Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Horecea | Dragusanul.ro

Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Horecea

 

Horecea, mănăstirea în 1860 – acuarelă de Franz Xaver Knapp (1809-1883)

 

 

HORECEA. Recensământul lui Rumeanţev[1], din 1772-1773, înregistrează la Horecea „62 – toată suma caselor”, însemnând 1 baran, Toader sin GĂINĂ, 1 umblător, Vasile VORONCA, 1 popă, Dumitru, 1 dascăl, Mihalachi, şi 58 birnici, şi anume: Andreiu FUTILĂ, Toader sin GAVRILĂ, Nechita ŢIVORIGĂ, Sandul sin MIHAIL, Vasile sin IACOBOAI, Ilaş ŢIVORIGĂ, Grigoraş hotincian, Onofreiu ŞCHIOPU, Vasile COSTAŞ, Dănilă, Dumitraşcu zet TUDOR, Andronic ungurian, Simion sin ego, Chirilă zet VERINCA, Mihail SOFRONII, Mihalache ruptaş, Vasile ruptaş, Tănasă sin ego, Ion ruptaş, Tudosie sin VASILE, Pinteleiu HALUNGA, Toader HALUNGA, Ion sin VASILE, Grigore sin VASILE, Vasile FUTILĂ, Iacob hotincian, Toader VASLIN, Ştefan VERENCU, Vasile brat ego, Constandin VORONCĂ, Sandul sin GĂINĂ, Andrei VORONCĂ, Savin brat scripcar, Costandin scripcar, Grigori sin IVAN, Nechita ŢIVERIG, Sandul sin MIHAIL, Vasile sin IACOB, Iliş ŢIVERIG, CARPU, Petrea brat ego, Toader PĂCINTĂ, Andrei rus, Andrei RUSNAK, Vasile ANCIER, Andrei ŢIRIG, Neculai MAZUR, Petre pânzar, Andrei zet cojocăriţii, Ivan PACIUK, Onofrei vătăman, Andrei BOSEAS, Andrei blănar, Anton SURDUL, Hrihor sin MIHAIL, Ivan morar, Iuri RUSNAK şi Mihaiu COVALUC. „Acest suburbiu e spre răsărit de Cernăuţ. Aici se află două biserici: una în suburbiul ce-i zice Horecea-veche şi alta, fostă, mai înainte, mănăstire, în Horecea-mănăstirii vel Ludi-Horecei (Ludi e un cuvânt rutean şi înseamnă oameni, Oamenii Horecii), lângă o văleică, pe un dâmb, în cornul unei pădurici, pe după care trece Prutul, curgând, nu tocmai lin, la vale. Mănăstirea Horecei, după Pumnul, se crede să fi fost întemeiată de un călugăr, pe la 1712. Numele lui nu-i cunoscut. Pe la 1737, se chema egumenul ei Ion, care a cumpărat, pentru mănăstire, şi un fânaţ lângă Cernăuţ, cu 6 florini de argint. Călugării care locuiau în mănăstire, auzind că are să se desfiinţeze, au trecut mai adânc în Moldova, cu averea mişcătoare şi cu hrisoavele ei. Când s-a împreunat Bucovina cu Austria, s-a înfiinţat, în mănăstirea Horecea, un curs teologic, după metodul vechiu, rămânând, pe acest loc împodobit de frumuseţile naturii, pe malul drept al Prutului, până la 1809. În acest an, fu el strămutat la Cernăuţ, unde, apoi, se înfiinţă, în 1826, Institutul Teologic. / Pe uşa mănăstirii sta scris că zidirea mănăstirii s-a dus la capăt în anul 1767, dată ce are să se înţeleagă sub această zidire, căci mănăstirea exista şi mai înainte, după cum se poate cunoaşte din cele amintite mai sus. Sub această zidire are să se înţeleagă zidirea de a doua oară şi se spune că, la această zidire, ar fi dăruit Catarina II, împărăteasa Moscalilor, şi Grigore Ghica Vodă, în anul 1766, o sumă de 40.000 de ruble. Clopotul cel mare al mănăstirii are însemnătate istorică. / Ruşii, în războiul cu Turcii, 1769-1774, înfiinţară o fabrică de bătut bani, în nişte grădini, pe partea stângă a Prutului, lângă Cernăuţi. Din spija ce se afla în fabrica aceea, s-a vărsat clopotul amintit, sub generalul Gartenberg, prin clopotarul Cristian Valentin, la anul 1773, pe spesele mănăstirii, plătite prin egumenul Artemon. / Mănăstirea avea 14 proprietăţi, şi anume: Săzomnişca, pământul în jurul mănăstirii; Hreblea, un loc lângă Horecea; un fânaţ lângă Horecea, de la Hârtop, până-n malul Prutului; Terebiş, un fânaţ lângă Horecea, un fânaţ de 12 odgoane, în hotar cu Cernăuţul; un fânaţ de 12 odgoane pe malul drept al Prutului, de la Horecea, până la Ostriţa; nişte fâneţe şi pomete în Cernăuţ; o casă şi arături în Cernăuţ; o casă şi pământ în Cernăuţ; o bucată de pământ în Cabeşti; o parte din Horecea; 1/8 parte din Cabeşti; o bucată de pământ în Cernăuţ; o bucată de pământ lângă mănăstire. / După protocolul împărătesc, făcut de comisarul Metzger, în 16 Februar 1782, mai avea mănăstirea Horecea încă 4 proprietăţi: o moară în Cernăuţi, numită Moara Călugărilor; Mogoşeşti, sat în Moldova; trei locuri de casă în Cernăuţ, lângă Fântâna Turcească; a treia parte din Nahoreni, sat în Moldova”[2].

 

1730: „În Horecea mai întâi să fi fost o simpla sihăstrie. Cam pe la anul 1730 a făcut aice episcopul de Rădăuţi Anton, mai înainte egumen al Putnei, iar mai târziu mitropolit al Moldovei[3], o bisericuţă de lemn şi câteva chiliuţe, tot de lemn, iar aceasta, pentru ca însuşi tatăl lui Anton a fost petrecut la această sihăstrie”[4].

 

1773: „În biserica din Horecea se află două clopote, cu următoarele inscripţiuni: 1). În limba latină: „M-a făcut Iohann Christian Valentin, de la Sadogora, în anul 1773”. În limba rusească: „În onoarea treimei, prea sfintei fecioare Maria, în locaşul ei numit Horacea, s-a făcut clopotul acesta la Sadagora, sub generalul Petru baron de Gartenberg, cu spesele venerabilulul egumena la cestei mănăstiri, Artimon Chiniţchi, în anul 1773”; 2). În limba rusească: „M-a făcut maistrul Iohann Christian Valentin, în anul 1774”. „În onoarea naşterii prea curatei fecioare s-a făcut clopotul atesta de părintele Artimon în mănăstirea Horacea, egumenul acestei mănăstiri, sub ocrotirea domnulul Baron Gartenberg”[5].

 

1775: „Până în 1775, trecerea Prutului s-a făcut pe podul umblător de la Mănăstirea Horecea, care avea acest privilegiu acordat de către foștii voievozi ai Moldovei, pentru că era săracă, din pricina locației sale nefavorabile, iar consemnarea taxelor de trecere însemna o atestare existenţei podului. Pe parcursul altor doi ani, după aceea, până în 1777, administrația din Cernăuţi pare să fi lăsat mănăstirea cu acele venituri, deoarece podul umblător de peste Prut nu a fost probabil cu funcţionare permanentă și nu putea corespunde unui trafic mai animat. În 1777, însă, podul nou construit a atins acel nivel de forță și de securitate care înlătura orice concurență. Prin urmare, mănăstirea a pierdut vechiul privilegiu, pe care voia să-l recâștige printr-o cerere către împărat, dar nu a primit niciodată un răspuns[6], pentru că podul a fost păstrat, şi de acum, încolo, un cost de trecere”[7].

 

1788: Contele Feodor Karacsay de Valyesaka, participant, în 1788-1791, la asediul Hotinului şi la marile bătălii de pe teritoriul Moldovei, bun cunoscător al fiecărei regiuni moldoveneşti, scria că, exista un drum, care pornea „de la Cernăuţi, pe malul drept al Prutului, prin Calicenca, mănăstirea Horecea, Ostriţa, Ţureni (vama austriacă), la Mamorniţa, unde e graniţa; dincolo de graniţă, este staţia de poştă moldovenească”[8].

 

1869: O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea districtului Cernăuţi – Curtea regională din Cernăuți: Cernăuţi, Ceahor, Hliboka, Camena cu Spaski, Corovia, Cotul Bainski, Cuciurmare, Ludi Horecea Camerale cu Mănăstioara, Lucaviţa, Mihalcea, Mihuceni cu Kicera, Molodia cu Franzthal și Derelui, Ostriţa, Preworokie, Stăneştii de Sus pe Siret, Stăneştiii de Jos pe Siret, Poienile, Tărăşeni, Trestiana sau Dimka, Voloca Camerale pe Siret, Zurin”[9].

 

1870: „Cernăuţi, în 15 iunie 1870. Sunt acum patru ani de zile, de când au început gimnasiaştii români, împreună cu realiştii şi preparandiştii de aici a aranja câte o festivitate maială. În anul acesta s-a petrecut festivitatea aceea, a doua zi de Duminica mare, în păduricea Horecea. Programul festivităţii a fost destul de variat, constând din oraţiuni, declamaţiuni, cântări, jocuri şi o tombolă în favoarea Fundaţiunii pumnulene. Se presupunea cum că împărtăşirea publicului român de aici şi din jur la petrecerea asta va fi cât se poate de vie, făcându-se mai bine de 200 de invitaţiuni. Asta însă nu s-a întâmplat, căci au lipsit din mijlocul tinerilor nu numai cei ce se ţin şi se dau de români buni, dară chiar şi acele persoane care s-au deprins a fi privite de sprijinitoarele cele mai tari ale românismului şi ale aspiraţiunilor naţionale şi de a căror prezenţă se bucurau tinerii în tot anul”[10].

 

În 1890, Horecea avea 1.119 locuitori şi trei învăţători: Mihail Pitei, Georgie Hreniuc şi Nichifor Şcraba. Michail Humailo era primar, Vasile Iliuţ era paroh, iar Simion Guga – cantor bisericesc.

 

1896: O listă de colectă pentru Internatul de studenţi români din Cernăuţi, alcătuită, în septembrie 1896, de Vasile ILIUŢ, cuprinde următoarele nume de localnici: Michail PITEI, Nichifor ŞCRABA, George HRENIUC, Simeon GUGA, Nicolai COSTAŞ, Toader FLOREA, Iacob VORONCA, George PAULOVICI, Dimitrie SVRID, Toader VEREHA, Anton CAULEA, Ioan alui Constantin VORONCA, Nichita VORONCA, Lazar VORONCA, Moisi VORONCA, Daniil VASILOVICI, Maftei VORONCA, Ieremie GĂINĂ, Alexandru alui Petru VORONCA, Gavril VORONCA, Georgi FLOREA, Andreiu FETILĂ, Mihaiul FLOREA al Eudochiei, Georgi GĂINĂ, Ilie HUMAILO, Nicolai HUMAILO, Ilie TERLEŢCHI, Maxim alui Petru VORONCA, Gavril PLĂCINTĂ, Vasile GĂINĂ, Maxim alui Ştefan VORONCA, Dimitrie HURGHIŞ, Mihaiu PRIDIE, Dimitrie alui Gavril VORONCA, Nistru CHIŢAC, Chiril VORONCA, Simion alui Georgi GĂINĂ, Toader alui Nicolai. VORONCA, Daniil TOMNIUC, Nicolai FLOREA, Varvara lui Ioan PODEŢ, Toader HUMAILO, Constantin SMOLENCIUC, Ilie DANCIUC, Nicolai alui Ioan VORONCA, Flor HROMIUC, Fluor alui Maftei VORONCA, Ştefan HUMAILO, Alexandru FLOREA, Michail ANTONOVICI, Georgi SVIRID, Cozma PAULOVICI, Tanasi MELNICIUC, Filip SVIRID, Simeon COSTAŞ, Nicolai CALANGIU, Tit COZUBEAC, Vasile CALANGIU, Ioan HUMAILO, Ioan MARTINIUC, Nicolai SVIRID, Onufrei SMOLENCIUC, Alexandru VORONCA, Cozma GĂINĂ, Nichită CAULEA, Catrina alui Gavril VORONCA, Domnica SPENGEAC, Maria RUPTAŞ, Domnica alui Grigori SVIRID, Simeon VORONCA, Catrina GEORGIAN, Irina lui Codrat VORONCA, Vasilina lui Ştefan VORONCA, Domnica lui Ioan FETILĂ, Domnica lui Neculai FLOREA, Irina lui Ştefan TUDUREAN, Raifta PLĂCINTĂ, Michail ZACHIPNEI, Michaiu CRAUCIUC, Petru GĂINĂ, Nicolai CASIAN, Magdalina GĂINĂ, Mafteiu COTOMAN, Petru COSTINIUC, Axenti PAULOVICI, Maria lui Ioan VORONCA, Varvara ANTONOVICI, Maria ZVONETCHI şi Maria CARPIUC[11].

 

1907: Din Comitetul naţional pentru districtul Cernăuţi, proapăt constituit, făceau parte şi preotul Vasile Maghior şi Ştefan Doroş din Horecea[12].

 

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Horecea (şi Ludi-Horecea), comună rurală, districtul Cernăuţi, aşezată pe malul drept al Prutului, între Cernăuţi şi Ostriţa. Suprafaţa: 3,12 kmp; popu­laţia: 630 locuitori ruteni şi români, de religie gr. or. Prin drumuri de ţară, co­munică cu oraşul Cernăuţi şi cu drumul principal. În apro­piere se află un vad peste Prut. Are o şcoală populară, cu o clasă, şi o biserică parohială, cu hramul „Naşterea Maicii Domnului”, fostă mănăstire. Numele său vechi este Ho­recea. Cu timpul, a primit şi numirea Ludi (adică oameni pripăşiţi), spre deosebire de mahalaua Cernăuţului, Hore­cea. Localitatea purta, odată, numele Scutela, fiindcă locuitorii acestei comune erau scutiţi de biruri (nu le plăteau domniei, ci mănăstirii – n. n.). În apropierea comunei, se află o pădurice, în mijlocul căreia există o peşteră, ce servea drept beci, în care călugării de la mănăstirea Horecea păstrau fructele în tim­pul iernii. Populaţia se ocupă cu agri­cultura, cu creşterea vitelor şi puţin cu ale grădinăriei. Comuna posedă 110 hectare pământ arabil, 13 hectare fânaţuri, 17 hectare grădini, 22 hectare imaşuri, 9 hectare pădure. Are 40 cai, 139 vite mari, 122 oi, 125 porci. Horecea, mahala a Cernăuţului, aşezată pe malul Prutului şi înconjurată de o pădure frumoasă, care serveşte cernăuţenilor, în timp de vară, drept loc de excursiuni frec­vente; formează o secţiune comunală deosebită, cu parohie proprie. Are 750 de locuitori, cea mai mare parte români şi de religie ortodoxă, ce se ocupă cu plugăria şi pescăritul. Are o şcoală populară şi o biserică fru­moasă, foastă mănăstire. Mahalaua Horecea posedă 198,44 hectare pământ arabil, 8,49 hectare finaţuri, 35,77 hectare gră­dini, 72 hectare imaşuri şi 10 hectare pădure. Locuitorii posedă 40 de cai, 139 de vite cornute, 122 oi, 125 porci şi 19 stupi de albine. Horecea, mănăstire, astăzi bi­serică parohială a comunei rurale cu acelaş nume, se pare că-şi trage începuturile sale pe urma unei sihăstrii, ce se află în pădurea de pe malul Prutului. La 1730, a clădit episcopul de Rădăuţi şi, mai târziu, mitropolit al Moldovei, Antoniu, pe acel loc o biserică de lemn, cu câteva chilii de călugări. La rangul de mănăs­tire a fost ridicată această mică chinovie abia în vremea egu­menului Artimon, care a terminat, pe la 1766, clădirea de piatră, cu ajutorul Mitropo­litului Gavril şi a marelui logofăt Cilibiu. În chiliile, con­struite după un anume stil, adică între naosul şi turnurile bisericii, vieţuiau, la luarea Bucovinei de către Austria, încă 20 de monahi. Odată cu secularizarea celorlalte mănăs­tiri, a fost desfiinţată şi Horecea. Mănăstirea poseda, între alte proprietăţi, concedate de Vodă Grigori Kalimah, şi dreptul în­casării taxelor pentru trecerea Prutului, cu podul umblător, ce se află în apropiere, iar dincolo de hotar avea moşiile Mogoşeşti şi Nahoreni”[13].

 

1915: „Ioan Magior, abiturent al gimnaziului greco-ortodox din Suceava, a căzut pe câmpul de onoare contra Italiei, în 10 Septembrie 1915. El e fiul exarhului arhiepiscopesc din Horecea, al părintelui paroh Vasile Maghior. Dulce et decorum este pro patria mori”[14].

 

1945: „Prin Ordinul Nr. 319.634 din 15 Noemvrie 1945[15], se fixează, pe data de 1 noemvrie 1945, următorii învăţători la şcoalele aratate în dreptul fiecăruia: Baluşescu Elena, la Horecea, p. 8”.

 

Mănăstirea Horecea – desen de Romstorfer (din Kaindl)

 

[1] ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chişinău 1975, p. 385

[2] Patria, Anul III, Nr. 301, 12 Iulie 1899

[3] „Acest mitropolit, compromis că era partizan al ruşilor, după pacea încheiată între ruşi şi turci, la Belgrad, în 1740, se duse la Chiev, de unde apoi încăpu mitropolit al Cernigovului, iar mai târziu al Bialogrodului, unde şi muri, la anul 1748”.

[4] Biserica şi Şcoala, Nr. 6, Anul XIV, Arad 11/23 februarie 1890, p. 47

[5] Olinescu, Dionisie, Inscripţiuni monumentale din Bucovina, în Epoca, No. 402, Seria II, Anul III, sâmbătă 15 martie 1897, pp. 1, 2

[6] Mănăstirea Horecea, împăratului Iosif II, ddo. 6 octombrie stil vechi 7272.

[7] Werenka, Dr. Daniel, Bukowinas entstehen und aufblühen (Apariţia şi înflorirea Bucovinei), în Archiv für österreichische Geschichte (Arhive pentru istoria austriacă), Wien, 1892, pp. 98-152.

[8] Călători, XIX, I, pp. 779-783

[9] Politische und gerichtliche / Organisation / der / im Reichsrathe vertretenen Länder von Öesterreich, Wien 1869. pp. 158-161

[10] Albina, Nr. 49, Anul V, Pesta, duminică 14/26 iunie 1870, p. 2

[11] GAZETA BUCOVINEI, Nr. 79/1896, p. 4

[12] Apărarea Naţională, Nr. 19, Anul II, joi 14 martie stil nou 1907, p. 2

[13] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, pp. 110, 111

[14] VIAŢA NOUĂ, Anul III, nr. 163, 3 octombrie 1915, p. 4

[15] Monitorul Oficial, Nr. 277, 3 decembrie 1945, p. 10553

 

Horecea, mănăstirea, în 1832 – desen de I. Schubirsz


Comments are closed