Sexoasa sperietoare senatorială de ziarişti! | Dragusanul.ro

Sexoasa sperietoare senatorială de ziarişti!

Băişanu: Ce PNL mele! De când am pus-o în tarla,  sperii toţi ziariştii!

Băişanu: Ce PNL mele! De când am pus-o în tarla, sperii toţi ziariştii!

Nimerită în Senatul României ca într-o gură de canal, uitată deschisă, Vasilica Steliana Miron s-a năpustit, cu duritate, asupra jurnaliştilor suceveni, cerând ba darea afară a unuia, ba condamnarea, în instanţă, a altuia. Cetăţeanca indecentă uită că nici un ziarist nu a atins-o nici măcar cu o buruiană (astfel de specimene nu se ating cu flori!), câtă vreme a fost un personaj privat şi că ironiile de care are, uneori şi condamnabil de rar, parte vizează doar stupizenia comportamentului ei de ales al bucovinenilor: răspândirea de fotografii porcoase cu individa care ar trebui să-şi respecte statutul de senator, penibile propuneri legislative şi agresivitatea cu care vrea să-şi impună o imagine falsă, de Zână Măseluţă în ţara lui Coşneguţă.
*

Agresivitatea senatoarei sexi (aiurea, cucoană!) a blocat, practic, libertatea presei sucevene. Nimeni nu mai scrie, cu justificată ironie pamfletardă, despre capriciile ei de ajunsă a tranziţiei, despre suficienţele-i intelectuale şi mai greu de acceptat decât deşănţata ei nuditate. Iar pe cetăţeanca asta, cu atitudini de mahala dâmboviţeană, tocmai a înregimentat-o „autorul de cărţi” şi „ctitorul de televiziune liberă” Ştefan Alexandru Băişanu în PNL. Ca ce, Sandule, ca sperietoare de ziarişti, care să-ţi protejeze latifundiile (cucoasnă, cuvântul ăsta nu se referă la fundul dumitale, aşa că te rog să nu te confuzezi!) clano-politruce de stolurile libere ale cuvintelor?

*

Câtă vreme dezgolita dandiaconesciană nu-şi retrage plângerile penale, cu care intimidează ziariştii Sucevei, o să-mi fac un ţel din a o ironiza zilnic (şi pe ea, şi pe protectorul ei, Băişanu – culmea, dar fără să o ştie, personaj înrudit pe bune cu familia mamei lui Eminescu!). Că o să mă dea şi pe mine în judecată, nu-i bai: scriu, apoi, şi o carte, cum am făcut, odionioară, după un proces (câştigat) cu Flutur. Am această datorie, pentru că, în nopţile în care tinerii din marile oraşe ale ţării mureau pe baricadele revoluţiei, eu juram, în gând, beneficiind de libertatea de a scrie în prima publicaţie privată din România („Tinerii Revoluţiei”), că la libertatea aceasta, pe care mi-au dăruit-o, prin sacrificiul suprem, tinerii României, nu o să mai renunţ decât odată cu viaţa. Aşa că pe mine nu mă poate speria indecenta răspândacă a detaliilor ofilite ale goliciunii sale, ajunsă, prin voia întâmplării, să ne reprezinte pe toţi, dar atât de jalnic.


Comments are closed