Măgarul lui Goethe şi revoluţia de la 1848 (I) | Dragusanul.ro

Măgarul lui Goethe şi revoluţia de la 1848 (I)

Piaţa "Austria" din Cernăuţi

Piaţa “Austria” din Cernăuţi

*

Tare-mi mai place mie gloriosul an al nevredniciei româneşti 1848! Şi cel cu care ne tămâiază istoricii, şi cel lăfăit prin presa vremii, şi mai ales de gazeta „Amicu Poporului”, care, cu doar vreo treizeci de numere, i-au adus redactorului ei un post de deputat în Dieta din Budapesta, din partea „ţării” Chiuarului.

*

Gazeta se tipărea cu tiparul lui Vasilie Cosma şi îl avea redactor responsabil pe „Sigismund Pop: şede în Uliţa Frumoasă Nr. 475” din Budapesta. S-au păstrat doar 9 numere, începând cu cel din 21 iunie 1848, care era al patrulea. „Iesă în toată joia” şi „se dă prin Comisia centrală din Pesta”, deviza gazetei fiind „Cine precum îşi va săra, aşa va mânca”. Nostim. Ca şi articolele declamative, care ocupă paginile. Ştiri puţine şi precaute, toate despre Budapesta. Şi mulţi, mulţi, mulţi de „fraţilor” şi nici un „fraţilor români” (ca să nu deranjeze!), semn că venerabilul Sigismund Pop încă nu ştia fabula lui Goethe – nici eu nu o mai ştiu, dar v-o pot nara.

*

Inegalabilul poet german, care a lăsat după sine şi câteva fabule, povestea, într-una din acestea, despre o dihonie revoluţionară care cuprinsese Parlamentul (sau poate că lumea) Animalelor: ţipete, răgete, mârâieli – mă rog, un adevărat iad auditiv, întrerupt, pe neaşteptate, de înţeleptul măgar, care, urcându-se la tribună, a năucit tot regnul sălbatico-domestic cu apelativul „Fraţilor!”. Bietul măgar dădea sfaturi bune, era mai înţelept decât dacii între traci, dar nu se poate dovedi (dacă nici dacii, nici măgarul nu cunoşteau scrierea!), îndemna la bine, la concordie, la un adevărat ecumenism dobitocesc, dar în zadar, pentru că sălbăticiunile, care rămăseseră iniţial cu gura căscată, din pricina apelativului „Fraţilor!”, şi-au revenit din buimăceală şi-au năvălit asupra bietului măgar. Bătăi ca-n filme, ca-n parlamentul nipon şi în cel basarabean, apoi linişte, o tăcere perceptibilă şi cu buricele degetelor, sfâşiată, ici-acolo, de câte-un geamă cioburat al bietului măgar. Atunci, în clipa uriaşă a tăcerii compasionale, s-a ivit, de pe unde se ascunsese, un iepuraş timid şi nevinovat, care avusese buna inspiraţie românească a fugii ruşinoase, dar sănătoase din faţa dihoniei parlamentare.

*

Înţeleptul măgar, zărindu-l pe iepuraş, îngăimă cu glas de muribund:

– Bine, vere, nu am vorbit eu cu înţelepciune?

– Cu înţelepciunea dacilor între traci! (Nu cred că Goethe a scris chiar aşa, dar am şi eu dreptul la opinie, precum toţi netoţii zilei; că doar e democraţie),

– N-am îndemnat eu la bine?

– La binele cel mai bine, mai dihai decât preşedintele Iohannis! (Cred că iar am deviat de la textul lui Goethe).

– Şi-atunci pentru ce m-au stâlcit în bătaie, în halul acesta?

Iepuraşul, deşi avea urechile la fel de mari, trebui să cugete niţel, înainte de a formula răspunsul:

– Păi, cum să-ţi spun eu, dragă vere… Ai vorbit foarte frumos, ai îndemnat genial la bine, dar prea îi trăgeai cu… „Fraţilor!”…

*

Veţi vedea, pentru că-s pus pe veselie (dacă nici plânsul nu mi l-au mai lăsat!), câte astfel de momente fabulistice nu s-au întâmplat între românii revoluţionari ai anului 1848, care se ridicau împotriva feudalismului, pupând urmele Împăratului Ferdinand, dincolo de Carpaţi, şi ale cui au fost să fie, dincoace. Prima ştire mai de Doamne-ajută, nu are nevoie de comentarii:

*

Ce e nou în Budapesta. Dieta pe care o aşteptam aşa cu mare dor s-a deschis miercuri, în 23 iunie, cu cea mai mare pompă, la care mai multe mii de suflete erau adunaţi din toată ţara.

În numărul al 3-lea, v-am fost înştiinţat cum că însuşi Împăratul va fi de faţă la deschidere, ci cu durere trebuie să vă înştiinţăm cum că bunul nostru stăpânitor nu putu veni şi a fi de faţă, din pricină că s-a bolnăvit. Aşadar, fiindcă Maiestatea Sa, din pricina bolnăvirii, nu putu veni spre deschiderea acesteia, au împuternicit pe prinţul Ştefan, Palatinul nostru. Ci mai târziu, Împăratul nostru Ferdinand, după cum s-au făgăduit, ne va cerceta însuşi în persoană” (Nr. 5, 1 iulie 1848, p. 78).

*

A doua ştire, însă îmi aminteşte de prima Istorie a Ungariei, publicată în 1475 la Dresda, de Turockzy (nu verific dacă am scris corect numele), în care istoricul spunea că ungurii nu au probleme cu românii în Ardeal: „îi dai unuia dintre ei cel mai mărunt post posibil şi toţi devin maghiari mai maghiari decât maghiarii… Dar ce să ne facem cu sârbii şi croaţii? Ăştia, orice le-ai da, tot pun mâna pe sabie”. Şi dacă procedau astfel până în 1475, putea să viceversa şi diametral opus prin băltoacele abulice ale anului 1848? Părerea mea, că nu, dar să vedem ce scrie la gazeta de făcut deputat de Chiuar în Dieta de Budapesta:

*

„Sârbii, care nu vor să se supună legilor ţării ungureşti, fac mare răzmeriţă şi vărsare de sânge în ţinutul Karlowitz-ului şi în Bacika, prin îndemnul niscăror vânzători de ţară, fiindcă scopul nu le este altul fără numai a jefui pe alţii. Aşa în săptămâna trecută, se sculară asupra unui sat românesc cu numele Sân Mihai, unde făcură mare prădare, hoţii şi aprinderi, ba încă ce e mai mult şi necinstiră pe fetele şi muierile locuitorilor de acolo, din pricină că n-au vrut a da mână cu dânşii spre a fura. Dumnezeu, fraţilor, această faptă tirănească nepedepsită nu o va lăsa.

*

Ministerul împotriva sârbilor şi a croaţilor, până acum, a trimis cinci mii şase sute de feciori la Beciu (Belgrad – n. n.), două mii cinci sute douăzeci şi unu de cătane regulate la Seghedin” etc. Majoritatea acestor feciori, precum ştim, veneau din Bucovina, printre ei şi un ţăran oarecare, care a dobândit gradul, mai ales folcloric, de… Căpitanul Dan din cântecul popular, pe care nu l-a recunoscut mândruţa la întoarcere, aşa de mândru înţolit era.


Comments are closed