Învăţătură pentru măsurarea moşiilor | Dragusanul.ro

Învăţătură pentru măsurarea moşiilor

Iosif masurare topografica

*

Multe se pot desluşi în primele rescripte şi învăţături (un fel de norme de aplicare) austriece, destinate Bucovinei, despre viaţa oamenilor din acest nord de ţară moldav. Nici un rescript sau învăţătură nu-s scrise în liba ruteană sau polonă, ci numai şi numai în română, acompaniată, doar acolo unde era cazul, de limba imperială germană. Ciudate etimologii ni se dezvăluie. De pildă, un sinonim pentru „moşie” era „fund”, iar măsurarea tuturor fundurilor din ţinut ne lămureşte că Fundu Moldovei, Fundu Sadovei, Fundu Herţei şi aşa mai departe înseamnă Moşia de pe Moldova, Moşia de pe Sadova, Moşia de pe Herţa. Dar şi o interesantă zugrăvire indirectă a societăţii moldoveneşti izbutesc să ne desluşească înscrisurile acelea oficiale, care, din fericire, nu s-au pierdut. Iar dacă tot există, am să le transcriu, unul câte unul, pentru a fi accesate lesne de către toţi cei interesaţi.

*

Iosif Masurarea tabela

*

Învățărură

*

Pentru moșinași sau domnii locurilor, pentru ispravnicii și dregătorii lor,

precum și pentru obști, adică sau orășenii, sau târgoveții sau sătenii,

cum ei trebuie să se poarte la lucrul de acum al scrierii (conscripției)

măsurării și mărturisirii fundurilor (moșiilor)

*

Povățuirea lucrului acestuia la cât (obște) se cuvine peste tot stăpânirii locului, însă unde se află mai mulți moșinași, acolo se cuvine acelui pe care toți l-au ales spre aceasta sau s-a întâmplat, dimpotrivă, se cuvine aceluia pe care, după porunca preamilostivului rescript, paragraful 5, comisia cea mai mare (supracomisia) l-a numit și l-a pus comisar: deci, lucrătorii stăpânirii locului, a vechilului lui sau a orânduitului spre aceasta comisar, încât privește această nouă măsurare și mărturisire, se întinde fără de nici o osebire a moșinașului la toate fundurile (moșiile) cele ce se află între hotarul vreunui sat sau acum s-a alcătuit din câte o casă, îndeosebi cu acel scop ca să se poată alege dintrînsul o hotărâtă seamă de oameni. Isprăvire stă, întru povățuire, ca:

*

a) să se scrie toate fundurile de pământ după (situsul) pusătura topograficească a lor, după urmare nimic să nu rămână ascuns; ca

b) să se măsoare după cuprinderea feții, deasupra lor (suprafața), toate fundurile care de hotarul vreunui sat sau oraș (obște) ori acuma se țin, ori, de acum, înainte, se vor apuca către dânsul.

c) ca suma rodirii să se culeagă din mulțimea și felul creșterilor.

*

§ 2. Deci stăpânii locurilor vor numi, spre această treabă, pe unul sau pe mai mulți dintre dregătorii lor și le vor da întreagă și deplină putere, pentru ale căror isprăvi apoi ei vor fi datori a răspunde. Acești vechili ai lor se vor chema de la comisia mai mică (suptcomisia) fieștecărui comitat, se vor învăța cu lucrul (practica) și, spre această treabă, se vor jura, după chipul (formula) sub numărul I arătată.

*

§ 3. Luând această practică învățătură, de la suptcomisie, acești vechili ai stăpânilor locului se vor întoarce la obștile lor, unde ei pe fiștecare obște îndeosebi vor aduna sau, de nu vor fi foarte numeroase, vor aduna mai multe deodată și le vor spune dezvelit scopul Domnului țării lor, cât privește această măsurare și mărturisire de pământuri, la care aceasta să-i facă apreciate, deodată, și trebuința cum că, din pricinile paragrafului I, mai înainte pusul rescript împărătesc, nici unui fund (moșie), ori a cui să fie, să nu se tăinuiască, nici rodirea lui să nu se ascundă sau mai puțin vădită.

*

§ 4. Judele și jurații trebuie să fie de față așa la măsurare și mărturisirea fundurilor (moșiilor) fiștecărui sat, precum și la măsurarea și mărturisirea fundurilor domnești, iar unde jude și jurați nu se află, să se aleagă de la obștea aceea pe care va cădea al mai multora cuvânt; așijderea, să se numească spre această treabă șase oameni de cinste, care să știe bine economia câmpului și ținutului hotarului, și cărora să se încredințeze și satul. De la această alegere nu trebuie să se închidă afară (oprească) doar supușii locuitori ai vreunui moșinaș (răzeș) mai mic, care se află întru același sat; ci mai vârtos, când să nu fie ales nici unul dintrînșii, din datoria dregătoriei trebuiesc să numească unul sau altul, prin dregătorul domnesc sau vechilul, sau prin comisarul cel de supracomisie hotărât.

*

§ 5. Judele, jurații și oamenii cei aleși de la obște trebuie să pună jurământul dinaintea ispravnicului domnesc și să se îndatoreze cum că ei, la toată mărturisirea, a fieştecărui moşinaş deosebit care va să se facă, or fi cu ceruta luare aminte, or ispiti numărul fundurilor şi mărturisirea făcută şi or vedea toate împotrivirile drept în cunoştinţa sufletului lor.

*

§ 6. Lângă această de obşte luare aminte a fieştecărui jude şi a juraţilor satului, cea deosebită a lor datorie stă întru aceea ca să fie de ajutor moşinaşilor, până ce se va isprăvi de tot acest lucru al măsurării fundurilor şi la toată întâmplătoarea lucrare ce se arată gata spre slujbă.

De cumva s-ar întâmpla ca să se oprească judele sau juraţii de la acest lucru, prin vreo boală, atunci trebuie să se aleagă altul din obşte, în locul lui, care să fie om credincios şi de cinste.

*

§ 7. Cât pentru ca şi luare aminte a acestei alegeri, să se facă mai lucrătoare, cum şi pentru ca osteneala lor să se uşureze, dintre aceşti oameni se vor alege trei, cu soartă (tragere la sorţi – n. n.), care îndeobşte se vor pune la toate trebile; iar ceilalţi trei se vor ţine special întâmplării, ca unde, pentru pricina frăţietăţii sau măcar ce fel de altă amestecătură, ar fi de a se teme să nu facă vreo părtinire unul din cei trei aleşi, să se poată rândui îndată altul în locul acestuia, din cei mai înainte aleşi, sau de cumva, mai apoi, în urmă, s-ar scorni vreo jalbă, atunci să se poată judeca aflarea cea dintâi de oamenii cei aleşi, cu a doua parte de oameni aleşi.

*

§ 8. Mai înainte de a se face început cu întâia măsurare şi mărturisire de funduri (moşii), trebuie să se hotărască marginile ţinutului al fieştecărui sat, cu de-amăruntul, ca să nu se întâmple apoi, la întâia lucrare, vreo sminteală (greşeală) şi ca să ştie tot satul, mai înainte, cât şi până unde poate să măsoare el şi să-şi mărturisească fundurile.

Sătucele cele foarte mici, care locuiesc deolaltă sau casele ce zac împrăştiate, ici şi acolo, trebuie, după povăţuirea suptcomisiei, să se împreuneze şi dintrînsele să se facă o alegere de obşte. Prin această împreunare, nu se întâmplă nici o schimbare judecătoriei (jurisdicţiei) sau stăpâniei fieştecărui împreunatului sat sau însinguratelor case; scopul acestei împreunări priveşte numai acolo ca să se poată cu de-amăruntul hotărî împrejurul vreunui sat şi ca să se poată scrie măsura şi mărturisi toate fundurile care se ţin de acel sat. Când împrejurul satului, într-acest chip, s-au aşezat atunci vecinii hotărâţi, trebuie să aibă trebuincioasa înţelegere unii cu alţii.

*

§ 9. Trebuincioasele spre această treabă unelte de scris şi tipăritele tabele trebuie să şi le câştige domnul locului şi satul, fieştecare pentru sine. Iar dregătoria ţării va purta de grijă ca să se tipărească în număr îndeajuns tabele de mărturisire, pentru probă şi ca să se vândă cu cel mai ieftin preţ, care preţ de obşte (public) se va vesti.

*

§ 10. După aceste de înainte gătiri, trebuie a păşi la întâia lucrare, care, încât priveşte scrierea măsurării fundurilor şi mărturisirii rodirii, cu totul se isprăveşte, afară, la câmp, şi trebuie acolo să fie de faţă:

a) judele şi juraţii satului;

b) cei aleşi, oamenii care, prin soarte (sorţi – n. n.), s-au hotărât din vreme;

c) moşinaşul sau domnul locului, în persoana sa (cu capul său) sau printr-un vechil cu deplină putere (plenipotenţiar), însă pentru care el trebuie să răspundă.

Trimiterea vreunui vechil, cu deplină putere, este îngăduită numai domnilor străini, adică care sunt afară de ţară (în Moldova – n. n.), sau persoanelor de mai înălţat rang, care, între hotarul vreunui sat, au funduri; iar ceilalţi moşinaşi nu se vor ierta de venire, înşişi, cu capul lor, fără numai pentru mari şi grele pricini.

*

§ 11. Fundurile (moşiile) care sunt date în arendă vremelnică

a) trebuie să se mărturisească de către moşinaş (proprietar);

b) iar fundurile date în arendă la moşteni trebuie să se mărturisească de la însuşi arendaşul, care, la o întâmplare ca aceasta, se socoteşte ca şi un proprietar (stăpân);

c) la fundurile ce sunt ale vreunei obşti (sat), ale vreunei Biserici sau fundaţii, să se facă mărturisire de către acela care acum le chiverniseşte;

d) fundurile parohiei să se mărturisească de la însuşi preotul paroh.

*

§ 12. Când proprietatea vreunui fund să fie de price sau măcar numai hotarele lui, iar proprietarul de acum să fie ştiut, atunci trebuie să se poftească la mărturiseală acela care, pe vremea mărturisirii, se află în stăpânie, fără de a socoti că doară prin aceasta s-ar hotărî cumva ceva asupra dreptului proprietăţii însăşi şi asupra acelora care de acolo urmează.

Iar când să fie însă stăpânitori (possessorium) prinşi în pâră şi pentru aceasta să zacă locul nelucrat, atunci de cumva nu s-ar putea să se facă, pe loc, vreo asemănare între părţi, trebuie să se dea mărturisire din judecata suptcomisiei uneia dintrînsele, întreg păzindu-se dreptul (jus-ul) părţilor ce se pârăsc.

 *

§ 13. La întâia lucrare trebuie să se ia anume rânduită aşa-numita tabelă de scriere (conscripţie) de măsurare şi mărturisire de pământ, după chipul nr. 3, şi să se poarte cu dânsa, afară, la câmp, întru scrierea de locuri, după următoarea dezvăluire. Tabela aceasta de scrierea măsurării şi mărturisirii pământurilor osebeşte tot lucrul acesta, spre două împărţituri:

a) spre scrierea şi măsurătoarea fundurilor, şi

b) spre hotărârea rodirii, după deosebita lor rodnicie.

*

Iosif masurare grafica


Comments are closed