Crima de la Reuseni | Dragusanul.ro

Crima de la Reuseni

 

Crima de la Reuseni

 

1 Razesul

 

         Tatăl lui Ştefan cel Mare, Bogdan Vodă, intră la domnie, detronându-l pe tatăl său, Alexandru Vodă, feciorul lui Iliaş. „Domnind Alexandru Vodă ţara, venit-a, cu oaste, fiu-său, Bogdan Vodă. Însă, aşa zic unii, că nu a fost Bogdan Vodă fecior cu cununie, ci copil lui Alexandru vodă.
        Şi s-a lovit cu tată-său, Alexandru Vodă, la Tămăşani, aproape de târgul Romanului, în august, a 22-a zi. Şi, după multă nevoinţă, birui Bogdan Vodă pe tată-său, pe Alexandru Vodă, şi multă moarte s-a făcut în oastea lui Alexandru vodă.
         Şi, într-acel război, au pierit oameni de frunte, Onciul, logofătul, şi Costea Andronic, şi alţii mulţi, după ce a domnit Alexandru vodă 4 ani” (Ureche, p. 40).
        Înfrânt în bătălie, Alexandru a fugit în Polonia, împreună cu „coconii săi” legitimi, cerând ajutor şi de la leşi, dar şi de la ruşi, apoi oastea de mercenari a „apucat Hotinul şi Neamţul, şi Suceava, şi a aşezat pe Alexandru Vodă la scaun.
        Iar Bogdan Vodă, fără zăbavă, adunând oameni de pretutindeni, a scos pe Alexandru Vodă din scaun şi iar a apucat Bogdan Vodă scaunul. Iar Alexandru Vodă a năzuit iarăşi spre leşi şi a făcut jalbă de iznoavă împotriva lui Bogdan Vodă” (p. 41).

        Războiul care a urmat nu s-a purtat în ţinutul geografic al Bucovinei, ci în restul Moldovei, până spre Bârlad, tactica adoptată de Bogdan fiind cea a războiului de gherilă, în paralel stăruind pe negocieri diplomatice, în bună parte înşelătoare.

        Războiul acesta dintre fiu şi tată, care pare să reprezinte o culme a cruzimii în disputa puterii, s-a terminat cu victoria tatălui, fiul dispărând, cu pâlcurile de oaste care i-au mai rămas, prin pădurile în care încercase capcana arborilor înţinaţi, capcană eşuată din pricina celorlalţi moldoveni, care rămăseseră să lupte alături de Alexandru.
        Şi, totuşi, Alexandru nu rămâne în Suceava, ci se alătură oştilor polone în retragere, de teama fiului său. În Cetatea de Scaun, rămasă pustie, se reaşează Bogdan Vodă.
        Trebuie menţionat faptul că, din toamna anului 1449, lui Bogdan i se alăturase nepotul său, Vlad Ţepeş, fiul lui Vlad Dracul, după o domnie pasageră, de nici o lună, în august, pe tronul Munteniei. În perioada aceea pare să se fi cimentat o prietenie puternică între cei doi veri, Ştefan cel Mare şi Vlad Ţepeş, mai ales după ce amândoi vor supravieţui crimei de la Reuseni.
        Între timp, în Polonia, un moştenitor legitim al tronului Moldovenesc, Petru Aron, ţesea propria lui intrigă fratricidă, aşa că, „vă leatul 6963 (1454 – crima s-a petrecut în 15 spre 16 octombrie 1451, şi nu în 1454), după doi ani ai domniei lui Bogdan vodă, scrie letopiseţul cel moldovenesc c-a venit, fără de veste, Petru Vodă, ce l-au poreclit Aron, şi a aflat pe Bogdan Vodă la satul Reuseni, din jos de târgul Sucevii, şi l-au lovit, vineri, în revărsatul zorilor, octombrie. Şi acolo i-au tăiat capul lui Bogdan Vodă” (46).
        Viitorii voievozi Ştefan cel Mare şi Vlad Ţepeş, tineri fiind, au întârziat, prin Suceava, pe sub ferestrele frumoaselor domniţe, aşa că au scăpat cu viaţă.

         Preveniţi de un supravieţuitor al masacrului de la Reuseni (în fond, au fost ucişi toţi oamenii lui Bogdan), Ştefan şi Vlad au fugit în Transilvania, peste Tihuţa, iar lucrul acesta se poate afla dintr-o scrisoare a lui Iancu de Hunedoara, adresată braşovenilor, în 30 martie 1452, după ce Vlad şi Ştefan îi uciseseră pe mercenarii sibieni, angajaţi de Vlaicu Vodă ca să le ia viaţa. Iancu de Hunedoara spune că braşovenii pot sta liniştiţi („noi am făcut ca acela să plece; şi nu prin acele părţi, ci prin ţara Moldovei, deoarece nu voim să fie săvârşite oarecare vătămâni dinspre părţile noastre în Ţara Românească” – DRH, p. 425), pentru că verii au fost izgoniţi pe acolo pe unde au venit, prin Tihuţa, unde, desigur, îi aşteptau slugile domneşti ale lui Petru Aron.
 

         Capitolul care a urmat nu a fost mărturisit nici de cronicari, nici de călătorii străini, aşa că va trebui să încercăm să-l desluşim din finalitatea lui.
Vânaţi şi de Petru Aron, domnitorul Moldovei, dar şi de Vlaicu, stăpânul Ţării Româneşti, Vlad şi Ştefan se văd obligaţi să nu se îndepărteze de crestele munţilor. Vreme de vreo doi ani, cei doi tineri au trecut de la o stână la alta, de la o comunitate păstorească la alta, căutând nu numai refugiu, ci şi şansele de a înjgheba o oaste, cu care să ocupe, mai întâi, un tron domnesc. A fost să fie primul, cel al Ţării Româneşti, poate şi datorită faptului că Vlad era cu câţiva ani mai mare decât vărul său, Ştefan.

         Dar să nu anticipăm, ci să revenim la mărturiile lui Ureche. Foarte puţin româneşti, adică având ca repere fragmente de memorie moldovenească, dar masiv bazate pe scrieri străine ale vremii, la care noi nu mai avem acces.

         Aflăm, astfel, că, între timp, Alexandru Vodă, care nu renunţase la gândul de a redeveni voievod moldav, „în anii 6963 (1455), în luna lui mai, a venit Alexandru Vodă, tatăl lui Bogdan Vodă, cu oaste asupra lui Petru Vodă Aron şi au dat război la Movile. Ci norocul cel prost al lui Alexandru Vodă nici aicea nu-l lăsă să izbândească, că, dând război vitejeşte, dinspre amândouă părţile, birui Petru Vodă pe Alexandru Vodă.
         Văzând Alexandru Vodă că pierdu războiul, fugi la Cetatea Albă şi, acolo, s-a săvârşit” (p. 46).

         Bătăliile acestea între fraţi, între copii şi părinţi, au întârziat istoricitatea Moldovei, ţinut ocolit de pelerinii mărturisitori, de talia lui Francesco Filelfo, să ocolească „acea întindere campestră şi pustie a Sciţiei”, unde i-a întâlnit, ce-i drept, „pe goţi şi pe alani”, cum îi numeşte Filelfo pe moldoveni, după tradiţia vechilor scrieri europene, înainte de a depăşi, „cu efort maxim şi pericol extrem, munţii foarte înalţi şi inaccesibili, deasupra oraşului Baia” (Călători…, Supliment 1, Bucureşti, 2011, pp. 12, 13).

         Isoricitatea, dar mai curând ca tentativă, decât ca fapt stilistic, avea să se producă abia în vremea lui Ştefan cel Mare, pentru a se risipi aproape o dată cu el. Dar asta-i altă poveste.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *