Cum n-am mai ajuns "Deţinut Politic de Onoare" | Dragusanul.ro

Cum n-am mai ajuns „Deţinut Politic de Onoare”

Caricatura autoportret*

Înainte de a-mi scoate propriile mele cărţi (luasem, totuşi, premiul de debut al Editurii Albatros, prin 1980, cu Vânare de urşi, şi publicasem în Editura Transpress, din Sibiu, a criticului Mircea Braga, romanul Omul de sacrificiu), hotărâsem că am o datorie de a-i scoate la lumină pe cei doi scriitori suceveni, care şi-au risipit cele mei frumoase decenii ale vieţilor lor prin închisorile comunismului, Vasile Pânzariu şi Dumitru Oniga. Apoi, în timp, pe lângă cărţile celor doi, am scos şi cărţi de-ale celorlalţi deţinuţi politici bucovineni, precum Radu Bercea, George Ungureanu şi Eugen Dimitriu.

*

Nu mai ştiu prin care an al secolului trecut (cred, totuşi, că în 1996 sau în 1997), lansam, la subsolul Băncii Comerciale din Suceava, o carte a lui Vasile Pânzariu, în prezenţa multor foşti deţinuţi politici de prin ţară, printre care şi liderul lor, bănăţeanul Teofil Botlung, dacă nu mă înşeală memoria asupra numelui. Şi cum primele cărţi ale martirilor le tipăream cu banii cerşiţi de mine de pe la diverşi oameni de afaceri (erau generoşi, pe atunci, când durau afaceri cu bani împrumutaţi cu dobânzi mari), Teofil Botlung, cuprins de un devastator entuziasm, a propus ca Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici din România să îmi acorde titlul de „Deţinut Politic de Onoare”.

*

„Puşchea pe limbă! Sper să scap!”, am strigat eu, atunci, pentru că aveam vreo şase-şapte procese pe rol cu politicienii vremii, cu unii dintre ei pentru că, nesemnând premeditat un pamflet al lui Zaharia Stancu, pe care îl publicasem în NordPress, s-au recunoscut în „Bandiţii sub Tricolor” şi pofteau la onoare reperată.


Comments are closed