1914: Războiul de toamnă, în variantă austriacă | Dragusanul.ro

1914: Războiul de toamnă, în variantă austriacă

Romani

*

Presa românească din Transilvania, la fel de fidelă Austriei ca şi cea bucovineană („Viaţă nou” a lui Aurel Onciul, mutată la Suceava), cunoscându-şi rolul de încurajator al maselor, evită să menţioneze înfrângerile (Cernăuţii sunt abandonaţi „strategic”, înainte de a doua ocupaţie rusească, iar despre ocuparea Sucevei se „uită”, deşi este pe larg descrisă mutarea moaştelor Sfântului Ioan cel Nou la Viena), contribuie, totuşi, la conturarea unui tablou general, pe care îl voi realiza abia atunci când voi avea adunate toate mărturiile, ca să le pot pune faţă în faţă şi, prin confruntare, să putem desluşi în parte adevărul. În parte, pentru că adevărul niciodată nu se poate desluşi în întregime. Nu stă în puterea naturii umane să o facă.

*

Ruteni

*

Războiul în Bucovina. Transportul la Viena a moaştelor Sfântului Ion cel nou din Suceava. Îndoielile Românilor bucovineni.

Suceava, 23 octombrie 1914. Se pare că guvernul austriac a pus mare preţ pe salvarea moaştelor Sfântului Ion cel nou din Suceava şi, înainte chiar de apărarea Bucovinei de invazia rusească, autorităţile imperiale au ţinut să pună la adăpost antica relicvă de o eventuală răpire de către armatele pravoslavnice ale ţarului. În acest scop, sfintele moaşte, care se păstrează în biserica mitropoliei româneşti din Suceava, din timpul lui Alexandru cel Bun, au fost transportate la Viena, chiar din primul moment, şi o telegramă, apărută în ziarele de ieri, anunţă că ele au fost depuse în capela română din capitala Austriei.

Astfel, sfântul este, deocamdată, apărat de cotropirea rusească…

Nu se ştie, într-adevăr, dacă ruşii, în dragostea lor pentru cele sfinte, nu le-ar fi luat, pentru totdeauna, intrând în Suceava, şi, odată în stăpânirea lor, cine mai putea spera la readucerea lor? Căci sfântul acesta, pe care şi-l dispută două puternice împărăţii, nu este om de rând.

Adus în Moldova şi depus, întâi, în biserica Mirăuţilor din Suceava, de Alexandru cel Bun, el a fost, mai pe urmă, aşezat în mitropolia locală şi de numele său se leagă cele mai scumpe amintiri istorice ale Bucovinei.

El este chiar patronul acestei provincii şi numele său este deopotrivă venerat şi de români, şi de ruteni. La 24 iunie, când se serbează patronul său, sosesc pelerini din regiunile cele mai îndepărtate ale Galiţiei şi Ucrainei, chiar şi din Polonia, şi această zi este singura din an în care Suceava îşi mai aduce aminte de fastul şi gloria de odinioară.

Românii bucovineni ţin în special la moaştele sfântului, adăpostit, până acuma, în venerabila mitropolie a Sucevei, şi în el dânşii, văd un protector şi ocrotitor al libertăţilor religioase, singurele – vai! – de care se mai bucură astăzi.

Adus în vechea capitală a Moldovei, la sfârşitul secolului al 14, el exercită această protecţie de mai bine de 500 de ani şi face parte din viaţa intimă religioasă şi culturală a românilor din Bucovina. A intrat în tradiţie şi către el se îndreaptă rugile bunilor creştini, când vreun mare pericol îi ameninţă. Iar când sfântul le lipseşte, cum este cazul acum, dânşii se simt mâhniţi şi lipsiţi de ajutor!…

Aşa a fost şi în vremea când, după strămutarea capitalei Moldovei, de la Suceava, la Iaşi, sub domnia lui Alexandru Lăpuşneanu, Bucovina a rămas expusă invaziilor tătarilor şi cazacilor. De teamă ca moaştele sfântului să nu fie profanate de barbarii aceştia, mitropolitul Dosoftei a luat hotărârea ca să le transporte la Leopol, în Polonia, şi acesta este al doilea mare pelerinaj, pe care martirul patron al Bucovinei îl face, după aducerea sa de Alexandru cel Bun de la Ackerman, din Basarabia.

Numai după un veac, el a putut fi readus înapoi la Suceava şi acum asistăm la pelerinajul său la Viena. Aceasta este odiseea moaştelor sfântului Ioan cel Nou şi îndoiala românilor bucovineni, când au văzut că a fost ridicat din anticul său locaş, e că blândul martir, care-i proteja de atâtea veacuri, nu le va mai fi restituit.

Iar temerea lor este cu atât mai mare, cu cât nu se ştie care va fi soarta războiului sângeros, care se desfăşură, şi ne explicăm astfel mâhnirea şi durerea sufletească a românilor bucovineni. E o parte din credinţa strămoşească şi trecutul lor glorios, care s-a înstrăinat prin transportarea moaştelor sfântului la Viena! (Românul, IV, nr. 225, 12/25 octombrie 1914, p. 1).

*

Tigani

Situaţia în Cernăuţi. Românii sunt persecutaţi?

Arad, 30 octombrie 1914. Populaţia bucovineană trece prin momente de groază nespusă. De altminteri, această populaţie, timp de două luni şi mai bine, a fost într-o continuă şi nesfârşită enervare şi agitaţie. Abia au ocupat ruşii oraşele din Bucovina, şi au şi început plecările în masă ale populaţiei austriece şi evreieşti, persecutată de Ruşi…

Plecau oamenii, luându-şi femeile şi copiii, îşi lăsau acasă, la discreţia celui dintâi venit, averi, gospodării, abandonau situaţii create şi fugeau numai pentru a-şi pune viaţa în siguranţă. Pribegeau bieţii oameni în căutarea unui nou cămin…

Cernăuţii şi celelalte oraşe din Bucovina, până ieri ocupate de ruşi, sunt azi din nou în mâinile trupelor austro-ungare. Am descris împrejurările în care au urmat evacuarea Cernăuţilor de către ruşi şi intrarea trupelor austro-ungare în oraş. În unele ziare ruseşti se spune că, în prima zi chiar a trupelor austro-ungare în Cernăuţi şi în celelalte localităţi bucovinene, au fost arestaţi mulţi ruteni, învinuiţi de trădare şi, după o judecată sumară, au fost ucişi. Se vorbeşte că sunt şi câţiva români, care ar fi suferit rigorile.

*

Ziarul bucovinean „Viaţa Nouă”, care apare, acum, la Suceava, publică, în numărul său recent, un articol de fond, cu numeroase pasagii şterse de cenzură, din care extragem următoarea încheiere:

„Ne sosesc din multe părţi ale tării plângeri de prea mare asprime şi de dureroase dovezi de neîncredere din partea acelora care sunt chemaţi să poarte grijă de buna ordine şi de siguranţa în ţară. Şi aceasta este o jertfă, pe care, fie ea cât de grea, ni-o cere războiul. În aceste vremuri de nemaipomenită cumpănă, numai un singur gând trebuie să ne stăpânească şi acesta este mântuirea Patriei. Pentru aceasta varsă fiii noştri sângele lor pe câmpul de luptă, pentru aceasta trebuie să îndurăm şi noi, fără preget, toate greutăţile şi neajunsurile. Vor veni iarăşi vremuri de pace, vremuri senine, şi atunci vom şti să cerem socoteală şi să tămăduim rănile războiului”.

*

Faţă de zvonurile ruseşti despre cruzimile si execuţiile din Bucovina, general-majorul Höffer, locţiitorul şefului statului major, a dat următoarea dezminţire:

„Ruşii, necruţând sume însemnate de bani, răspândesc zvonul că trupele noastre s-ar deda la cruzimi faţă de populaţia din Cernăuţi şi localităţile ocupate de noi, în Bucovina. După aceste zvonuri, mai ales românii suferă mult sub regimul austriac; mulţi chiar ar fi fost executaţi. Deşi tendinţa acestor calomnii bădărane e foarte transparentă, cu toate acestea trebuie să declar, cu toată hotărârea, că nici o iotă nu e adevărată din aceste zvonuri şi din alte zvonuri ruseşti de felul acestora.

Trupele noastre, primite cu entuziasm unanim, şi autorită­ţile noastre au tratat, totdeauna, în mod loial populaţia bucovineană, la care se bucură de multă încredere. Special accentuez în mod hotărât că românii bucovineni n-au dat un singur prilej care ar fi invocat o intervenţie din partea trupelor noastre sau a autorităţilor noastre. Dimpotrivă, întreaga populaţie se simte fericită, spre nemulţumirea inamicilor noştri, sub administraţia austriacă. / Gen. major Höffer, locţiitorul şefului statului major” (Românul, IV, nr. 229, 18/31 octombrie 1914, p. 3).

*

Hutuli

Respingerea ruşilor peste Prut. Dorna Vatra. De când ruşii s-au aşezat în fata Cernăuţului, pe malul stâng al Prutului, afară de unele hărţuieli mai mici, care toate s-au terminat în defavoarea ruşilor, până în 28 octombrie (10 noiembrie stil nou – n.n.), n-a avut loc vreun eveniment mai important. În 28 octombrie, după-amiază, pe la orele 5 şi jumătate, au căzut primele şrapnele şi granate asupra oraşului deschis şi neapărat, dar n-au făcut nici o pagubă. Artileria noastră a deschis, imediat, focul asupra bateriilor ruseşti şi, după un schimb de foc de o oră şi jumătate, bubuiturile tunurilor ruseşti a început să slăbească, încetând în sfârşit cu bombardarea. Patrulele trimise au constatat că ruşii şi-au pă­răsit poziţiile şi trupele ruseşti, aşezate spre nord-vest de Mahala, s-au retras spre nord-est. Trupele noastre au trecut, atunci, peste Prut şi l-au urmărit în front larg pe duşmanul ce se retrăgea.

În terenul părăsit de ruşi, soldaţii noştri sanitari au cules sute de răniţi şi morţi.

Trupele noastre, urmărindu-i pe ruşi, le-au cauzat mari pierderi ariergărzilor duşmane, respingând grosul armatei duşmane până la graniţa rusească. După ştirile sosite, duşmanul alungat se concentrează la Onud. În cursul bombardării oraşului, am avut un mort şi mai mulţi răniţi. Dintre edificii, au fost foarte puţine ruinate şi pot fi, cu puţine jertfe, restaurate. De pe străzi s-au cules numeroase şrapnele de ale duşmanului, care n-au explodat. Am făcut mulţi prizonieri şi o mare pradă de război (Românul, IV, nr. 232, 22 octombrie vechi / 4 noiembrie nou 1914, p. 3).

*

Evrei

*

Situaţia în Bucovina. Evacuarea oraşului Cernăuţi. Bucureşti. Corespondentul din Burdujeni al ziarului „Ziua”, organul legaţiunii austro-ungare din Bucureşti, comunică ziarului său că, la Hatna (Bucovina), a avut o convorbire cu mai mulţi prizonieri ruşi, care i-au spus că starea armatei ruseşti din faţa Cernăuţului e foarte critică, din cauza lipsei de hrană şi muniţii. Unul dintre prizonieri a adăugat că stau, toată ziua şi noaptea, în şanţuri, îndurând foamea şi lipsa cea mai mare şi îngheţând de frig. În acelaşi timp, i se spune corespondentului că zilnic trec, spre Cernăuţi, noi şi numeroase trupe austro-ungare (Românul, IV, nr. 253, 16/29 noiembrie 1914, p. 2).

*

Lipoveni

*

Luptele în Bucovina. Vicovu de Jos. După o defensivă eroică de cinci săptămâni, după cum s-a comunicat şi oficial, am evacuat oraşul Cernăuţi, deoarece pe malul de dincolo al Prutului s-au ivit forţe foarte considerabile duşmane. Comandamentul nostru a ordonat trupelor noastre a se retrage pe teren corespunzător, nu cumva oraşul să sufere din cauza luptelor. În zilele din urmă, ruşii încontinuu au tras focuri, care au continuat şi după retragerea trupelor noastre, deoarece ruşii, de bună seamă, n-aveau cunoştinţă de schimbarea situaţiei (Românul, IV, nr. 254, 18 noiembrie v. / 1 decembrie n. 1914, p. 2).

*

Poloni

*

Ruşii reocupă mai multe localităţi din Bucovina. Mizeria în Bucovina. Burdujeni  (Cenzurată). Se ştie că, înainte de reocuparea Cernăuţilor de către ruşi, el fusese evacuat de către armata austro-ungară, care s-a retras spre Dorna-Vatra. Acum, nefiind împiedecaţi de nimeni, reocupă mai multe localităţi, ce mai erau în stăpânirea lor, şi anume: Strojineţ, Siret, Hliboka etc. În aceste localităţi, vine, ziua, câte o patrulă de cazaci, stă toată ziua şi, seara, se retrage. Populaţia bucovineană, îngrozită de barbariile comise de cazaci, încă din prima oară, îşi lasă avutul în părăsire şi se refugiază, unii pe lângă frontiera română, alţii în ţară, ori trec, prin Palanca, spre Viena. Zilnic trec prin gara locală sute de familii, care se găsesc într-o cumplită mizerie, căci în Bucovina e mare lipsă de alimente, iar din România nu-şi pot procura, deoarece nu li se permite de către funcţionarii vamali. Funcţionarii şi autorităţile din gară, văzând situaţia precară în care se găsesc aceşti nenorociţi, se poartă foarte amabil faţă de ei. În localitate s-a format un comitet de domnişoare, care, zilnic, sunt în gară, împărţind acestor prigoniţi de soartă ceai, pâine vin etc. (Românul, IV, nr. 259, 25 noiembrie v. / 8 decembrie n. 1914, p. 3).

*

Unguri

*

De-ale Bucovinenilor. Ni se scrie: În Bistriţa, venise, cu refugiaţii, şi o româncă neaoşă, în frumosul port moldovenesc şi cu brâu tricolor românesc. O întreb, mai mult din mândrie naţională, dacă e din Bucovina. Mare mi-a fost mirarea, când, la repetatele-mi întrebări, îmi răspunde tot cu „bitte, bitte?”. În sfârşit, o întreb nemţeşte: „Nu eşti Româncă?”, şi-mi răspunde: „O ja, aber bei uns spricht man nur deutsch und rutenisch”. M-am depărtat amărât în suflet (Românul, IV, nr. 262, 28 noiembrie v. / 11 decembrie n. 1914, p. 3).

*

Guvernatorul rusesc al Bucovinei a numit pe d. Dr. Hoştiuc, fruntaş român din Cernăuţi, primar al oraşului Cernăuţi (Românul, IV, nr. 265, 2/ 15 decembrie 1914, p. 4).

*

Svabi

*

O convorbire cu mitropolitul Bucovinei. Se ştie că venerabilul mitropolit al Bucovinei, Î.P.S. Sa Dr. Vladimir de Repta se află, actualmente, refugiat în Vatra Dornei, împreună cu membrii consistoriului bucovinean. Aici, este centrul dragostei mulţimii de credincioşi din toate părţile Bucovinei. După cum e informat ziarul „Ziua”, Î.P.S. Sa primeşte, zilnic, delegaţii de cetăţeni, care vin să exprime adânca lor mulţumire pentru bunăvoinţa şi scutul adevărat părintesc ce l-a dat populaţiei, pe timpul stăpânirii ruseşti din Cernăuţi.

Unul din membrii acestor delegaţiuni povesteşte următoarea convorbire avută cu veneratul prelat:

– Din primul moment al intrării ruşilor – a zis Î.P.S. Sa – nervii mei au fost puşi la o grea încercare. Cu durere în suflet, am auzit de contribuţia de război, în sumă de 600.000 coroane, ce o impusese oraşului comandantul rusesc. Ştiind că mai toţi notabilii s-au refugiat, rămânând în oraş numai populaţia sărmană, am văzut imposibilitatea depunerii acestei sume mari. Am rugat pe comandant să reducă contribuţia la 300.000 coroane, dar el s-a răstit, lovind cu pumnul în masă, nevoind să audă de o reducere, ameninţând chiar că, dacă până după-amiază, întreaga sumă nu va fi depusă, va bombarda oraşul. În cele din urmă, comandantul a cedat stăruinţelor mele şi a primarului, reducând suma la 300 mii coroane. Nefiind însă monedă disponibilă în oraş, populaţia a început să aducă obiecte de aur şi argint. Eu am oferit coroana mea de vlădică şi multe obiecte preţioase. Prima enervare a trecut. Peste câteva zile, mi se aduce vestea că 7 demnitari ai oraşului, între care şi primarul, au fost ridicaţi, noaptea, de pe la casele lor şi deportaţi în Rusia. O intervenţiune a mea fusese tardivă. Acum, nu rămăsesem decât eu în oraş, căruia populaţia i se putea adresa. Mi se rupea inima de durere, văzând prigonirile neomeneşti ce toţi aveau să le îndure. Momentul cel mai teribil pentru mine a fost somaţiunea, ce mi-au adresat-o ruşii, ca să celebrez o slujbă religioasă, în toate bisericile, pentru ţarevici, cu ocazia onomasticei lui. Această somaţiune a fost culmea. Am refuzat aceasta, cu motivarea că am jurat credinţă Majestăţii Sale, împăratului meu, şi nu cunosc altă supunere decât împăratului meu. Au venit, apoi, cu ameninţări, dar eu mi-am menţinut punctul de vedere, cu toată puterea. Am dat răspuns solului guvernatorului, că chiar în fata sentinţei de moarte nu-mi voi călca jurământul meu. Sunt şi aşa bătrân şi viaţa mea n-ar mai valora nimic, dacă aş săvârşi un sperjur diavolesc. După mai multe tratative enervante, guvernatorul a renunţat, în sfârşit, la concursul meu personal, acceptând ca alţi preoţi să săvârşească slujba pentru ţarevici. Vă puteţi închipui starea mea sufletească, în ziua slujbei! De atunci, au început şicanele împotriva mea. Dar bunul Dumnezeu ne-a trimis o zi de bucurie, liberându-ne de pacostea ce a dat peste noi. Duşmanul a fost curăţit de pe pământul nostru iubit, dar n-a uitat să-mi plătească poliţa şi, într-una din zile, fiind adăpostit dincolo de Prut, şi-a îndreptat tunurile împotriva reşedinţei mitropolitane. Dumnezeu nu l-a ajutat, aşa că planul ruşilor de a distruge cu totul cea mai frumoasă podoabă a românilor bucovineni nu s-a îndeplinit. Numai câteva spărturi au reuşit să producă şrapnelele ruşilor. Regret din suflet că am trebuit să părăsesc, acum, Cernăuţii şi mă gândesc, cu inima înfrântă, la nenorocita populaţie de acolo, care e lăsată pradă duşmanilor fără Dumnezeu! (Românul, IV, nr. 267, 4/ 12 decembrie 1914, pp. 2, 3).


Comments are closed