Provenienţa cântecelor colecţiei lui Karol Mikuli | Dragusanul.ro

Provenienţa cântecelor colecţiei lui Karol Mikuli

Pariul cu petrica oloieru

*

Provocat de Petrică Oloieru, care susţinea că provenienţa Ariilor Naţionale Române, culese şi publicate de către Karol Mikuli nu se poate proba, ci doar specula, încep să administrez o parte dintre probe, pentru că am avut dreptate când am susţinut că piesele culese de Mikuli sunt de proveninţă orăşenească, fiind culese de la lăutarii din Iaşi şi din Bucureşti (de Bucureşti uitasem) şi de la lăutarii lui Nicolae Picu din Suceava[1].

*

Romania literara 1855 p 110

Alecsandri nu ştia, probabil, că Mikuli se născuse şi copilărise la Cernăuţi şi că „n-ar fi scris poate nici o infimă parte dintre lucrările sale fără îndemnul Hurmuzăcheştilor”, Alecu Hurmuzachi fiind şi prietenul lui Mikuli, şi al lui Alecsandri[2], din acelaşi cerc făcând parte şi Nicolai Picu, căruia Alecu Hurmuzachi avea să-i păstreze „cordială amintire, vechiului amic, ultimului lăutar al Bucovinei”. Şi mai făcea parte din acest cerc şi Iraclie Porumbescu, care a cules textele melodiilor notate de Mikuli, pentru a i le trimite lui Vasile Alecsandri[3].

*

Hurmuzachi 70 ani SCLRB p 232

Hurmuzachi 70 ani SCLRB p 86

*

 

Cele mai multe cântece au fost culese de la lăutarii de casă ai familiei Hurmuzachi, surioara lor, Elise (Sturdza), şi prietenele ei, Angelique de Mustazza şi Pulcherie de Bruchendhal, finanţând apariţia celor patru caiete cu cântece naţionale româneşti, dar, până în clipa de faţă, am probe că Mikuli a cules:

*

de la lăutarii bucovineni, piesele:

*

Arcanul

Arcanu Mikuli

Hora în g moll (sol minor), aflătoare în colecţia lui Carol Mikuli”[4]

Poslusnicu p 623

Soarele, în vârf de munte” şi „Hora cea cu flori la pălărie”, pe care o primise de la Bariţiu

Poslusnicu p 438

Cântecul lui Dari” şi „Cântecul lui Bujor”, ambele compuse de cimpoiaşul Ionică Bordeianu din Volovăţ[5]

*

de la lăutarii din Iaşi:

*

Lunca ţipă, lunca sbiară

Alecsandri p 4

Sub poale de codru verde

Alecsandri pp 25 si 26

*

de la lăutarii din Bucureşti:

*

Pasăre galbenă

Alecsandri p 79 Pasare galbena

*

Judecând după horele care s-au cântat şi jucat în Bucovina până târziu, datorită lui Grigori Vindereu[6], din Bucovina au mai fost culese piesele: „Corăbeasca” şi „Hora-mare”[7]. Dar nu mă grăbesc, deci ignoraţi aceste supoziţii, pentru că am promis probe.

*


[1] „În voiajul său, ce l-a făcut, la 1850, în provinciile noastre, Dl Şarl Mikuli, deşi deprins din copilărie cu armoniile europeneşti, totuşi s-a simţit cuprins de un adevărat entuziasm, la auzirea melodiilor poporale ale românilor, şi a şi hotărât a le prescrie, pentru ca să le scape din noianul uitării. Cu o răbdare şi un tact de artist înamorat de frumuseţile artei, el a ascultat pe cei mai vestiţi lăutari, din Iaşi şi din Bucureşti, şi a ştiut a deosebi ariile adevărat româneşti, din mulţimea de arii străine, ce au năvălit, de vreo câţiva ani, la noi, trecând prin gurile şi instrumentele ţiganilor şi ajungând la urechile noastre, într-un hal de dihanie muzicală fără formă şi fără nume” (România literară, Nr. 9, 27 februarie 1855, pp. 110-113).

[2] „Iubite Alecu. M-am bucurat foarte mult că prietenul nostru Mikuli a compus o nouă melodie pentru „Hora Unirii” şi sunt încredinţat că trebue să fie minunată. Bucuria mea însă ar fi şi mai mare dacă aţi putea ori litografia notele, la Cernăuţi, pe formatul ce ţi-am trimis; pentru ca să le adaug la sfârşitul tomului meu. Acest tom are să fie gata pe sfârşitul lui martie, tocmai pe când sperăm că presa va putea să-şi întinză aripile mai pe larg. Aici, în Iaşi, avem un singur litograf şi acela lucrează astfel de încet, că te face să pierzi toată răbdarea. Înţeleg că „Hora Unirii” nu se poate tipări în Austria. Nu s-ar putea însă închipui ceva la Lemberg pe supt cumpăt? Combinaţi, împreună cu Mikuli, cum îţi şti şi, dacă veţi găsi că nu este alt chip, decât a trimite la Paris notele „Horei”, expeduiţi-le mie, cât mai în grabă, pentru ca să am vreme de a scrie fratelui meu. Oricum să fie, îmbrăţişează pe Mikuli din parte-mi şi-i spune că am mare dorinţă de a lucra ceva împreună cu el, vreo operă sau vreo scenă istorică, fantastică, romantică etc. cum i-a plăcea” (Alecsandri, Vasile, Lui Al. Hurmuzaki. Iaşi, 8 Febr. 1857, în Tribuna, Anul XIII, nr. 236, 31 oct. / 13 nov. 1909, pp. 7, 8)

[3] „Temelia pe care se clădeşte viaţa muzicală a Bucovinei trebuie căutată deci, în cântecul popular. Cu toate că in­teresul pentru valoarea lui s-a trezit din vreme – Iraclie Porumbescu a cules în anul 1847 pentru Vasile Alecsandri cân­tece şi poezii populare, Carol Mikuli a notat şi armonizat 48 de arii naţionale după 1848, o serie întreagă de compozitori români se ivesc spre sfârşitul veacului–, totuşi o acţiune sistematică de cercetare nu o găsim decât în primul deceniu al secolului XX, când se întreprinde culegerea cântecului popular în Bucovina pe o scară mai întinsă” (Rusu, Liviu, Muzica în Bucovina, pp. 781-793)

[4] „O amintire dragă de la Moş Niculai îmi este o horă, pe care am învăţat-o şi deprins-o de la el însuşi; este Hora în G-moll (sol minor), publicată în colecţia lui Carol Miculi, intitulată „12 (48) avit nationaux roumains” (nr. III, din fascicola dedicată Doamnei Catherine de Rolla)” (Goian, Leon cav. de, Viaţa mea musicală, în „Viaţa Nouă”, nr. 163, pp. 1, 2)

[5]  Porumbescu, Iraclie, Din scrierile lui Iraclie Porumbescu, p. 69

[6] „El (Vindereu) ştia, încă, întreg repertoriul lui Picu. Mie îmi cânta, cu taraful său, de Paşti, de Crăciun şi de anul nou; la prilejuri de aceste, luam şi eu vioara mea, de cântam, cu Grigori şi cu oamenii săi cântecele care îmi erau dragi, reamintindu-mi de anii copilăriei” (Goian, Leon cav. de, Viaţa mea musicală, în „Viaţa Nouă”, nr. 169/1915, p. 3).

[7] Din repertoriul îndătinat al satelor româneşti din Bucovina, păstrat de memoria scrisului, făceau parte horele şi dansurile: „Hora” şi „Arcanul”, în 23 octombrie 1894, chiuind şi şuguind (Deşteptarea, Nr. 4/1895, p. 33), „Arcanul” şi „Corăbeasca”, în vara anului 1897 (Deşteptarea, Nr. 20/1897, p. 158), „Hora-mare”, „Ardeleneasca”, „Moldoveneasca”, „Corăbeasca”, „Ciofu”, „Bătuta”, „Sârbeasca”, „Arcanul”, „Rusasca”, „Ungureasca”, „Vals”, „Ţigăneasca” şi Polca; cu „Hora-mare” s-a început jocul şi cu „Hora-mare” s-a încheiat; iar „Cioful”, „Arcanul”, „Corăbiasca” şi „Ardeleneasca” s-au jucat de mai multe ori, pentru că tare le-au plăcut Domnilor… în 15/27 februarie 1898” (Deşteptarea, Nr. 6/1898, p. 50), „la serbarea iubiliară… ce s-a dat în aducerea aminte a 50 de ani de domnie a Prea Luminatului nostru Împărat Francisc Iosif I”, duminică, 28 august 1898, „jocul s-a început cu Bătuta, s-a jucat, apoi, Arcanaua şi Hora” (Deşteptarea, Nr. 19/1898, p. 159), „tinerii români conduceau cu deosebită vioşitate şi ghibăcie jocurile naţionale, horele cele mari, în mai multe rânduri arcanul, chiar şi cadrilul n-a fost trecut cu vederea, în 20 iunie / iulie 1902”(Deşteptarea, Nr. 54/1902, p. 3


Comments are closed