execute, datorită presiunii internaţionale, numai 5 ani de martiriu necuvenit.

*

Întors în „libertatea” iluzorie a „lagărului socialist”, Radu Bercea, veşnic supravegheat şi suspicionat, n-a mai fost liber decât prin artă şi prin familia lui. Nici măcar după decembrie 1989 n-a mai putut retrăi libertatea, în care se iniţiase până la 19 ani, decât prin artă şi prin familie, arta lui Radu Bercea, inclusiv caricatura, însemnând religia lui, modul lui de manifestare creştin-ortodoxă într-o nestrămutată credinţă în Dumnezeu, iar familia însemnând paradisul care îngăduia străbunilor să intre în armonie cu Dumnezeu. Delicat ca o mladă înflorită, căutând, mereu şi mereu, numai lumina, Radu Bercea există mai presus de vremuri şi de vremuiri.

Există prin operele sale, aflate în colecţii din ţară şi din străinătate, există prin cărţile-mărturie, inclusiv aceasta, pe care le-a „zidit”, de-a lungul ultimului deceniu, drept monument real al memoriei, în locul jalnicei prefăcătorii obşteşti a monumentului eroului necunoscut, există şi prin urmaşii săi, cei care i-au durat în suflet concreteţea pământească a Soarelui. Prin Radu Bercea, memoria românilor bucovineni şi a Neamului Românesc, în general, capătă contururi precise, memoria identifică şi sublimează sau acuză. Prin Radu Bercea, rânduiala durabilităţii, prin asumări şi, în egală măsură, prin delimitări, ni se dezvăluie în toată splendoarea ei, inclusiv în paginile acestei cărţi, care îşi caută şi îşi află locul ei inconfundabil în memoria Bucovinei (I. D.).


Comments are closed