O nouă carte de Roman Istrati: rusu' moralist | Dragusanul.ro

O nouă carte de Roman Istrati: rusu’ moralist

*

O nouă carte de pamflete geo-politice, semnată de poetul și publicistul Roman Istrati, va vedea, în curând, lumina tiparului. Prefațată de Sorin Avram și cu o copertă inspirat realizată de Ovidiu Ambrozie Bortă-BOA, cartea ia în dezbatere slăbiciunile multimilenare ale neamului nostru, în contextul istoriei est-europene, cu un umor dezarmant, atât de caracteristic pentru Roman Istrati, și cu dese puseuri lirice, care l-au obligat pe Sorin Avram să-și intituleze prefața, pe care o reproduc în continuare, „Ruşii, vinovaţi de pierderea unui mare poet”:

*

Roman Istrati ar fi putut deveni un şi mai mare poet. Sînt convins că acest lucru îl gîndea în 1978 regretatul Laurenţiu Ulici, care a scris o cronică elogioasă la adresa lui Romică, autorul volumului de poezii „Miezul adînc”. Să fii publicat de Editura Eminescu la numai 23 de ani şi să ai parte de cronici favorabile în reviste de specialitate gen „România literară” nu era deloc puţin. Însă, se pare că a fost prea mult pentru tînărul poet, care deja fusese învăluit de aburii celebrităţii odată cu cîştigarea Marelui Premiu al Festivalului Naţional de Poezie „Nicolae Labiş”, cu un an înainte. În anii ’70, editurile erau edituri, revistele literare erau reviste literare, iar Romică era Romică. Un tip cu simţul umorului dezvoltat peste limitele prevăzute de codul bunelor maniere scris de obtuzul regim politic şi cu un talent mult peste medie. Peste media 09.00, să zicem. Dacă talentul lui Romică ar fi fost numai la scris, acesta ar fi ajuns un poet şi mai mare, însă l-au încurcat celelalte talente pe care le avea. Cum ar fi talentul de a se pierde în discuţii filosofice şi talentul de a se face simpatic, din cauza acestui ultim talent fiind invitat la tot felul de întîlniri, care ţineau uneori zile şi nopţi. Mai mult nopţi. Aşa spune lumea. Lumea aia care l-a cunoscut pe Romică cel Tînăr. Cu atîtea talente extrascriitoriceşti, cînd să mai compună Romică poezii? De fapt, el le compunea, dar pînă cînd să le aştearnă pe hîrtie, acestea zburau odată cu timpul petrecut în compania prietenilor cu fustă, cu barbă sau cu toartă. Depinde. Ghinionul care a stat în calea lui Romică Istrati, blocîndu-l pe acesta să devină un şi mai mare poet decît a fost considerat în tinereţe, a fost acela că nu au aflat ruşii de el. Dar nu cititorii ruşi obişnuiţi, ci cititorii ruşi în stele. Dacă cititorii în stele tocmiţi de Kremlin ar fi ştiut că peste ani şi ani Roman Istrati va scrie articole atît de aspre împotriva mai marilor Rusiei, atunci cu siguranţă că ar fi apelat la toate trucurile pentru a-l determina pe acesta să scrie poezie. Multă poezie, pe care ar fi fost în stare să o tipărească în mai multe limbi, astfel încît Roman Istrati să ajungă la concluzia că menirea lui pe acest pămînt este doar aceea de a scrie poeme şi că pînă la sfîrşitul vieţii sale numai asta trebuie să facă. Dacă îl citeşti pe Roman Istrati, ajungi să crezi că ruşii sînt vinovaţi de toate relele pămîntului. Acum pot spune că tot ruşii sînt vinovaţi şi pentru că România a pierdut un mare poet. Şi nu avea decît 23 de ani.

*

Sorin AVRAM


Comments are closed