1902: Calendarul MOFTUL ROMÂN

*

Politica, la Fialkowski:

Guvernamentalul: Nu merită ţara asta să aibă un aşa rege!

Opozantul: Din contra, şi eu zic tot aşa!

Eu: Exageraţi şi unul, şi altul.

*

*

Reflecţia unui fotograf: Omul este un animal care pozează.

Reflexia unui papugiu: Vulgul vrea să fie încălţat; deci, să-l încălţăm!

*

*

– Rabi, zice Sura foarte mâhnită, bărbatu-meu a nebunit!

– După ce cunoşti?, întreabă rabinul.

– A tăiat vecinul nostru o purcea şi l-am prins pe Şmil, mâncând cu vecinul.

– E un ticălos, zice rabinul, dar n-a nebunit; du-te liniştită acasă!

Sura merge acasă. După trei zile, se întoarce iar, de astă-dată disperată:

– Rabi, acu’ a nebunit de tot!

– Ce-a mai făcut?

– L-am prins pupând bucătăreasa!

– E un mare ticălos, zice rabinul, dar n-a nebunit; du-te liniştită acasă…

– Cum, rabi? Alaltăieri, nu; azi, nu; nu mai înţeleg.

– Fireşte, zice rabinul; dacă ar fi nebunit, mânca pe bucătăreasă şi pupa purceaua!… Dar aşa…

*

*

Depeşă cifrată a Împăratului Germaniei, către Regele României:

*

„Extra-urgentă:

În România, ai tu tunuri bune?

Răspuns plătit: zece cuvinte”.

*

Răspunsul Regelui României:

„Da, aşa zice Directorul Regiei; dar eu obişnuiesc havane austriece”.

*

*

Evanghelistul ne spune: Dacă-ţi dă cineva o palmă, întoarce obrazul tău şi pe partea cealaltă.

Bunătatea moralistului putea merge şi mai departe: Dacă prinzi pe cineva la nevastă-ta, cere-i pardon şi pofteşte-l şi mâine seară.

*

Politicienii maghiar sufăr de şovinism; politicienii români – de braşovinism!

*

Într-o serată literară, opiniile cele mai sincere sunt adesea căscăturile.

*

Artistul trebuie să fie bărbat – muzele sunt femei.

*

În politică, un om fără principiile noastre e un om pierdut; el se poate regăsi, când ni le îmbrăţişează.

*

Deplorabil te poate face oricine; numai tu însuţi te poţi face ridicol.

*

*

Preferaţi săpunul român caşcavalului străin; o industrie naţională nu se poate întemeia decât pe oarecare mici sacrificii din partea consumatorilor!

*

Nu ziceţi niciodată unei dame „Vă cunosc de când eram copil”, ci „Vă cunosc de când eraţi copilă”.

*

Nu căutaţi, totdeauna, inspiraţia la un kilometru, ea ne stă, foarte des, sub nas; dacă n-o găsim, e că poate ne uităm, pe deasupra ei, prea departe.

*

Luaţi o jumătate de afirmaţie a unui ziar opozant şi amestecaţi-o bine cu jumătate de dezminţire a unui guvernamental – iată o reţetă adeseori bună pentru a afla adevărul.

Caricatura română veche (II)

*

Caricatura română veche (I)

*

Caricatura, din câte am observat, cu ocazia unei preumblări prin vremuri, începuse, în presa românească doar ca ilustraţie la texte umoristice sau la… sfaturi pentru copile, apoi a lunecat spre snoavă (povestiri hasidice, preluate de către români de la birtaşii evrei) şi spre anecdotic. Caricatura era, la începuturile sale, o descriere, o ilustrare a poantei dialogului, iar mostrele pe care vi le prezint astăzi probează cele afirmate. De pildă “icoana (portretul) de familie”, pe care îl arată, cu mândrie, slujnica, este un cap de bou, iar prostituatele care vor să se facă infirmiere vor să îngrijească bărbaţi cât mai sănătoşi. Tot aşa, Îţic, în goana calului, fiind şi bâlbâit, îşi pierde silabele pe drum. Dar toate desenele sunt înrobite naraţiunii prin cuvinte, evoluţia spre poantă nerostită fiind anevoioasă şi datorită stadiului degustătorilor sfătoşi de umor de altădată.

*

Încă nu intenţionez să formulez observaţii şi să trag concluzii, mulţumindu-mă, deocamdată, doar cu tezaurizarea, împreuncă cu dumneavoastră, a unei cât mai bogate colecţii de caricaturi vechi, drept pentru care voi posta câte patru, de episod, aşa cum se şi publicau, odinioară.

*

*