Nuntă PSD ca la Mamaia, acasă | Dragusanul.ro

Nuntă PSD ca la Mamaia, acasă

 

nunta 0

 

         Nu doar pedeliştii ştiu să se distreze, sfidând criza, ci şi pesediştii, aceşti glorioşi exponenţi ai solidarităţii sociale, care fără limuzină sub şezut şi fără lux petrecăreţ exorbitant nici nu se pot considera repreventanţi ai poporului.

nunta nuntasi dumitrache         Zgonea, Agathon, Mazăre şi toată plutocraţia roşie s-au distrat de minune, la nunta anonimei deputat Cristina Dumitrache, fată săracă, o adevărată „Cenuşăreasă” în declaraţia de avere de la Camera Deputaţilor, dar cu tată putred de bogat (ziarele constănţene, altele decât cele ale lui Mazăre, spun că şi putred de mafiot), noul cadru politic feminin al PSD măritându-se cu un fost consul, al cărui nume cu greu l-am aflat, George Teşeleanu.

         Ceremonia religioasă s-a ţinut în biserica catolică, în latină şi în română, producând extazul trogloditului naş Valeriu Zgonea, care a inconfundat latina cu italiana, duhnind de încântare anticulturală şi agramată din toţi porii şi perii lui social-democraţi. Zgonea aplaudac

 

        După festinul opulent de la „Bavaria Blu” din Mamaia, tinerii miri îşi vor petrece luna de miere, în bună tradiţie românească şi cu profundă solidaritate socială faţă de românii care abia o duc, de azi, pe mâine, „undeva, prin Pacific”. Brava lor!

          Straşnici păcălici şi pesediştii ăştia!

         Într-adevăr, au produs o mare schimbare: n-au ţinut nuntă la Ploieşti, ca pedeliştii, ci la Mamaia, iar fata lor, spre deosebire de cea portocalie, ştie să şi numere. Pe degete. Singurele asemănări: averile suspect de incomensurabile ale părinţilor şi compoziţia semidoctă a parveniţilor din alaiurile de nuntă.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *