Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Hadikfalva

HADICFALVA. O masivă colonizare cu 40 familii de secui, pe moşia Dorneşti, înfăptuită în 1785, a condus la întemeierea unui adevărat sat secuiesc, numit Hadicfalva, în onoarea guvernatorului Galiţiei,  generalul Andreas Hadik. În acelaşi an 1785, harta cadastrală a satului înregistrează, pe lângă vechile toponime, şi câteva toponime de hotar ungureşti, precum Boenke, Diak Hud, Felso Mesur, Hossu Gniunasch, Hossu Niel, Koreck Hold etc., numărul populaţiei secuieşti ajungând, în 1786, la 685 locuitori.

1777: „În afară de aceste naţiuni, în Bucovina mai sunt şi locuitori maghiari (în satele Istensegits şi Hadikfalva, a căror stare demonstrează, totuşi, că patria noastră nu a suferit mare lucru prin pierderea lor)”[1]. „Strămoșii lor au fost maghiarii și secuii care au fost trimiși de regii maghiari pentru a apăra trecerile Transilvaniei. După anexarea Bucovinei la Austria, s-au făcut eforturi pentru a-i determina pe descendenții vechilor grăniceri de frontieră să locuiască în limitele austriece. Apelul a fost ascultat de mulți care, în consecință, au ales Bucovina ca reședință. Una dintre cele mai vechi colonii a fost fondată la Istensegitz, în timp ce Hadikfalva și Andrásfalva au devenit locurile așezărilor lor în timpul domniei împăratului Iosif al II-lea”[2].

1785: „Festivitatea de sfințire a satului Hadikfalva[3] (Dornești) a avut loc în data de  5 iunie 1785, la Józseffalva (Vorniceni) în data de 25 septembrie 1785”[4].

„În 10 mai 1786, Beck a sugerat trimiterea maghiarilor acolo unde ar avea propria comunitate şi s-ar putea forma, fără a provoca, „disciplină și reticență”, datorită credinței lor”. „Întrucât această zonă era în special în pericol, din pricina vecinătății Hotinului, la izbucnirea războiului ruşilor cu turcii (1788-1790), coloniștii au părăsit ţinutul și s-au mutat în Hadikfalva, Istensegits și Andreasfalva, unde au ocupat terenurile abandonate de către cei ce plecaseră în Moldova. Deci maghiarii reformaţi s-au împrăștiat în aceste așezări”[5].”

1786: „În mai 1786 guvernatorul Enzenberg solicită învăţător de la statul major al armatei din Ardeal. Drept rezultat în primăvara lui 1787 vine din Ardeal în Bucovina un dascăl şi îşi ocupă postul la Hadikfalva.[6] Anul şcolar era destul de scurt pe atunci, avea numai 14 săptămâni”[7].

1787: În Hadikfalva funcţiona o şcoală cu 4 clase, din 1787[8]: „În aceste şcoli îşi însuşeau copii cele mai elementare şi necesare cunoştinţe şi cititul. La început nu erau dascăli calificaţi în aceste şcoli, cantorii, unii membri din corul bisericiilor sau după caz sătenii cunoscători de carte au predat copiilor. Conform uzanței, pentru satele maghiare ar fi trebuit să solicite dascăli maghiari din Ardeal. Doarece situația se arăta fără ieşire, Mártonffi a venit cu propunerea să trimită doi băieţi maghiari cu o bursă lunară de 5 forinți la școlarizare în Cernăuţi, care peste 2-3 ani să revină în sate ca dascăli calificaţi. Aceştia i-ar înlocuit pe cantori şi cu timpul toţi cantorii ar fi înlocuiţi de dascăli calificaţi. În mai 1786 guvernatorul Enzenberg solicită învăţător de la statul major al armatei din Ardeal. Drept rezultat în primăvara lui 1787 vine din Ardeal în Bucovina un dascăl şi îşi ocupă postul la Hadikfalva.[9] Anul şcolar era destul de scurt pe atunci, avea numai 14 săptămâni”[10].

1810: „Bucovina are trei oraşe municipale: Cernăuţii, reşedinţa districtului, cu 5.743, Siretul, cu 2.318, şi Suceava, cu 4.145 suflete; apoi, patru târguri: Sadagura, cu 1.832, Câmpulung Moldovenesc, cu 2.623, Vijniţa, cu 2.622, şi Rădăuţii, cu 1.868 suflete, apoi 309 sate, 7 ferme izolate, 18 colonii germane, 5 sate maghiare: Hadikfalva (Dorneşti), Istensegits (Ţibeni), Fogadjisten (Iacobeşti), Andrasfalva (Măneuţi) şi Ioseffalva (Vorniceni)”[11].

În 1843, parohia ortodoxă Satul Mare şi Dorneşti (Hadikfalva), cu 867 enoriaşi, îl avea paroh pe Vasilie POPESCUL. În 1876, aceeaşi parohie, cu 1.182 enoriaşi, îl avea paroh pe Mihail ILIUŢ. În 1907, comuna bisericească Satul Mare, „Dorneşti vel Hadikfalva”, „Zibeni vel Istensegits”, cu poştă în Hadikfalva, îl avea paroh pe Theodor POLONIC, născut în 1850, preot din 1873, paroh din 1885, cantor fiind, din 1906, Athanasie ŢIBU, născut în 1867.

„În anul 1848 la Hadikfalva au murit 117 oameni de holeră. A fost perioada când s-au înființat noile cimitire la Țibeni și Dornești. Acesta era situat la Dornești dincolo de pârâu, la nord de sat. Cu timpul însă, din lipsa pământurilor, cimitirul a fost arat, dar numele locului a rămas: pământul Holericilor”[12].

1851: „O broşură, lucrată de Franz Raffelsberger şi publicată în 1851, la Viena, cuprindea „Itinerariile sau directorul tuturor rutelor poștale din k. k. Statele austriece“, în care se menţionează „Drumul de poştă de la Siret, la Rădăuţi, lung de o poştă şi jumătate, (care) trecea prin Sf. Onufri, Hadikfalva (Dorneşti), trecând peste râul Suceava“[13].

1869: O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea districtului Siret – Siret (Oraş cu tribunal districtual), Bahrineşti, Raince, Bălcăuţi sau Laudonfalva, Bănceşti, Botoşăniţa, Cerepcăuţi cu Bereşti, Ţibeni sau Istensegits, Fântâna Albă sau Białakiernica, Şerbăuţi, Grăniceşti, Hadikfalva sau Dorneşti, Calafindeşti, Cândeşti, Climăuţi, Muşeniţa, Negostina, St. Onufri sau Drăguşanca, Oprişeni sau Panţiri, Rogojeşti cu Gura Molniţei, Rudeşti sau Gropana, Şerbăuţi, Sinăuţii de Sus, Sinăuţii de Jos, Stârce sau Berlinţi cu Slobozia lui Dumka, Terebleşti, Vaşcăuţi pe Siret cu Parcelowka, Volcineţ”[14].

1887: Sâmbătă, 9 iulie 1887, Principele de Coroană Rudolf sosea la Dorneşti, în parcursul său bucovinean. „La gara Hadicfalva, care era foarte frumos decorată, îl aşteptau pe Înaltul oaspe, pe lângă deputaţii din districtul Siret şi Suceava, ministrul de agricultură Falkenhany şi alţii. Precis la 8 ore sosi trenul separat le secţiunea drumului de fier Hadicfalva. Aici se coborî Alteţa Sa Imperială din tren, dimpreună cu suita Sa, fiind întâmpinat cu „Să trăiască!”, răsunând din mii de glasuri. Alteţa Sa Imperială schimbă câteva cuvinte cu conducătorul clerului catolic din loc, din Siret şi Cibeni (Ţibeni), vorbi apoi cu episcopul stavrofor D. Seleschi, cu Ioan Mandaşeschi şi Dimitrie Onciul, protopresviterii oriental-ortodocşi ai Sucevei, Siretului şi Vicovelor. Un agricultor german din comuna româno-germană Sf. Onufri, Nargang, îi oferi pâine şi sare, cu o cuvântare scurtă în numele Siretului. Alteţa Sa Imperială se informă, apoi, despre domiciliul vorbitorului şi despre naţionalitatea comunei Sf. Onufri, la care îi răspunse delegatul cum că este comună locuită de germani şi români. Primarul din Bosanci, Vasile Blândul, îmbrăcat în costum naţional, ţinu apoi o cuvântare în limba română, oferind Alteţei Sale pâine şi sare. Alteţa sa răspunse, apoi, germăneşte: „Meinen innigsten Dank den edlen, treuen und liebel Rumanen!”. Adică: „Mulţămita mea cea mai intimă nobililor, credincioşilor şi iubiţilor Români!”. După aceea, privi Alteţa Sa în special la fiecare spalier, ce era compus de Unguri – ca cei de casă, apoi de mai la 1.000 Români. Atât fetele, cât şi flăcăii, erau postaţi după costume şi naţionalităţi: mai întâi, Germancele, apoi Româncele – în număr foarte mare, după aceea – Lipovencele şi, în fine, Unguroaicele; de-asemenea şi flăcăii din ţinutul Siretului şi al Sucevii. După aceea, trecu Alteţa Sa frontul banderiilor. Mai întâi defilară, în trap repede, flăcăii Români, strigând „Să trăiască!”, sub conducerea D-lui cavaler Miculi, îmbrăcat în costum naţional românesc, apoi Ungurii, Lipovenii, Huţanii şi, în fine, Germanii, în număr foarte mic. Mulţumind Alteţa Sa la toţi, de pe pragul pavilionului, se sui în trăsură cu Excelenţa Sa ministrul de agricultură Falkenhayn, urmând calea spre Rădăuţi, precedat fiind de prefectul Rădăuţilor, Dl. Keschmann”[15].

În 1890, după câteva valuri de migraţie nenorocoasă spre regiunea confluenţei dintre Tisa şi Dunăre, Hadikfalva încă mai avea 3.593 locuitori, Paul Marton fiind primar, iar Anton Szabo – învăţător.

1896: „Czernovitz, 7 Ianuarie. Serviciul drumurilor de fier al liniilor secundare Hatna – Kimpu-Lung şi Hadikfalva – Radautz, se va suspenda, probabil pentru 4 zile, din cauza ninsorilor mari”[16].

1901, Gustav Weigand: „După zece ani de la ocuparea Bucovinei, o parte dintre ei au acceptat invitația contelui Hadik András și au venit în Bucovina, unde au întemeiat satele Hadikfalva[17] și Andrásfalva[18], în Valea Siretului, lângă Rădăuţi, în plus Ištenšegitš (Ištenšegitš = Dumnezeu ajută!)[19], unde exista deja o așezare românească mai mică, Ţibeni, care s-a contopit complet cu cea maghiară, și Iacobești[20], care se numea Fogodišten, Iosiffalva[21], este situată în apropierea graniței cu România, la aproximativ 18 km sud-vest de Suceava. Inițial, localitățile, la fel ca cele ale grănicerilor transilvani în general, au fost administrate militar și îngrijirea pastorală a fost efectuată din Transilvania. Începând cu anul 1800, au fost anexate la eparhia de Lemberg și administrația a fost înființată ca și în celelalte parohii. Comunitatea din Ţibeni a crescut, de la 80 de familii, la peste 3.000 de oameni, deși, în 1883, peste 1.000 de rezidenți au urmat ispitelor maghiare și s-au stabilit în sudul Banatului, lângă Panciova, unde nu se descurcă foarte bine. Oamenii sunt muncitori, ordonați, curați și cu caracter blând, în timp ce despre cei din Hadikfalva se spune că sunt controversați și dependenți de băutură. Mănâncă carne și legume, pe care le cultivă singuri, așa că trăiesc mult mai bine decât ţăranii români, a căror mâncare principală este mămăliga. Prosperitatea este de asemenea mai bună decât cea din ​​rândul românilor din satele vecine. Cu toate acestea, au și mai multe terenuri, ceea ce nu este singurul motiv. Din 360 de copii de vârstă școlară, 280 – un număr foarte mare pentru condițiile locale, frecventează școală în mod regulat”[22].

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Hadicfalva (româneşte Dorneşti), comună rurală, districtul Siret, aşezată pe malul stâng al râului Sucea­va, în vecinătatea districtului Ră­dăuţi. Suprafaţa: 21,41 kmp; popu­laţia: 3.539 locuitori maghiari-ciangăi, de religie rom. cat. Este străbătută de un drum districtual, ce vine de la Rădăuţi, şi care se uneşte cu drumul principal Siret-Suceava, în că­tunul Ratuş, comuna Negostina; prin marginea sa dinspre apa Sucevei, trece linia ferata Cernăuţi-Iţcani, din care se des­prinde aci o ramură, apucând spre Rădăuţi. E staţie de drum de fier; are un oficiu telegrafo-poştal; o şcoală populară maghiară, cu 4 clase (deci, circa 120 şcolari – n. n.), şi o biserică rom. cat. Colonie maghiară, întemeia­tă în anul 1785, pe teritoriul vechiului sat romînesc Dor­neşti. Numele Hadicfalva (satul lui Hadik) i s-a dat în onoa­rea Feldmareşalului Baron Andreas Hadik de Fulak. În apropierea localităţii, şi anume la poalele muntelui Iancu (partea dinspre Grăniceşti – n. n.), s-au găsit schelete ome­neşti, care, împreună cu tumulii ce se văd aci, denotă că pe locul acesta au locuit oameni în negura vremurilor trecute. Populaţia se ocupă cu creş­terea vitelor, cu agricultura, cu grădinăria şi îndeosebi cu cultivarea verzei şi a cepei; mulţi din locuitori sunt că­răuşi sau se îndeletnicesc cu agricultura. Comuna posedă 1.978 hectare pământ arabil, 217 hectare fânaţuri, 55 hectare grădini, 40 hectare imaşuri. Se găsesc 436 cai, 961 vite cornute, 827 oi, 1.155 porci şi 1.117 stupi. Hadicfalva sau Rudeşti, moşie cu administraţie particulară. Suprafaţa: 3,84 kmp; popu­laţia: 27 locuitori izraeliţi, ru­teni şi alţii” (Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, p. 107).

1914: „„La Suceava. Era în ajun de anul nou catolic, când ruşii începuseră o puternică ofensivă în contra oraşului Siret. Până atunci, ruşii nu făcuseră încercarea să treacă apa Siretului, aşa că-ţi făcea impresia că, în planul rusesc de luptă, nu intră cucerirea întregii Bucovine. Acest lucru părea întru câtva explicabil, deoarece ruşii ar fi declarat că n-ar dori să ducă războiul în ţinuturile româneşti ale Bucovinei şi că ar vrea, prin urmare, să scutească populaţia românească de grozăviile războiului. Asaltul ruşilor la Siret reuşi. Cu o forţă înzecită ca a austriecilor, ei sparseră zidul slab al inamicului, care nu fusese deloc preparat ca o rezistenţă puternică. Ruşii încep o înaintare vertiginoasă din donă părţi: de la Vijniţa, unde de asemenea n-au întâmpinat vreo rezistenţă serioasă, şi de la Siret, spre Hadikfalva-Rădăuţi. Nimic nu le mai stătea în calea ce duce spre oraşele sudice, adică româneşti. E adevărat proverbul că „pofta vine mâncând”. Ruşii căpătaseră poftă de sânge românesc, cu atât mai mult, cu cât românii de la munte declaraseră, cu câteva săptămâni mai înainte, într-un mare miting[23], că vor opune ruşilor un război de gherilă. Austriecii se retraseră la Iacobeni, iar ruşii înaintau, înaintau mereu, cu grosul armatei lor, cât mai mult în inima Bucovinei. În ziua de 2 Ianuarie stil nou 1915, o patrulă îşi face apariţia pe dealul Sucevei[24], care duce la Şcheia. Populaţia Sucevei, cunoscând „nobilele” sentimente ale armatei lui Nicolaie II, a început a fugi, în mase mari, spre Burdujeni, pentru a lua, prin România, drumul spre Austro-Ungaria[25]. Tabloul exodului populaţiei nu-l poate descrie cea mai măiastră pană. Oamenii şi copiii plângeau, aproape goi, cu feţele desfigurate de groază, se scurgeau la vale, aruncându-şi în toate părţile privirile, ca nu cumva să fie atacaţi de duşmanul înfricoşător”[26].

1914: „Un minunat exemplu de învăţarea uşoară de limbi am văzut în Hadikfalva, comună curat ciangăiască, unde am luat trenul ce duce la Rădăuţ. Trebuind să aşteptăm mai mult timp la gară, ne-am luat prin acest sat unguresc, să vedem cum se laudă ungurii din Bucovina. Pe drum întâlnim doi oameni, unul îmbrăcat ungureşte, altul româneşte. Îi întreb ungureşte că de unde sunt şi încotro merg, şi îmi spune ungurul că el este din Istensegits şi că merge la un om din Hadikfalva, având ceva de lucru cu el, iară românul răspunde tot ungureşte şi încă bine, că el este din satul românesc din apropiere, a cărui nume mi-a scăpat, şi că are şi el ceva de isprăvit aici, în sat. Dau apoi în poveşti cu ei, se înţelege, tot ungureşte, şi românul spune că el a învăţat ungureşte în Hadikfalva, fiindcă vine de multe ori acolo, fiind meseriaşi buni în sat. Ungurul declară că ei mai mult ţin aici la români şi că se înţeleg foarte bine laolaltă, şi se miră cum în ţara ungurească se tot mănâncă ungurii cu românii”[27].

1914: În Hadikfalva  s-a stabilit, încet-încet, o importantă comunitate evreiască, prima sinagogă fiind construită de industriaşul Awner Rosenwald. Medicul satului Szabo, era tot evreu, ca şi farmacistul Metsch. Berl Terner a deschis un depozit de cherestea, aproape de gară, iar Jehuda Leib Kraft, din Siret, a construit, la Hadikfalva, două mori, dar toate au ars în 1914, odată cu începerea războiului.  După război, moştenitorii Jehuda Leib Kraft au construit moara cu cea mai mare şi mai modernă turbină din Bucovina. Margosches, Adelstein, Wassermann şi Blum au construit ferme agricole, pomicole şi zootehnice model, principalul exportator al produselor fermelor lor fiind Lipa Laufer şi Mosch Braunstein delivered fruit to Western markets.Mosch Braunstein.

1919: „Kajtar Istvan, agricultor din Hadikfalva, s-a pus sub curatelă, din cauza slăbiciunii mintale, şi s-a instituit curator soţia lui, Kajtar Brigitta”[28].

În 1939, Compania Kraft a construit, la Hadikfalva, o modernă fabrică de amidon şi dextroză, care putea procesa 50 vagoane de cartofi pe zi.

[1] Călători, XIX, I, pp. 11, 112

[2] Dominian, Leon, The frontiers of language and nationality in Europe, New York 1917, p. 170

[3] Cei stabiliți ulterior la Dornești au trecut granița prin sudul Bucovinei, pe la Nemericeni.

[4] László, Gergely Pál, Bucovina unui maghiar,  Centrul Cultural „Bucovina” 2019, p. 20

[5] Kaindl, Raimund Friedrich, Das Ansiedlungswesen in der Bucovina, Innsbruck 1902, pp. 268, 269

[6] Boethy János Alajos

[7] László, Gergely Pál, Bucovina unui maghiar,  Centrul Cultural „Bucovina” 2019, p. 92

[8] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 46, 1876 p. 49, 1907 p. 127

[9] Boethy János Alajos

[10] László, Gergely Pál, Bucovina unui maghiar,  Centrul Cultural „Bucovina” 2019, p. 92

[11] Eugen I. Păunel, în „Codrul Cosminului”, VIII, 1933-1934, Cernăuţi, pp. 419-432

[12] László, Gergely Pál, Bucovina unui maghiar,  Centrul Cultural „Bucovina” 2019, p. 73

[13] Raffelsperger, Franz, Itinerär oder Verzeichniss aller Postrouten in den k. k. österreichischen Staaten, Wien 1851, pp. 53, 54

[14] Politische und gerichtliche / Organisation / der / im Reichsrathe vertretenen Länder von Öesterreich, Wien 1869. pp. 158-161

[15] REVISTA POLITICĂ, Anul II, nr. 5, 15 iulie 1887, p. 6

[16] Epoca, No. 51, Anul II, marţi 9 ianuarie 1896, p. 2

[17] Colonie în satul Dorneşti, care în 1775 avea 26 de familii de ţărani români, sat care se va numi Hadicfalva (de la numele guvernatorului Galiţiei, Hadik), harta cadastrală a satului, din 1785, cuprinzând, pe lângă vechile toponime, şi câteva toponime de hotar ungureşti, precum Boenke, Diak Hud, Felso Mesur, Hossu Gniunasch, Hossu Niel, Koreck Hold etc. – n. n.

[18] Andreasfalva, „sau satul lui Andraş”, s-a întemeiat, după 19 ianuarie 1785, când Consiliul Aulic de Război aprobă o contribuţie pentru emigranţii ceangăi, care vor construi 56 de gospodării, pe teritoriul satului Măneuţi, „lângă râul Sucevii, în apropiere de Frătăuţii Vechi, la nord de oraşul Rădăuţi” – Grămadă, Nicolai, Toponimia minoră a Bucovinei, vol. I, p. 336 – n. n.

[19] Colonia maghiară de la Ţibeni, Ištenšegitš , pe moşia Satu Mare, a fost înfiinţată între anii 1771-1773, dar numele de Istensegits (Dumnezeu să ne ajute), propus de Mártonfi Mór, va fi menţionat, pentru prima dată, abia în 1776 – n. n.

[20] În 1775, satul Iacobeşti, din Ocolul Vicovilor, avea 20 familii de ţărani, plus 74 familii de secui şi unguri, în bună parte componenţi ai Regimentului I Secuiesc de graniţă, aşezate pe moşia mănăstirii Ilişeşti, între anii 1752-1772. Numele acestor emigranţi au fost consemnate în recensământul lui Rumeanţev, publicat de ACAD. ŞT. RSS MOLD., Moldova în epoca feudalismului, VII, I, Chişinău 1975, p. 341 – n. n.

[21] Colonia Ioseffalva, numită astăzi Vorniceni, a fost înfiinţată pe seliştea pustie Tolva a moşiei mănăstirii Slatina, în 1783, fiind populată cu 60 de familii de secui, venite din Scaunul Csik, în 1785, în partea sudică a seliştii – n. n.

[22] Weigand, op. cit., pp. 7-17.

[23] Cel organizat de Aurel Onciul, la Suceava – n. n.

[24] Amănunte despre ocuparea Sucevei de către ruşi, datorate altor autori, dar şi notiţelor de presă a vremii, puteţi găsi în cartea „Bucovina şi suferinţele ei / 1914-1918”, pe care am publicat-o în urmă cu vreo câţiva ani; nu mai ştiu când, dar probabil că prin 2016 – n. n.

[25] Peste câteva luni, românii bucovineni, care se pripăşiseră prin Moldova, au fost capturaţi de autorităţile româneşti şi „deportaţi” în Transilvania – n. n.

[26] Unirea, Nr. 65, Anul XXV, Blaj, joi 1 iulie 1915, pp. 2, 3

[27] Maior, Liviu, Impresii din Bucovina, în Unirea, Nr. 77, Anul XXIV, joi 30 iulie 1914, pp. 4, 5

[28] Monitorul Bucovinei, Fascicula 69, 3 octombrie nou 1919, p. 5