ion drăgușanul Povestea așezărilor moldovene P
Portul popular face parte, alături de cântec şi dans, din aceeaşi identitate, iar receptarea lui, prin ignorarea „calendarului” de „munci şi zile”, deci de trudă şi de sărbătoriri, este imposibilă.
Portul popular face parte, alături de cântec şi dans, din aceeaşi identitate, iar receptarea lui, prin ignorarea „calendarului” de „munci şi zile”, deci de trudă şi de sărbătoriri, este imposibilă.
Primul mare neadevăr despre spiritualitatea strămoşească susţine că „poporul nostru românesc s-a încreştinat cam în acelaşi timp când s-a şi format”. Spiritualitatea este, întotdeauna, altceva decât statalitatea, iar formaţiunile politico-administrative valahe, şi nicidecum romane sau române, cum avea să forţeze nota Şcoala Ardeleană, păstrau memoria subconştientă pelasgă, deci un dat spiritual european care îşi putea afla normalităţi în creştinism, dar nu şi iniţieri.
În fond, şi Augustin susţinea că religia pe care o numim creştinism a existat din-totdeauna, Iisus umanizând-o, iluminând-o întru dreptate şi devenind „Soarele Dreptăţii”.
Numele moldoveneşti, cu excepţia celor de provenienţă urbană, care vizează ocupaţii, fac trimitere directă la aşezarea de obârşie a unui neam sau a altuia, aceste nume, sau porecle, cum li se zicea în vechime, fiind primite şi asumate abia după abandonarea obârşiei, cu excepţia liderilor obşteşti, care primeau numele aşezării şi în timpul reprezentării intereselor obştii în relaţiile cu autorităţilor.
Există o mărturie străveche de excepţie despre meşteşugurile preistorice şi despre iniţierile în astfel de demersuri (alegerea şi recoltarea lemnului, într-un anume anotimp), care supravieţuiesc, în ruralitatea moldovenească, măcar până în perioada interbelică, chestiune care nu avea cum să-i scape lui Lucian Blaga, care concluziona că, în satul românesc, încă mai coexistă preistoria cu istoria.
Locuinţele rurale ale moldovenilor au avut ca model, funcţie de posibilităţi, casele armeneşti din marile târguri şi oraşe, în cadrul acestei contaminări edilitare conturându-se două stiluri, cel românesc şi cel slav. Casa tradiţională moldovenească, de inspiraţie urban-arme-nească, diferenţiată vag pe vetre de locuire, este şi casa tradiţională a străinilor colonizaţi ca „vecini” (iobagi) în lungul şi în latul Moldovei.