1875: Din Bucovina, jubileul secular | Dragusanul.ro

1875: Din Bucovina, jubileul secular

Franz Joseph 1880 p 257

*

În ziua sfântului m. m. Dimitrie, 1875.

*

Albina Jubileu I

Nemţii și Ovreii serbară, deci, și încă tocmai după tipul și asemănarea lor, așa poreclitulu „Jubileu centenar al împreunării Bucovinei cu Austria”.

Lasă că Nemţii și faimoşii lor fraţi de cruce, din această provincie, Ovreii, ca niște emigrați ce sunt ei în Bucovina, după împreunarea acesteia cu Austria, naturalmente nici n-au dreptul să inițieze și să dirijeze ei o aniversare a împreunării Bucovinei cu statul austriac; lasă că și titulatura, după care se-ndosiră Nemţii și Ovreii cu pretinderea dreptului de a iniția și a dirija o atare aniversare, și care titulatură e că dânșii inițiară jubileul, sub numele Cernăuților, ca capitală a Bucovinei, este o titulatură sfruntată, știindu-se că nu Cernăuţii, ci alt oraș e capitala istorică a Bucovinei: dar aceşti „par nobile fratrum” de nemţi și ovrei mai uneltiră sabatului lor de jubileu încă și aparența ca și cum nu ei, cu birocraţii de un element cu dânșii, l-ar fi impus, prin puterea lor oficială, ci țara și, mai cu seamă poporațiunea indigenă a Bucovinei ar fi serbat acest jubileu, și încă ca și o manifestare publică a gratitudinii sale, căci, de la mântuirea-i de „barbarii Turci” și aducerea-i în Edenul „părintescului și umanului patronaj austriac, dânsa, adică poporațiunea indigenă a Bucovinei, se împărtășește de atâtea și de atari fericiri, producte ale cultrii primite sub auspiciile și îngrijirile ocârmuirilor de dincoace, încât că, astăzi, la o sută de ani a aflării sale sub acest patronaj norocitor și binecuvântat, se simte datoare a serba o aniversare din cele mai eclatante, drept declarațiune liberă și proprie despre deplina sa mulțămire și fericire!

*

Ei bine, poporațiunea istorică a Bucovinei, cine știe de n-ar fi și fost simțit ea însăși, într-adevăr, o asemenea datorie, de nu s-ar fi fost vârât, între dânsa și între Tronul Austriei, Nemţii și Jidovii, cu mult buciumata „lealitate” și cu faimoasul și renumitu-le „pionerat de cultură spre Orient”! Însă tocmai din acesta cauză este, pare-ni-se, o misiune a cronicii ziaristice, să constate, în privința jubileului ovreio-nemțesc din Cernăuţi, esențiala deosebire între adevăr și între ficţiune, sau ca să ne expimăm în limbaj competent, între adevăr și între „humbugulu”, așa poreclitul „Iubileu”. Și iaca de ce.

*

Nemţii și birocraţii, de o pănură și de o tendință cu dânșii, apoi, în timpurile mai recente, si aliaţii lor, Ovreii, se girară, până acum, în Bucovina, ca unii ce ar fi avut de undeva un mandat de magistratură asupra destinelor interne ale țării și ale poporațiunii indigene din această provincie. Ce fel trebuie să fi fost acea magistratură?

Noi, care suntem îndătinați a respecta, cu adevărată loialitate, declarațiunile și enunțurile excelsului Tron împărătesc, credem a răspunde, cu toată siguranța, că el n-a fost în alt sens și intenție, decât conform caracterului și însușirilor naturale și tradiționale ale provinciei române Bucovina și a poporațiunii sale autohtone și istorice, cu care sunt în conformitate, adică și expresele cuvinte ale respectivelor enunțuri supreme de mai de mult, apoi și ale „Diplomei împărătești” din 1861, prin care se proclama autonomia administrativă a acestei provincii, și, apoi, în fine, și chiar textul „articolelor fundamentale de stat din anulu 1867”.

Însă, de aceste toate, la noi nu e nici urmă, în fapt; pe când cuvântul „festiv” și celelalte declamări largi și lungi, de la jubileul ovreo-nemțesc cernăuţean nu sunt pline și încărcate de extremele superlative ale „blühende-lor Zustande”, în întreaga Bucovină, de la o margine, până la cealaltă!

*

Dacă, așa cum ziserăm, la noi nu se știe nimic, în fapt, despre acele lucruri, ce ar corespunde caracterului și intereselor poporațiunii istorice și indigene, prin urmare firește că nu se știe nici de oareșcareva bine și mulțămire, necum doară încă chiar și de „blühende Zustande” ale poporațiunii indigne: cere-se, oare, multă bătaie de cap, de a pricepe ce scop avură, la propriu, Nemțo-ovreii și subsidiarii lor, birocraţii respectivi, cu uneltirea aparenței că adică acest jubileu nu ei, ci țara și, mai cu seamă, poporațiunea autohtonă îl serbează? Nu se vede, oare, curat că nu altul le fu scopul, decât aceea că nu Tronului, Dinastiei și imperiului austriac să se aducă omagii de loialitate etc., ci lor, a se da, adică, Nemților și companiei lor, din partea țării si poporațiunii indigene, un atestat sonor și nefestivist, cum că ei, până acum, au fericit țara și pe poporațiunea ei, sau, cu alte cuvinte, că Nemţii et comp. au realizat mandatul lor pe deplin și întocmai, atât față de supremele promisiuni și declarațiuni, favorabile poporațiunii indigene a Bucovinei, cât și față de legile fundamentale de stat; căci iată că „întreaga Bucovina, întreaga-i poporațiune, fără osebire de naționalitate sau confesiune” își exprimă, astăzi, cu prilejul „jubileului acestuia, cea mai entuziastă gratitudine a sa pentru fericirea cea mare, la care o a adus-o, în acest secol trecut, Austria, însă prin mandataţii săi cei loiali și fideli, Nemţii et comp.! Și, pentru a nu da de gol acest scop principal, se trimiseră, drept „lehăi” stereotipi, prin țară, frazele cum că loialitatea către Tron, supunerea și aderența catra Împărăție și Dinastie etc. etc. pretind ca întreaga țară să vina, la 4 octobrie 1875, la Cernăuţi și să serbeze „jubileul centenar”.

*

Ce e drept, la noi mulţi, și chiar din capul locului, pricepură cu ce sărutare vine Iuda, tupilat după acele fraze captivante către poporațiunea indigenă a Bucovinei. Însă, mai bine decât toți, boierimea patriotică cunoscu perfidia îndosită după frazualitatea respectivă și, de aceea, boierimea noastră – onoare și mulțămită ei! – arată, în fața lumii cum trebuie să facă cetățenii conștiincioși și oneşti, cum e a se deosebi între loialitate adevărată și între loialitate minciunoasă; unică, boierimea noastră patriotică, fără diferență de naționalitate și confesiune, își manifestă, la această ocaziune, sentimentele loialității sale cetățenești și patriotice, după demnitate și cuviință, și încă, ce e drept, atât către Tron, Împărat și Dinastie, cât nu mai puțin către jubileul cernăuțean: Tronului, adică Împăratului și Dinastiei își exprimă boierimea noastră omagiile sale de respect și devotament, de supunere, fidelitate și de credință, iar fluncarfei de jubileu ovreo-nemțesc, tot disprețul ce i se cuveni! Ei bine, dar, completând noi întreagă perspectiva tendinței latente, însă – cum ziserăm și presupunem – principali, a uneltirii de aparență, că jubileul cernăuțean nu e serbat numai de birocraţii Nemţi și Ovrei, ci de întreaga provincie a Bucovinei și, mai cu seamă, de poporațiunea istorică și indigenă a acestei provincii: apoi, iniţiatorii și aranjatorii acestui poreclit „Jubileu”, se înțelege de la sine că, pe lângă un atestat public și aprobatoriu despre manipularea lor, până acum, în Bucovina, care atestat vrură ei să-și câştige prin acea „aparență” – mai cugetară „pro domu sua” și în viitor, și, adică, așa ca, prin lăudarea și mulțămirea poporațiunii autohtone – că Nemțo-ovreii și birocraţii de o pănură cu dânșii au realizat, până acum, în Bucovina, bine pe deplin, atât intențiunile Împăraților Austriei, proclamate în favorul drepturilor și intereselor poporațiunii istorice a Bucovinei, cât și legile fundamentale de stat, să mai fie și recomandați la locurile superioare și supreme, ca să îi lase, și pentru viitorime, în magistratura-le de până acum, și așa ca tot ei și numai ei să continue, și mai departe, opera norocirii și fericirii poporațiunii autohtone bucovinene, tot precum o norociră și fericiră ei, pe această poporațiune până acum!

*

Și, aici, chiar aici, nouă, Românilor bucovineni, ni se întâlnește inima de patrioţi, creştini ortodocși și moșneni proprii ai acestei provincii române, cu cugetările și ingrijirile cele mai serioase și mai grave; ba nu, nu numai cu cugetări și îngrijri serioase și grave, ci chiar și cu cea mai puternică chemare a întreg sufletului nostru: quo uscque tandem!

*

(Albina, Anul X, Nr. 72, 6/18 noiembrie 1875)

*

 Albina Jubileu II

*

Am zis, în partea primă a comunicării noastre, că cine ştie de nu s-ar fi simţit îndemnat, la finirea sutei de ani a aflării Bucovinei sub sceptrul Austriei, chiar si poporaţiunea autohtonă a acestei provincii, ca să-şi manifeste şi ea, din parte-şi, omagiile gratitudinii sale către patronajul său imperial de acum, dacă nu s-ar fi fost vârât între dânsa şi între Tronul acestui imperiu faimoasa „loialitate” a cimotiei nemţo-ovree, care loialitate influenţează, cum se vede, magistratura destinelor poporaţiunii autohtone bucovinene, prin mai întreg secolul trecut. Şi o zicem aceasta de aceea căci, cu privire la cunoscutele enunţuri şi garantări, din partea Tronului Austriei, faţă de Bucovina şi de poporaţiunea ei autohtonă, suntem mai ca sigur plecaţi a crede şi a susţine că, dacă pe Nemţo-ovrei, în decursul secolului trecut al ţării Bucovinei sub coroana Austriei, în angajamentul său, mandatul lor de a cultiva şi de a aduce poporului indigen al Bucovinei la stări bune intelectuale şi economico-materiale nu i-ar fi însufleţit pseudo-loialitatea şi făţărnicia către suprema autoritate în stat, ci respect, supunere şi fidelitate adevărată; nu ura, lăcomia şi egoismul brut şi brutal faţă de poporaţiunea autohtonă, „scăpata de sub barbarii Turci”, ci umanitatea, dreptul şi echitatea; cu un cuvânt: dacă pe magistraţii de a conduce destinele poporaţiunii bucovinene autohtone i-ar fi fost influenţat nu spiritul unei barbarii şirete şi hâtre, ci iubirea şi devotamentul pentru adevărata cultură: apoi, atunci starea de astăzi a poporaţiunii autohtone a Bucovinei, care stare sunt fructele semeţiei de cultură şi de civilizaţie, ce a semănat-o „loialitatea” birocrato-nemţo-ovree în secolul trecut, în această provincie, acea stare a poporaţiunii indigene a Bucovinei, zic, şi mai cu seamă starea poporului nostru orăşean, ţăran şi muntean, n-ar fi astăzi ticăloşia materială şi orbia spirituală, şi poporaţiunea n-ar fi atât de copleşită de mizerie, încât, ca să nu facem asemănare chiar cu nefericitele raiale creştine din peninsula balcanică, chiar şi o foaie germană din Viena, cum se vede, însă, nu mercenarii liberalismului ovreo-nemţesc, să o caracterizeze aşa: ca fericirea ce o aduseră nemţo-ovreii în Bucovina, sub pretextul de cultură, sângeră deja la populaţiunea autohtonă din o mie de răni…

*

Şi, într-adevăr, cum s-ar şi putea altfel; căci, ne-pomenind noi, acum, de alte condiţiuni necesare trebuinţei întru cultivarea şi aducerea la stări bune materiali şi intelectuale a unui popor, ci atingând numai momentul cel prim şi proxim, condiţiunea cardinală, „sine qua non”, spre a deştepta şi îndruma pe un popor blând, bun şi paşnic, însă primordiale în toate nuanţele intelectuale ale vieţii, traiului şi aspiraţiunilor sale progresiste, după cum atare popor fu al nostru, cel bucovinean, la luarea Bucovinei sub auspiciile Austriei, atingând, aici, numai principala condiţiune a deşteptării unui popor din orbia şi neajutorarea sa primitivă, care condiţiune e şcolile, cele mai simple şi inferioare, însă naturale, adică naţionale şi poporale, şi atunci îndată putem să întrebăm: „Loialitate sinceră şi fidelitate către Tron”, şi „umanitate, amiciţie benevolă” către poporaţiunea autohtonă a Bucovinei sunt cele ce îndemnară pe mandatari sau angajaţi de a cultiva şi a aduce această poporaţiune la stări intelectuale bune, demne, adică, de expresele intenţii ale supremei autorităţi în imperiu, cât, apoi, şi de deviza şi parola imperiului Austriei, ca a unuia ce se numeşte „stat de drept, de umanitate, de cultură şi civilizaţie”, dacă ei, deşi în „Planul regulativ” al Bucovinei, sancţionat, încă din anul 1786, de Împăratul Iosif II, textual se spune: „Zur Erlangung der Erziehung (în Bucovina) is unter andern hauptsachlech nothwendig die Einfuhrung guteingerichteter Schulen, in welcher Absicht eintsweilen in der Bukowina zwei Normalschulen fur die deutsche und moldauische Sprache zu vermehron verordnetworden ist”, totuşi aceste şcoli naţionale, ce corespund, în timpurile moderne, „şcolilor poporale principale”, cu patru clase, încă nici până în ziua de astăzi nu le-au creat! Sau doar aceea le e „loialitate, devotament şi supunere” către Tron şi „umanitate şi amiciţie benevolă” către poporaţiunea autohtonă a Bucovinei, de care fraze frumoase, din secolul trecut şi până astăzi, abundă gura cimotiei magistraţilor, de a conduce destinele poporaţiunii bucovinene la fericire, că ei, magistraţii noştri, nu numai că nu voiră a pricepe, nici până în ziua de astăzi, cuvinţelul „einstweilen”, acel cuvânt împărătesc, ce îndemna expres la cultivarea şi binele poporaţiunii moşnene a Bucovinei, şi, apoi, în urmarea acestui cuvânt, să fi înmulţit deci şcolile „naţionale” succesiv şi conform progresării numărului poporaţiunii indigene bucovinene, şi încă, mai ales, că spre atare scop avea această poporaţiune mijloacele materiale ale sale proprii şi prea suficiente: dară încă chiar şi şcolile, ce ei, respectivii noştri amici benevoli şi organe loiale ale realizării intenţiunilor şi ordinaţiunilor împărăteşti, le creară pe spesele poporului moşnean român al Bucovinei, încă le creară numai mai pe urmă, după ce, adică, se mai înmulţiră lăcustele ovreo-germane, imigrante în Bucovina; şi, astfel, apoi gimnazurile, şcolile reale, până şi şcoala agronomică, le făcură aşa de „guteingerichtet”, încât ele erau şi sunt încă si astăzi ne-accesibile poporului autohton al acestei provincii, şi anume din acea cauză, căci, pe de o parte, prin limba învăţământului, germana, ce e străina poporului bucovinean indigen, le îngrădiră ca şi cu un mur (zid, perete – n. n.), pe care te poţi sui numai prin ştiinţa limbii lor, iar, pe de altă parte, că şi şcoli poporale nicidecum nu erau în ţară, ca să aibă poporul, în acele şcoli inferioare, cum am zice drept o punte, pe care să treacă şi să ajungă el la şcolile din oraşe, superioare! Astfel, dară, din aceste şcoli făuriră ei arma contra poporaţiunii indigene. Dar apoi, până şi şcolile poreclite „poporale”, ce se înfiinţară pe ici-colea, cele mai puţine, însă în părţile curat române ale Bucovinei şi în care încă se creară, abia ieri-alaltăieri, le lăsară pe cele din părţile române ale ţării şi le lasă încă şi astăzi aşa de neîngrijite, încât, chiar şi ne-vrând, ţi se pare cum că, în neîngrijirea aceasta, este o tendinţă sistematică!

*

Cugetând, deci, la aceste toate, nu vede, oare, chiar şi orbul că, în o atare procedere, pe lângă infructuoasă conceputului de „loialitate” etc., nu este nici pic de intenţie curată de a cultiva poporaţiunea istorică şi indigenă a Bucovinei şi a o îndruma spre stări bune intelectuale şi economico-materiale, ci, din contra, în această manevră zace o speculă demonică. Şi anume se speculează cu „loialitatea” magistraturii destinelor poporaţiunii autohtone bucovinene, influenţată de spiritul şi tendinţele egoiste ale cimotiei nemţo-ovree,  în Bucovina să se ridice şcoli, însă atari, ca să nu se poată de ele folosi poporaţiunea autohtonă, ci numai sau mai cu seamă numai imigranţii germano-ovrei, iar poporul indigen al acestei provincii să rămână în orbia şi ignoranţa intelectuală, până ce, exploatând veniturile străine eminamente pentru sine, întreaga situaţiune a consecinţelor acelei orbii şi ignoranţe, adică toate drepturile, interesele şi favorurile autohtonilor, până ce şi sarmaua lor părintească să fi devenit autohtonă, şi, mai cu seamă, masa poporului, înecată şi pierdută în acele consecinţe ale orbiei sale; sau, mai bine zicând, căzând poporul autohton victima rafinării veniturilor de locuste străine, iar mandatarii nemţo-ovrei ai conducerii destinelor poporului autohton, bucovinenii, spre cultură, fiind în bine şi fericire, să poată aceştia să le zică celora: „Poftim, împărtăşiţi-vă de binecuvântările culturii şi civilizaţiei, căci iată şcoli şi institute, de toată mâna; noi, în loialitatea-ni către Împărat şi bunăvoinţa către voi, special pentru voi le-am înfiinţat, şi noi bucuroşi voim a trudi întru binele vostru, spre a vă aduce la lumină şi civilizaţie!”.

*

Vezi, aşa! Fii făţarnic; îmbată lumea bine cu apă, şi-apoi despoaie şi deposedează sute de mii cetăţeni buni şi nevinovaţi de tot ce le este lor preţios şi sfânt, chiar şi de întreaga lor sarma părintească şi străbună. Sau, cu alte cuvinte: seamănă, în loc de sămânţa culturii, pe cea a barbariei, numai ca, în chip cât mai hâtru şi mai rafinat, adică tot „loialitate” să-ţi fie vorba în gură, şi apoi zi-i fără nici o grijă: „Culturtragerei nacht Osten!”.

*

(Albina, Anul X, Nr. 73, 9/21 noiembrie 1875)


Comments are closed