şi-adânc m-ai ars cu lacrimile tale | Dragusanul.ro

şi-adânc m-ai ars cu lacrimile tale

Ploaia 4

*

străbuni prin ceruri izbucnesc în plâns

şi lacrimile cad ca o osândă,

iar eu m-ascund în trup şi stau la pândă

sperând că-n cer cărbunii nu s-au stâns,

o să-mi ghicesc destinul în tăciuni

doar descântându-i până-n necuprinsuri

cândva, să-mi aflu calea spre străbuni

eliberat la rândul meu de plânsuri

*

şi-o să-mi purific sufletul cu ploi

şi zborul lin cu flăcări fumegânde,

deja mă-nvaţă ploile plăpânde

cum plâng străbunii pururi pentru noi,

cum ard în ceruri şi se fac lumini

ca să ne-arate calea-n vremuire

pe când le punem iar cununi de spini

doar prin uitări, buimacă adormire

 *

într-un potop al ploii ce ne cheamă

în plânsul sacru năvălind pe cale;

şi te-am văzut plângând aseară, mamă,

şi-adânc m-ai ars cu lacrimile tale

*

Ploaia 1

*


Comments are closed