Relatări despre unirea Principatelor Române (I) | Dragusanul.ro

Relatări despre unirea Principatelor Române (I)

Cuza Alexandru Ioan 2

*

Presa lunii ianuarie 1859, cu depeşe telegrafice care făceau 10 zile, de la Iaşi, la Braşov, şi doar câteva ore, de la Iaşi, la Paris sau Viena, o presă plină de “faime”, cum se numeau, pe atunci, zvonurile, mă atrage ca un magnet, pentru că, după ce am citit cele două volume ale lui Xenopol despre Alexandru Ioan Cuza şi familia sa, încă pot descoperi, în presa vremii, şi detalii care au scăpat istoriografiei sau au fost cu bună ştiinţă tăinuite – ceea ce nu era cazul şi al lui A. D. Xenopol.

*

În zvonistica lunii ianuarie 1859, am găsit şi dovada dezinteresului total al lui Cuza pentru statutul lui de Domnitor, el semnând în alb şi punând la dispoziţia Divanului ad-hoc de la Iaşi, abdicarea, în cazul în care se va găsi un principe străin, dispus să ocupe tronul Principatelor. Propunerea abdicării în alb venea de la Kogălniceanu, iar ea explică de ce, din exil, de la Paris, Cuza devenise cel mai înfocat susţinător al lui Carol I.

*

Până să citesc materialele care urmează (şi mai sunt, pentru că presa românească începea să se dezvolte), nu prea înţelegeam ce se întâmplase cu Cuza din exil, pe care îl vedeam, spre surprinderea mea, moale şi înmuiat, în condiţiile în care nu ştiam că el se lăsase ales, doar ca să se poată face unirea Principatelor (contextul european ne era totat favorabil) şi doar până la aflarea unui principe străin care să ocupe tronul viitoarei România (circula o glumă, printre ţăranii de atunci, care se împăunau, mucalit, drept principi, că doar erau din… Principate).

*

Eu am o dragoste aparte pentru Alexandru Ioan Cuza, vărul de-al patrulea al lui Mihai Eminescu, şi, pentru că îl socot singurul lider al neamului nostru care ne-a şi iubit, mă voi abţine de la alte comentarii, ca să nu influenţez pe nimeni. E suficient să recuperez texte ale vremii, din care să puteţi desluşi, în primul rând, vremurile şi, apoi, şi istoria. E atât de aproape în timp, până atunci, încât mă şi înspăimânt de negurile care încă ni se mai zvârcolesc sub paşi, deşi ne strălucesc tâmplele în lumina civilizaţiei definitive, cea în care omul, în aparentă libertate, doar schimbă mânuitorii de bice.

*Cuza Alexandru Ioan

Moldova. „Ost d. Post” A fost cea dintâi gazetă din Viena, care a publicat alegerea lui Alexandru Cuza de Domn al Moldovei. Ştirea telegrafică, repezită, din Iaşi, la Viena, şi publicată în numitul jurnal, sosi la noi (în Braşov) dintr-odată cu scrisori din Galaţi, care cuprindeau aceeaşi ştire; iar scrisori din Iaşi nu ne sosiră, nici până astăzi, în 25 (13) ianuarie, din cauză că acelea vin numai a zecea zi.

*

Persoana şi calităţile nou alesului Domn al Moldovei sau, adică, biografia Maiestăţii Sale o vor descrie alţii, care o cunosc pe deplin. Aici fie destul a însemna numai atâta, că Alexabdru Cuza e de viţă curată română, că răposaţii tată-său şi unchiu-său au îmbrăcat posturi însemnate în ţară, Grigorie Cuza fu ministru bisericesc, în guvernul trecut; iar, apoi, toţi Cuzeştii au fost patrioţi buni şi iubitori de ştiinţe. Domnul Cuza este bărbat în vârstă cam de 40 de ani, văduv, soldat din creştet până în tălpi, totodată încă trecut prin un curs sistematic de ştiinţe. Maiestatea Sa, sub domnia răposatului Grigorie Ghika, ajunsese la rang de colonel, iar pe cât a stătut Vogoride caimacam turcesc, Alexandru Cuza era pârcălab, adică administratorul civil şi militar (după semnificaţia veche a cuvântului pârcălab) la Galaţi, din care post însă a fost constrâns a-şi da, o dată, demisia, pe când cu intrigile alegerilor divanului ad-hoc, casate, apoi, de către puteri. Din 66 de alegători, s-au înfăţişat, pe 5 ianuarie (vechi), numai 49; din 49 voturi, a câştigat Alexandru Cuza 48, a lipsit, adică, numai votul său propriu. Descrierea mai pe larg a alegerilor şi a ceremoniei de instalare o vom reproduce după izvoare oficiale (Gazeta Transilvaniei, nr. 2, 5 ianuarie 1859, p. 7).

 

*

 

Moldova. Iaşi. După ce, în Moldova, atât alegerile deputaţilor pentru noua dietă a ţării, cât şi chiar alegerea Domnului au decurs în cea mai bună linişte, ar fi crezut oricine că, acum, situaţia politică, cum am zice, se va lumina şi că, totodată, ştirile şi faimele contrazicătoare deocamdată vor înceta cu totul, iar ţara va intra pe calea propăşirii şi a reoganizării practice liniştite. Este prea adevărat cum că „Monitorul” oficial din Franţa, în urma rapoartelor trimise, de la Iaşi, de către consulatul franţuzesc, se arătă îndestulat cu decursul cel păciuit şi regulat al tuturor tuturor alegerilor şi cu persoana Domnului ales; precum şi că jurnalele Vienei încă recunosc unanimitatea şi liniştea întru care se alese Domnul, de faţă fiind, la alegere, mai toţi consulii puterilor străine. Celelalte jurnale nu au publicat, până acum, nici atâtea ştiri autentice, câte s-au văzut în cele sus atinse.

*

De altă parte, încă numeroasele procese-verbale sau dispute ale caimacamilor au dat ocazie, atât în Moldova, cât şi în Ţara Românească, ca mulţi din public să judece lucrurile cu totul altminterea şi să-şi închipuiască oareşcare mari intrigi şi nelegiuiri, între care ar fi decurs alegerile în ambele ţări. Lasă, că nimeni nu poate fi judecător competent şi drept al noilor evenimente, care nu va cunoaşte, cum se zice, pe de rost, pe dinafară Convenţia de la Paris, din 19 august 1858 (vezi Foaia nr. 2 şi 3 din anul curent), împreună cu adaosele aceleiaşi, apoi încă nici atâta nu e de ajuns, ci trebuie să se afle cineva la faţa locului, lăsând acasă toate patimele sau interesele în parte, cunoscând bine tot jocul ascuns al partidelor din lăuntru şi străine, pentru ca să se informeze despre starea de faţă cu acurateţe. Numai aşa va putea cineva judeca drept; iar la din contra, toate ştirile jurnalelor le citim numai pentru ca să ameţim capetele şi să nu mai ştim ce avem să credem.

*

Între asemenea ştiri, enumerăm şi următoarea, reprodusă, nu ştim de unde, în „Konstädter Zeitung”, din 29 ianuarie:

*

„Situaţiunea generală, astăzi, iarăşi este încordată. Alegerea Domnilot în Moldova şi în Țara Românească va da Franţei ocazie de a face, iarăşi, pe mentorul (conducătorul) Europei. Se spune cum că Poarta ar avea de scop de a disputa legalitatea alegerii Domnului în Moldova. Cuza fu ales pentru ca dânsul, cu cea dintâi ocazie, să abdice de a sa demnitate, în favoarea unirii Moldovei cu Țara Românească. Poarta este prea bine informată despre faptele despotice şi falsificările (?) caimacamiei din Iaşi, în cauza alegerilor, iar apoi aceeaşi (Poarta) se adresă, în această privinţă, la Paris, pentru ca să câştige învoirea puterilor ca dânsa să-şi poată susţine drepturile sale pe cale executorie (a armelor?). Ci cabinetul din Paris este bun către Moldova, iară consulul franţuzesc în Iaşi luptă în cea mai strânsă coînţelegere cu kaimacamia, şi „Monitorul” salută pe nou alesul Domn cu cele lai amicale cuvinte.

*

În Bucureşti, iau lucrurile aceeaşi direcţiune ca şi în Iaşi. Ceea ce va face guvernul turcesc este încă necunoscut. Iară Austria va rămâne pasivă. La caz când Poarta nu va recunoaşte alegerea, va trebui să convoace un congres (din cauză că Principatele stau sub garanţie europeană), unde, apoi, turcilor le va fi foarte cu greu a reuşi. Cum s-ar părea, scopul Franţei este a degrada şi a bucăţi pe Turcia. La toată întâmplarea este materie pentru parizieni”.

*

Priceapă acst articol cine cum îl taie capul; noi ne mărginim întru aşteptarea faptelor împlinite. Într-aceea, pe când scriem acestea, iată că unul din toate jurnalele Vienei, adică „Ost d. Post”, ne aduce o descriere, pe larg şi cu totul interesantă, a decursului alegerilor din Moldova, până în momentul întru care Domnul Alexandru Cuza ocupă scaunul străbun al naţiei sale. După aici numitul jurnal, toate au decurs în cea mai bună orânduială, cu atât mai vârtos căci partida Sturzească (a fostului Domn Mihail Sturza şi a fiului său celui mai mare, Grigorie Sturza, alias Muhlis Paşa), văzându-se şi în minoritate, şi dezbinaţi între sine, a dat mâna şi s-a sărutat cu partida naţională cea mare; numai vreo cinci membri au părăsit adunarea înadins. Între altele, tot ce s-a întâmplat mai extraodinar a fost cum că, la propunerea domnului Mihail Kogălniceanu, s-a decretat, prin adunare, ca noul Domn să subscrie un înscris, prin care să se îndatoreze că, la caz când Principatele s-ar uni sub vreun Domn străin, Măria Sa va abdica de bună voie. Din toate, deci, această întâmplare, poate fi că va produce vreun protest din partea Porţii otomane.

*

Oricare alte faime, răspândite prin alte jurnale, rămân, deocamdată, lipsite de adevăr, iar între acestea, se numără şi aceea, împrăştiată după „Gazeta univ.”, Nr. 29, ca şi cum adunării i s-ar fi făcut vreo silă, prin concentrarea de grupe, după care mitropolitul şi alţii ar fi protestat (Gazeta Transilvaniei, nr. 3, 22 ianuarie 1859, pp. 10, 11).


Comments are closed