Cântecul oraşului: lui Constantin Horbovanu | Dragusanul.ro

Cântecul oraşului: lui Constantin Horbovanu

*

Curând şi eu am poposit la porţi,

oraşul se-nchina cu resemnare

nuntirilor şi învia din morţi

să-ncerce-o rătăcire şi mai mare,

târziu era, sosisem prea târziu,

amurgul se fixase în piroane,

noaptea-şi clădise beznele-n pustiu

tulburător întins peste balcoane,

iar prin oraş se auzeau femei

născând o zi cu mult mai inutilă

*

Hotărnicită vag cu flori de tei,

orbecăind cu tălpile în silă

rostogolite peste nopţi şi zile,

bătând cadenţa vremii în derivă,

oraşul năruindu-l peste file

vâscos precum cerneala impulsivă

a nopţii care s-a topit în sine;

nu mai e timp, cu grabă decisivă

ultimul cântec spulberă prin mine.


Comments are closed