Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Climăuţi

Biserica veche a lipovenilor din Climăuţi – foto: Cezar Suceveanu

CLIMĂUŢI. În 15 martie 1490, printre bisericile întărite de Ştefan cel Mare mănăstirii Putna, se aflau şi „o biserică, la Climăuţi”.

1498: Satul Climăuţi, pe care Ştefan îl dăruise Putnei, în 14 octombrie 1498, odată cu Botoşana, fusese dobândit, în urma unui schimb de sate, de la urmaşii legendarului Giurgiu de la Frătăuţi, Stanciul, Ivanco şi Isaia Starostici, nepoţii lui Mihul Starostescul (observaţi, vă rog, acest multisecular specific românesc: bunicul, fost staroste, îşi zice Starostescu, iar nepoţii… Starostici!).

1740: „Un hrisov de la Grigorie Ghica, din 1 Aprilie 7248 (1740), prin care se porunceşte medelnicerului Constantin Silion să cerceteze bine hotarele satelor St. Onufrei, Balcăuţi şi Climăuţi”[1].

1772: Recensământul lui Rumeanţev[2], din 1772-1773, înregistrează la Costişa, pe atunci cătun al Climăuţilor, în Ocolul Vicovilor, fără alte precizări, „49 – toată suma caselor”, însemnând 4 popi, 5 femei sărace, 10 ţigani, 25 scutelnici, slugi şi argaţi ai şătrarului Ilii CRÂSTIA, ai sulgerului Ion şi ai Mariei, fata logofătului ABĂZA, şi 5 scutelnici ai postelnicului Iordache MILO.

În 1775, satul Climăuţi, din Ocolul Berhometelor, era selişte pustie, arendată de mănăstirea Putna, în 7 aprilie 1780 şi în 16 octombrie 1784, unor lipoveni, care au colonizat masiv vatra satului, dar şi cătunul din apropiere, Costişa, care ţinea de Climăuţi şi nu de Frătăuţi, precum odinioară. „Şi li-am mai dat două sălişti, anume Moiseni şi Climăuţi, ca să-i facă case, iar hotarul acestui pământ dăruit lor începe la Bainţe… la drumul Vicovelor care duce la Siret… la balta uscată care desparte Climăuţi de Frătăuţi şi de Bainţe… la un drum care duce, prin dumbravă, tot cu dealul, în sus, la o movilă între Climăuţi şi Bainţe… până la pârâul Şorodoc… Acest pământ şi Fundoaia s-a dat lui Martin şi celorlalţi Lipoveni aduşi de dânsul”.

Grup de lipoveni – de Mattias Adolf Charlemont (1820-1871)

1780: „Documentele din care am concluzionat existența coloniei lipovene la Mitoul Dragomirnei, în 1770, menționează, de asemenea, relocarea acesteia în perspectivele guvernării austriece…Enzenberg oferă un indicator pentru determinarea timpului relocării, în scrisoarea sa din 31 octombrie 1783, care conține următorul pasaj: „Da, eu (Enzenberg) chiar îmi iau libertatea de a cere ca lipovenii care locuiesc în Climăuţi să aibă 15 familii, iar cei din Mitoul Dragomirnei, 21 de familii, dar acetora nu li se acordă scutirile celor 20 de ani liberi, decât în ceea ce privește contribuția, care ani liberi ar trebui calculaţi începând din 1774, iar plata ar trebui să înceapă, în consecință, peste doar doar 11 ani”. Trebuie să presupunem că numărarea celor douăzeci de ani poate începe doar cu anul în care lipovenii se aflau deja în țară. Deci, cei din Dragomirna au venit din 1774, Climăuţiul a fost populat cu lipoveni în anul 1780”[3].

1784: „Un număr mare de călugări Lippowani, din Costeşti, în Moldova, s-au stabilit la Climăuţi, deoarece deja erau suficienți la Dragomirna. Climăuţi, după cum vom vedea, a fost locuit de călugări Lippowani. Planul iniţial era de a-i stabili pe acești Lippowani pe moșia privată Oroşeni, printre alți credincioși, dar a fost greșit. Intențiile administrației de stat, dacă ar fi fost făcute cunoscute Lippowanilor, precum și întrebarea încă nerezolvată despre poziția episcopului lor, ar fi putut da un motiv pentru care, din cele 20 de familii, au venit doar 5 familii, cu bunurile lor, pe 24 martie. S-a spus că „cele 15 familii rămase în urmă” vor urma să vină… Potrivit unui raport al directorului districtului Suceava, Storr, din 22 aprilie 1784, 7 familii proveneau din Moldova, de unde veniseră începând cu 1 octombrie 1783, iar dintre acestea, una se stabilise la Climăuţi, și 6 la Mitoc… Aflăm acest lucru şi dintr-un raport al generalului Enzenberg, din acea zi, care oferă informații detaliate despre Dragomirna. Enzenberg relatează următoarele: De aici (de la Cimăuţi), am făcut drum spre Mitocul Dragomirnei, mănăstirea cu acest nume, unde sunt 15 lipovani vechi și 12 veniţi de anul trecut, dar toţi au migrat din Moldova. Această comunitate este chiar mai bună decât cea din Climăuţi în economie. Cauza constă în condiţii generalee foarte bune, pe care le-au întâlnit; au construit, anul trecut, o biserică foarte drăguță, mobilată după felul lor și bine întreținută, și se așteaptă ca episcopul din Moldova să vă vină, să o sfinţească. De cei 12 frați mai noi au mare grijă, le oferă un ajutor activ în construirea de case și în ordinea economiei. Iar mai multe speranțe că filippovanii moldoveni vor mai migra mi-au dat-o o mulțime de vite, care se află pa păşunat, nu departe de satul lor, la câțiva kilometri de aici, în Moldova, de unde pândesc oportunitatea să vină”[4].

1785: „Contractul pe care coloniștii din Climăuţi îl încheiaseră cu mănăstirea Putna nu a fost recunoscut de către autoritățile administrative, după ce moşiile mănăstirii au fost preluate de administraţia statului; dimpotrivă, a fost declarată încheiat la sfârșitul lunii aprilie 1785, iar Lippowanii trebuia să plătească obligațiile tipice țării, în același mod ca și alte comunităţi”[5].

1786: Climăuţii nu-şi mai schimbă proprietarul, până în 1786, când austriecii au hotărât confiscarea averilor mănăstireşti şi înfăptuirea, pe seama acestei confiscări, a reformei agrare, prin care obştile săteşti primeau pădure, fâneţe şi păşuni, iar ţăranii atâta pământ agricol, cât luaseră în lucru.

1820: La Climăuţi erau 68 de gospodării, dintre care 32 aparţineau călugărilor, 11 unor holtei, 20 unor familii, iar 5 oficialilor, Călugărul, Atamanul şi membrilor sfatului; existau şi locuinţe nerepartizate, pentru că „pe vremea aceea, Climăuţi avea 70 numere de case”[6].

1827, iunie 15: Contractul lipovenilor din Climăuţi a fost reînnoit, în condiţiile anterioare, până în 1835, deşi „proprietăţile lor erau neclare”; contractul a fost prelungit şi abia în 1842 „au început negocieri între autorităţile statului (Fondul religionar) şi Climăuţi”[7].

1848: Climăuţii n-au avut, precum românii de la cumpăna veacurilor al XIX-lea şi al XX-lea, cabinet de lectură şi nici bancă rurală, lipovenii preferând să nu deranjeze, aşa cum au făcut şi în 13 iunie 1848, când nu şi-au trimis electori la alegerile pentru Circumscripţia electorală Rădăuţi, motivând că ei sunt mulţumiţi de regimul anterior şi nu doresc să se amestece în treburile viitoarei guvernări.

1869: O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea districtului Siret – Siret (Oraş cu tribunal districtual), Bahrineşti, Raince, Bălcăuţi sau Laudonfalva, Bănceşti, Botoşăniţa, Cerepcăuţi cu Bereşti, Ţibeni sau Istensegits, Fântâna Albă sau Białakiernica, Şerbăuţi, Grăniceşti, Hadikfalva sau Dorneşti, Calafindeşti, Cândeşti, Climăuţi, Muşeniţa, Negostina, St. Onufri sau Drăguşanca, Oprişeni sau Panţiri, Rogojeşti cu Gura Molniţei, Rudeşti sau Gropana, Şerbăuţi, Sinăuţii de Sus, Sinăuţii de Jos, Stârce sau Berlinţi cu Slobozia lui Dumka, Terebleşti, Vaşcăuţi pe Siret cu Parcelowka, Volcineţ”[8].

1901: Biserica Sfântul Nicolae din Climăuţi a fost înălţată abia în 1901, până atunci, enoriaşii satului frecventând biserica Naşterea Domnului din Costişa, înălţată în anii 1875-1877, comuna bisericească Costişa, Mitocul şi Climăuţi având, în 1907, 880 enoriaşi, din care doar 78 în Climăuţi. Paroh era Vasile IUCO, născut în 1843, preot din 1876, paroh din 1885, în Climăuţi oficiind, de regulă, preotul Simion IEHOROW-FEDOTOV, născut în 1848, preot din 1885.

1906: „Confiscare de arme. De un timp îndelungat nu mai încetau arătările la prefectura şi pretura din Siret că locuitorii lipoveni din Fântâna Albă şi Climăuţi, care sunt cunoscuţi de puşcaşi perfecţi, devastează pădurile fondului religionar şi ale particularilor de tot felul de animale sălbatice. Spre a pune capăt acestor devastări, prefectura din Siret a dat ordin ca toate armele de foc de la locuitorii acestor comune să fie confiscate. Joi, în 25 octombrie 1906, comisarul din Siret Kesseldorfer, ajutat fiind de secretarul Mlodniţchi şi de 18 jandarmi, au făcut percheziţie în locuinţele acestor locuitori şi au confiscat vreo 35 puşti şi mai multe revolvere. Ori de va avea măsura aceasta efectul dorit nu credem, deoarece lipovenii din aceste comune sunt puşcaşi pătimaşi şi, ca atare, vor afla ei modul necesar pentru procurarea altor arme. Mai astă-vară, chiar jandarmeria a fost atacată de ei, când a încercat să pună capăt braconajului din aceste comune”[9].

1891: La Climăuţi funcţiona, din 1891, o şcoală cu o clasă[10].

1896: O colectă pentru Azilul de studenţi din Cernăuţi, făcută, în mai 1896, de parohul Vasile JURCO, menţionează următoarele nume de localnici din fostul cătun Costişa, devenit, între timp, comună, iar ulterior înglobată în comuna Frătăuţi: Ioan GRIGORAŞ, Nicolai GRIGORAŞ, Zamfira CERNOVSCHI, Ioan NICOLAESCU, Zaharie PASCARIU, Ioan LAURIC, Petru LUNGU, Domnica GRIGORAŞ, Ioana PASCARIU, George NEMŢOC, Eutimie CERNOVSCHI, Domnica BALAN, Andrei OLINIC, George CLEMENCIUC, Ioan NICOLAESCU, Filimon PASCAR, Avram NICOLAESCU, Domnica LAURIC, Nicolai PASCAR, Ioan CLEMENCIUC, Gavriil ERNOVSCHI, Avram PASCAR, Gavriil BURCIU, Precop GRIGORAŞ, Ana CERNOVSCHI, Ştefan LAURIC, Georgi GRIGORAŞ, George PASCAR, Eutimie LAURIC, Avram BURCIU şi Domnica FILIPCIUC[11].

1902: Biserica lipovenilor din Climăuţi a fost sfinţită, joi, 18 decembrie 1902, de Mitropolitul Vladimir de Repta[12].

1903: Duminică, 11 octombrie 1903, s-a înfiinţat, la Costişa, Cabinetul de lectură „Stânca”, cu sediul casei fruntaşului Iftemie CERNOVSCHI[13].

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Climăuţi, comună rurală, districtul Siret, aşezata pe pârâul cu acelaşi nume, între Băiuţi şi hotarul cu districtul Rădăuţi, precum şi în vecinătatea comunei Fântâna Albă. Suprafaţa: 10,75 kmp; populaţia: 1.309 locuitori lipoveni de secta bespopovţilor (fără preoţi). Este străbătută de drumul districtual Siret – Fântâna Albă; are o şcoala populară, cu o clasă, şi o biserică filială, cu hramul „Sfântul Nicolae”, atenenţă a parohiei din Costişa, pentru puţinii locuitoii de rit gr. or. Aceasta comună este menţionată, pentru prima dată, într-un hrisov din 31 Martie 1490, al lul Ştefan cel Mare. La 1776, era în posesia mănăstirii Putna. În 1780, s-a aşezat aci o puternică colonie de lipoveni, veniţi din Moldova. Populaţia se ocupă cu agricultura, cu negoţul de poame şi cu creşterea vitelor. Este foarte mult căutată însă pentru săpaturi de iazuri şi altele. Comuna posedă 880 hectare pământ arabil, 67 hectare fânaţuri, 39 hectare grădini, 2 hectare 50 ari izlaz, 44 hectare pădure. Se găsesc 297 cai, 278 vite cornute, 290 porci şi 24 stupi. Climăuţi cu Fântâna Albă, moşie, cu administraţie particulară, districtul Şiret. Suprafaţa: 2,59 kmp, este acoperită ru păduri şi livezi”[14].

1920: „Deciziune de expropriere No. Ag. 286/20. Deciziunea Comisiunii agrare de ocol Siret, cu care s-a decis exproprierea corpului dominical fasc. No. 135, Climăuţi, din registrele fonciare pentru moşiile bucovinene, în suprafaţă de 100 ha 91 a 41 mp, proprietatea Fondului bisericesc ort. or., în folosul „Fondului de pământ bucovinean”, a devenii definitivă”[15].

1922: „Având în vedere concursurile publicate, cererile prezentate şi propunerile făcute de revizorate, Consiliul şcolar al ţării a făcut, în şedinţa din 27 Martie 1922, sub preşedinţia domnului Director general delegat al învăţământului din Bucovina, următoarele numiri, pe ziua de 1 Aprilie 1922: Ioan Ungurean la Climăuţi”[16].

1941: Bătăliile încrîncenate, din 2, 3 şi 4 iulie 1941, i-au avut ca eroi, decoraţi de Rege cu Ordinul „Steaua României” în gradul de ofiţer, pe frontul Climăuţilor, printre alţii, pe „Căpitanului Nanea V. Ioan, pentru spiritul de initiativa şi sacrificiu dovedit în lupta de la Baineţ-Climăuţi, când, deşi se găsea în linia a II-a a Batalionului, văzând că o companie din faţa sa nu înaintează, a depăşit-o, reluând atacul şi cucerind obiectivul ordonat. / Căpitanului Ivan A. Nicalae, pentru modul ireproşabil cum şi-a condus Divizionul în luptele de la Fantâna Albă-Baineţ (Bucovina”[17].

1947: „Având în vedere raportul cu Nr. 16.799 din 1947 al Inspectoratului şcolar regional Suceava, înregistrat sub Nr. 264.182 din 1947, următorii învăţători se repartizează, pe data de 1 septembrie 1947, la şcolile primare indicate în dreptul fiecăruia: Smuc Aspazia, de la Climăuţi, la Baineţ, post V, aproape de soţ, preot; Şandru Daniil, de la Miliţăuţi, la Climăuţi, post IV, apropiere de soţie, învăţătoare”[18].

Din rândurile urmaşilor acelor lipoveni, literatura română a câştigat un poet de primă mână, pe Nichita Danilov, născut la Climăuţi, în 7 aprilie 1952.