din ochiul care-a plâns în ancestral | Dragusanul.ro

din ochiul care-a plâns în ancestral

 

Poetul Roman Istrati, în culisele Bucovina Rock Castle

*

hai, dă perdeaua ploii laoparte

să se deschidă căile spre munţi

şi să păşim cu picurii pe moarte

doar îndesând înnourări pe frunţi

căci, precum vezi, şi ierbile speranţe

îşi pun în noi şi calme ne urmează

în timp ce-n lumânări protuberanţe

luminile din munţi le mai visează

*

iar ploaia cântă, ne socoate zei

pe care doar de trupuri o să-i spele,

iar aura, în măreţia ei,

va da contur instinctelor rebele

cu care noi am tot durat poeme

şi le-am depus ceremonii în munte,

hai să plecăm, cât încă este vreme,

cât ploile nu vor să ne înfrunte

*

ci să ne spele frunţile şi paşii

de colbul vremuirilor pribege:

auzi, în munţi, cum cântă uriaşii

„o, leru-i ler”, „o, legea este lege”,

uimiţi cumva că noi mai ţinem minte

şi că răzbim spre-acelaşi ritual:

afară plouă, picură cuvinte

din ochiul care-a plâns în ancestral


Comments are closed