Victor Pontus şi ai noştri, ca brazii | Dragusanul.ro

Victor Pontus şi ai noştri, ca brazii

Victor Pontus: Traianus s-a dat cu dacii, ca să-i fraierească cu mărul mioritic!

Victor Pontus: Traianus s-a dat cu dacii, ca să-i fraierească cu mărul mioritic!

*

Ponta sau Băsescu, tot un drac, într-o ţară condusă de alţii, dar fără să fie colonie, ci un ceva mult mai jalnic şi mai fără de identitate. Nouă, românilor, ne poate scuipa în suflete orice trepăduş de la Uniunea Europeană, de la FMI sau de la Banca Mondială, şi, în vreme ce noi suntem cu adevărat umiliţi, ăştia, Ponta şi Băsescu, stau în limbă, pregătiţi să ne pună frânghiile pe gâturi şi să ne agaţe de cârligele balanţei, pe care o poartă târfa mironosită, care, la noi, habar nu am de ce se numeşte justiţie.

*

Băsescu atacă, minte, înşfacă, extermină, spulberă ţara, dar nici Ponta nu se lasă, aşa că minte şi mai şi, înşfacă, extermină, spulberă ţara. E o competiţie cumplită între Băsescu şi Ponta în a ne desfiinţa ca neam – ţara rămâne, dar rămâne altora.

*

Alegeri? Din nefericire, noi nu mai putem alege nimic.


Comments are closed