Antibucovinismul culturii… bucovinene

C. Brăteanu: Cultura Bucovineană a început “Cu mucii în batistă”, capodopera mea folclorică!
V. C. Steiciuc: Sunteţi un lucru foarte mare, iar poezia este un lucru foarte important!

Chiar dacă Nicolae Iorga susţinea, năprasnic de supărat pe izgonirea sa din Bucovina, în primăvara anului 1904, că Ardealul şi Bucovina nu au produs nimic pentru spiritualitatea românească, cele două provincii româneşti pe nedrept incriminate au creat patrimonii de spiritualitate românească demne de toată admiraţia.

*

Ardelenii au preferat să-i răspundă irepetabilului cărturar român prin bătălii pentru afirmarea şi consacrarea culturii româneşti din Transilvania, în vreme ce bucovinenii, care publicau mult la Viena, nu prea s-au sinchisit de mustrări şi nici nu au făcut eforturi de impunere a marii lor culturi. Ei erau conştienţi de propria lor valoare (recunoscută şi de Iorga, în 1919: “în Bucovina, sunteţi mulţi oameni culţi şi bogaţi, dar nu uitaţi că deja trăiţi în România!”) şi, cu excepţia lui Leca Morariu, care ades se lua de piept cu suficienţii dâmboviţeni şi, desigur, a lui Mircea Streinul (care se adresa doar cititorilor publicaţiilor bucureştene, nu şi “dobitocilor” care îl calomniau), au ignorat făloşenia dâmboviţeană, preferând să făptuiască doar acasă, în Bucovina, şi, prin reverberaţie afectivă, la Viena.

*

Marea şi profunda cultură bucovineană nu a fost niciodată afirmată răspicat, nici măcar răspândită, iar la baştina bundiţei de dihor şi a zacuştelor cu hribi, fiecare clipă s-a lustruit doar cu sine, păşind cu indiferenţă peste truda lui Constantin Morariu, Ion Grămadă, Constantin Loghin, Leca Morariu sau Mircea Streinul de conştientizare a valorii spiritualităţii bucovinene.

*

E ruşinos pentru trufaşa Bucovină, dar singura carte de recuperare a poeziei lui T. Robeanu a fost făcută de Şt. O. Iosif şi publicată în Ardeal (în Bucovina nu există nici măcar un singur exemplar), iar mentorii bucovineni asumaţi de Lucian Blaga, Vasile Gherasim şi Vasile Bogrea, sunt atât de ignoraţi în ţinuturile lor natale, încât doar studenţii judeţului de la Cluj au mai auzit de Vasile Bogrea, care a fost şi a rămas… cel mai mare bulevard al Clujului. Halal să ne fie!

*

În anul în curs, mai ruşinos parcă decât oricare alt an din istoria Bucovinei, prin ignorarea memoriei, într-un anonimat  al ignoranţei devastator, Alecu Hurmuzachi şi Iraclie Porumbescu au împlinit câte 190 de ani, Ion I. Bumbac – 170, Ciprian Porumbescu – 160, Mihai Teliman şi T. Robeanu – câte 150, Liviu Marian, Eusebiu Hotinceanu şi Leca Morariu – câte 130, George Voevidca şi Vasile Gherasim – câte  120, Cezar Flamură, Aurel Putneanu şi Petru Rezuş – câte 100 de ani.

*

Tot în acest an, pictorul emblematic al Bucovinei, Epaminonda Bucevschi, a împlinit 170 de ani (dar el a mai fost ucis în câteva rânduri – vorba lui Vicenţiu Babeşi), George Bilan – 130, iar Ioan H. Sârghie – 120.

*

Aţi auzit, cumva, în acest an să fi fost aniversat, de către instituţiile de cultură ale judeţului, vreunul dintre ei? Sau, aparent mult mai puţin retoric: există printre culturnici măcar unul care să fi auzit, vreodată, măcar de unul dintre ei? – Iarăşi întrebare retorică!

*

Bucovina îşi calcă în picioare, an de an, propria memorie, propriul patrimoniu de spiritualitate. Noi nici nu avem, la drept vorbind, memorie, ci “tradiţie”. Avem “tradiţia” festivalelor (astea nu-s festivaluri!) “Labiş” şi “Camilar”, într-un exclusivism regăţean care îmbrânceşte cât-colo cultura bucovineană. E drept, activistul de partid Eusebiu Camilar, care venea, în “Volvo”, să se intereseze dacă a fost arestat sau nu “banditul de Lianu”, s-a născut la Udeşti, dar prozele lui sunt atât de antibucovinene, încât îl speriaseră pe bietul Constantin Loghin.

*

Pentru că subscriu fără rezerve la spusa cronicarului, consider că şi Camilar, şi Labiş (cu celebrele-i cârlănisme “la canal cu chiaburii!”), reprezintă valori, de care nu avem voie să ne dezicem. Dar nu e drept să cultivăm excesiv două mituri comuniste, în dauna celorlalte mari valori bucovinene, implicit în dauna marii, dar atât de ignoratei şi de sabotatei culturi bucovinene.

*

Festivale. Beţii, chiolhanuri, de ajung bieţii membri ai juriului şi invitaţi să nu se mai poată trezi cu moare de varză, ci cu ajutorul terapiei intensive, la “Urgenţe”.

*

Festivale. Gomoşenia năucă a liricoidei de doi bani şi trei parale V. C. Steiciuc şi “nemoteiurilor” ei, până hăt, la angelica muză de la Burdujeni, cartierul Dorohoi, şi parade în mantia milaneză de hahaleră – pardon! – cavaleră a poeziei, câştigată de Steiciuc, pentru defilări ţanţoşe, nu se ştie cu ce, dar cu liricoidismul sigur nu!

*

Acum câteva zile, am găsit metoda de a distruge, pentru totdeauna, “Illustrierte Bukowina“, adică bogăţia aceea de mărturii iconografice, încredinţate nouă, fără să o şi merităm, de I. Schubirsz, Franz Jaschke (1775-1842), Franz Xaver Knapp (03.09.1809, Tachau – 16.09.1883, Cernăuţi),  Mattias Adolf Charlemont (1820-1871), Rudolf Bernt (1844-1914), Julius Zalaty Zuber (1867-1918) şi Eugen Maximovici (1857-1926).

*

Acum, tocmai caut metoda rezonabilă de a distruge şi Galeria personalităţilor bucovinene “Vrednici de Bucovina“. Pentru că mă simt nevrednic de memoria lor, din moment ce nu i-am putut împiedica pe numiţii culturnici V. C. Steiciuc, C. Brăteanu, P. S. Dumitrache sau P. Horvat să tot tropăie noroios deste scapărul de lumină în care ei s-au înveşnicit.