Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Seletin | Dragusanul.ro

Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Seletin

 

Seletin – foro: Krepler

 

 

SELETIN. Prima menţiune documentară a pârâului care va da numele aşezării, Seleatin, s-a făcut în 15 martie 1490, atunci când, „în numele Tatălui, şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Troiţă sfântă, de o fiinţă şi nedespărţiţi, Ştefan cel Mare întărea mănăstirii Putna o mulţime de biserici, precum „şi braniştea din jurul mănăstirii: Suceava cu toate izvoarele ei, începând hotarul acelei branişti de la obârşia Laurei, pe obcină până la Falcău, şi pe Falcău în sus, până la cărarea unde e groapa lui Alexa, la Şipot, de acolo, pe obcină, până la obârşia Sadăului şi, pe obcină, până la obârşia Ruscăi şi la obârşia Seleatinei, iar de acolo, la Suceava, la Ţipot, de acolo la Pogonişte, apoi la casa lui Benea” şi aşa mai departe. Şi, desigur, „nimeni să nu îndrăznească, fără voia egumenului, să pescuiască în acea branişte, să pască vite şi să nu facă nici alt lucru”. În uricul acesta nu este menţionată nici o aşezare în cuprinsul braniştei mănăstireşti, ci doar nişte toponime[1].

 

1762: Aflat pe malul stâng al râului Suceava, mai jos de Şipote, acolo de unde izvorăşte pârâul Putila, Seletin, fostă branişte a mănăstirii Putna, a fost colonizat cu huţani după 20 mai 1762, când egumenul Vartolomei arenda munţii unor „ruşi din Putila”.

 

1744: În 1774, satul avea 22 familii huţăneşti, iar în 1784, 63 familii.

 

1843: Biserica Naşterii Sfintei Marii din Seletin, construită în 1831, avea, în 1843, în Seletin şi în Plosca, 1.251 enoriaşi, paroh fiind Mihail PROCOPOVICI. În 1876, biserica deservea 1.638 de enoriaşi din satele şi cătunele Seletin, Plosca, Ulma, Krasnidil, Nessipitul şi Christie, paroh fiind Georgie HNIDEI. În 1907, când enoriaşilor din satele deja menţionate li se adaugă şi cei din Rosischnei, din Măgura, din Salaschin şi din Lupschin, paroh era Alexander PALIEVICI, născut în 1844, preot din 1874, paroh din 1881, cantor fiind, din 1900, Cornel SCRABA, născut în 1869.

 

1864: Din 1864, funcţiona la Seletin o şcoală cu 4 clase[2].

 

 

1869: O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea districtului Rădăuţi – Rădăuţi (Târg cu tribunal districtual) cu Vadu Vlădichii, Andreasfalva cu Mitoca, Bădeuţi, Bilca, Burla, Frătăuţii Vechi, Frătăuţii Noi, Fűrstenthal, Horodnicul de Sus, Horodnicul de Jos, Karlsberg, Marginea, Milişăuţii de Sus, Putna (cu mănăstirea), Satulmare, Straja, Suceviţa, Vicovu de Sus cu Bivolăria, Vicovu de Jos, Voitinel, Volovăţ, Seletin cu Frasin, Tomnatic, Rusca, Paltin, Plosca Camerale, Ulma, Ropoţel, Nisipitu, Bistriţa cu Cârlibaba, Izvor cu Iaroviţa, Sărata, Moldova, Şipot Camerale”[3].

 

1890: În 1890, Seletinul era un veritabil orăşel, în care evreii, ca şi românii, reprezentau un sfert din populaţia de 3.715 locuitori. Primar era Iuliu Cicane, paroh – Ilarion Gramatovici, iar învăţător – Andrei Ostaşec.

 

1895: „Merg spre nord, de la Seletin, prin valea Ropoțel, până la creasta Plosca. Aici suntem deosebit de captivați de un copac, care este numit pe aceste meleaguri „molidul minune” („Wunderfichte“). Ramurile acestui copac atârnă vertical de trunchi, astfel încât, în ​​loc de forma conică familiară, puteți vedea o coloană verde. Ramurile proeminente formează o coroană în formă de umbrelă numai în vârf. Când am vizitat așezarea pentru prima dată, în 1891, Hurdisch, proprietarul pajiștii pe care se ridică copacul, mi-a spus că bunicul său a găsit bradul în urmă cu aproximativ 50 de ani în pădurea deasă. Chiar și atunci, molidul s-a remarcat prin creșterea sa ciudată, iar acest lucru l-a salvat de toporul de care au căzut ceilalți copaci. Așa că acest copac a fost păstrat, care poate fi descris probabil ca unul dintre cele mai interesante obiective turistice din zona huțulă. / În 18 august, de Ziua de Naștere a Împăratului, eram în Plosca și am intrat în biserica supra-aglomerată. Era sărbătoarea Schimbării la față (na Cheruwimach) și am observat că unele femei și bărbați s-au așternut brusc la picioarele preotului, care pășea pe spatele lor. Când am întrebat, mai târziu, am aflat că acesta este un remediu pentru durerile de spate. Altul ar fi să lași pe urs să te pășească pe spate, dar rareori se ivește ocazia în munți, deoarece ursarii îi vizitează rar, iar „Moș Martin” sălbatic sau „Grosse”, așa cum huțulii îi zic respectuos ursului, ar fi un medic bun, dar periculos. Mi s-a povestit, mai târziu, în Jawornik, pe Ceremușul Negru că un bărbat, Michailo Semeruk, care se bâlbâie încă din tinerețe, a întâlnit ursul. Era băiat și păștea oile, când a venit un urs, iar băiatul a fost tentat să ucidă animalul cu un pistol, dar ursul s-a aruncat asupra lui și, pentru că adolescentul se prefăcuse că este mort sau leșinat de spaimă, nu i-a mai făcut nimic altceva, decât că l-a acoperit complet cu trunchiuri și crengi. Când ursul a plecat, băiatul s-a târât afară de sub crengi și, de atunci, a rămas bâlbâit. O poveste similară mi-a fost spusă și în Sarata, unde chiar un cioban fusese acoperit de un urs cu lemn și pietre într-un șanț, astfel încât ar fi pierit, fără îndoială, dacă nu ar fi fost întâmplarea că ursul s-a retras pentru că era hăituit, din urmă, de oameni. Potrivit spuselor, ursul încearcă să-și atragă urmăritorii pe coastele stâncoase, rostogolind asupra lor pietrele mari. Când este vânat, de multe ori smulg bucăți mari de gazon din pământ și le aruncă asupra cailor”[4].

 

 

1896: O listă de subscripţie, din mai 1896, pentru Internatul de băieţi români din Cernăuţi, întocmită de Vasile de TUDAN şi de soţia lui, Aspazia, cuprinde următoarele nume de localnici din Seletin: baron Alexandru POPPER, Srul JABLONOWER, Iosif ŞERF, Chaskel ŞERF, Lazar IEKELES, Iosif MIK, Leib REICH, Constantin DULGHER, Ianchel REICHMAN, Salomon VILLENZ, Alter OEHL, Aba GRAF, Chaim ŞERF, Simion BULLER, A. BULLER, Iankl ERNST, Chaim IEKELES, Vasile HALIP, Maier (fiul lui) Şrul ŞERF, Uşer LEKER, Chaim (fiul lui) Iuda ŞREIBER, Samuel ŞERF, Mendel (fiul lui) Hilig DIŞ, Iosef SCHREIBER, George VOROTNIAC, Berl (fiul lui) Moses TUDIVER, Iosif ŞERF, Alter ŞERF, Nute RACHMAN, Schmil ŞECHTER, Salomon ŞERF, Marcus SCHERF, MERDINGER, M. BULLER, Olexa REBENCIUC, REINERT, Cosma ZAIEŢ, Vasile ANDREICA, Teodor ZAIEŢ şi Ladislau DOMBROVSCHI[5].

 

1905: Czernowitzer Tagblatt a publicat următorul articol, în 25 noiembrie 1905, sub titlu „Ciudata poveste a casei bântuite”: În casa unui anume J. J. din Brodina, după cum ne informează corespondentul nostru, nu a fost foarte plăcut de ceva vreme. Casa acestui om este plină de o bântuială a diavolului de neînțeles. A început cu focul. Mai întâi, a început un incendiu în salon, fără nici o cauză. Câteva zile mai târziu, a avut s-a aprins brusc cămara și mai multe obiecte valoroase s-au transormat în scrum; cum ar fi putut începe focul a rămas de nexplicat. În această săptămână, un prunc a fost luat din leagăn și plimbat, de o forță invizibilă, prin această casă. Când mama a luat copilul și l-a pus înapoi în leagăn, a simțit că este îmbrâncită și aruncată de niște mâini nevăzute. În aceeași zi, tencuiala de pe peretele din casă a căzut la pământ cu o astfel de forță, încât geamurile s-au făcut țăndări. Apoi, o piatră s-a lipit de peretele camerei, spre mijlocul ferestrei, și a spart din nou niște ochiuri de geamuri. Astfel de incidente stranii s-au mai produs mai în casa vrăjită. Înspăimântat, stăpânul casei i-a dus pe cei doi copii ai săi, presupusa cauză nevinovată a bântuirii fantomei, la locuința socrului său K., în apropiere. Același tămbălău a început acum în această casă. Totul a fost spart și lovit de o mână invizibilă. Dulapurile închise s-au deschis singure, iar obiectele din interior au fost aruncate în cameră, astfel încât agitația era cu adevărat înfricoșătoare: un felinar atârnat pe peretele camerei era plimbat prin holul din față și prin curte etc. Socrul K. trăise în casă, timp de douăzeci de ani, și nu a observat niciodată așa-ceva, până când nu i-au fost aduși nepoții. Pentru a se convinge dacă copiii sunt într-adevăr bântuiți, în final au fost duși într-o a treia casă și același lucru s-a repetat și aici. Bineînțeles, evenimentul a provocat o mare emoție în localitate și în împrejurimi, iar curioșii s-au înghesuit să vadă „minunea”, fără ca nimeni să o poată explica. Articolul precizează acest lucru și susține că autorul a văzut straniile întâmplări cu propriii săi ochi. Scrisoarea pe care am reprodus-o, din motive de curiozitate, poartă semnul poștal al oficiului din Seletin. O mistificare nu este posibilă, dar sperăm că, mai devreme sau mai târziu, povestea bântuirii se va explica în mod natural”[6]. „O comoară ascunsă. Din păcate, este cunoscut faptul că superstiția este încă foarte răspândită în țara noastră astăzi și că populația rurală poate fi ușor câștigată pentru tot ceea ce este mistic, întunecat și secret. Un exemplu convingător în acest sens a fost procesul cu jurați care a avut loc joi. Tâmplarul Karl Obelnicki, muncitorul zilie Mihai Hauka, proprietarul Nikifor Ihnatiuk și proprietarul Herasim Maroczko trebuiau să răspundă pentru infracțiunea de fraudă. Judecătorul instanței de district, Lukasiewicz, a fost președintele instanței, procuratura fiind reprezentată de Dr. Lehmann, iar apărarea de avocații Dr. Fischer, Dr. Rieber și Dr. Mittelmann. În rechizitoriu se susține că acuzații Karl Obelnicki și Mihai Hauka, s-au deplasat periodic la Boian (Bukowina), în 1904, 1905 și 1906, şi păcăleau oamenii, sub pretext că ştiu unde, în subsolul unui castel din Rusia, există o comoară, păzită de spirite, și pe care doar un vraci huțul, posedat de diavol, un așa-numit „maestru”, care se află în Seletin, ar putea să o scoată la iveală; a păcălit , cu împrumutul unor bani de drum, 12 persoane, de la care au luat 112 coroane. Acuzații, Mihai Hauka, Nikifor Ihnatiuk și Herasim Moroczko sunt acuzați că l-au păcălit, la Cotul-Ostrița (Bucovina), în 1904, când s-au întors dintr-o călătorie în Rusia, şi pe localnicul Petro Melneczuk, căruia i-au spus există un cufăr cu monede vechi dintr-o pivniță, în care se află o comoară, spunându-i că au nevoie de bani de cheltuială, ca să meargă să ridice comoara în Rusia, împreună cu „stăpânul”, iar Melneczuk le-a dat 300 coroane. Apărătorii lui Obelnicki și Hauka sunt cei care au acceptat acțiunile presupuse, în timp ce inculpații Ihnatiuk și Maroczko au negat orice implicare, iar acuzații Karl Obelnicki și Mihai Hauka au fost condamnați la două și, respectiv, trei luni de închisoare, potrivit verdictului juriului. Martorii implicați au dat să plece, dar amândoi au fost arestați imediat, la cererea procurorului ”(Bukow. Nachrichten 1906, 24 iunie)”[7].

 

 

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Seletinul, târguleţ, districtul Rădăuţi, aşezat în grupe împrăş­tiate pe o mare întindere, pe ambele maluri ale Sucevei, de la Straja şi până în apropiere de Şipot Cameral. Suprafaţa: 111,70 kmp; po­pulaţia: 3.715 locuitori, mai bine de 2 părţi huţani, ruteni gr. or. şi puţini gr. cat.; o a treia parte e formată din izraeliţi,germani şi puţini români şi poloni. Se compune: 1) din satul de reşedinţă Seletin, care, îm­preună cu târlele Merlova, Nisipitul şi Rusca Ulma, numă­ră 837 locuitori; 2) din cătunele atenente: Brodina, Ereşti, Falcău, Frasin, Fuşce, Hepa, Cuninschi, Opcina Costeliva, Crasnei Dil, Lupşin, Măgura, Plosca Cameral, Ropocel, Rus­ca, Sadău, Sipitul şi 3) din târlele: Pal­tin şi Salaşiu. Partea centrală a comunei e străbătută de drumul districtual Vicovul de Sus –Şipot, din ca­re pleacă, în cătunul Ropocel, o ramură, peste Plaiul Plosca, spre localitatea cu acelaşi nume, iar din cătunul Rusca, aşa-nu­mitul drum militar peste Pla­iul Şurdinului, la Berhomet. Este sediul unei judecătorii de ocol; are un oficiu poştal, o şcoală populară, cu 4 clase (deci, 120 şcolari – n. n.), şi o biserică parohială, cu hra­mul „Naşterea Maicii Domnului”. A fost, până în timpurile din urmă, cătun, menţionat fiind, pentru prima oară, într-un hri­sov din 13 Martie 1490 (15 martie – n. n.) al lui Ştefan cel Mare. În acest hri­sov se spune că Seletinul era propietatea mănăstirii Putna. În această localitate s-au gă­sit, de repetate ori, obiecte vechi, între care o sabie veche franceză ş. a. Populaţia, formată în majoritate din huţani, se ocupă cu exploatarea de păduri, cu prăsila de oi şi cu stânăria. Comuna posedă 289 hectare pământ arabil, 4.077 hectare fânaţuri, 1 hectar grădini, 3.000 hectare imaşuri, 314 hectare poieni, 31.790 hectare păduri. Se găsesc 569 cai, 3.600 vite cornute, 4.500 de oi, 1.200 porci, 290 stupi. Seletin, moşie, atenenţă a mo­şiei cu administraţie particulară Izvor, districtul Rădăuţi. Are 231 locuitori. Se compune: 1) din moşia Seletin propriu-zisă, cu 4 case şi 15 locuitori; 2) din locali­tăţile cu ferăstrae: Brodina şi Falcău; 3) din herghelia Frasin; şi 4) din târlele: Sipitul, Tabora şi Ulma”[8].

 

1914-1918: „La propunerea doamnei Nastasia Tironiec, din Seletin, se dispune procedura în scopul de a aduce dovezi asupra morţii bărbatului ei, Grigori Tironiec. Doamna Nastasia Tironiec susţine că soţul ei, Grigori Tironiec, a căzut mort, în luna mai 1915, în lupta de la Rarance”[9].

 

1919, septembrie 10: Decretul de confirmare a autorităţilor judecătoreşti. Începând cu 1 septembrie 1919, se confirmă „la autorităţile judecătoreşti din Bucovina, următoarele persoane[10]: La judecătoria Seletin – Dr. Katt Erwin, judecător cu rangul IX”. Tot din 1 septembrie 1919, erau „permutate”, deci transferate, alte „persoane” ale magistraturii bucovinene, şi anume: Piatkiewicz Kazimir, consilier conducător al judecătoriei Seletin, consilier de tribunal cu rangul VII; Silion Eugen, judecător la judecătoria din Seletin, judecător de district cu rangul VIII”.

 

1919: Comisiunea agrară de ocol Seletin: Preşedinte: Dr. Artur Hnidei, pretor şi şef al ocolului judecătoresc Seletin. / Locţiitor: Ervin Katz, judecător, Seletin. / Reprezentant al Administraţiei: Pintea Te­leagă, subprefect, Seletin. / Locţiitor: Dr. Ştefan Brailean, comisar, Seletin. / Reprezentant al Băncii regionale: Cornel Scraba, funcţionar comunal, Seletin. / Locţiitor: Naftali Sperber, notar, Seletin. / Expert agricol: Vasile Strătescu, consilier agricol, Rădăuţi. / Locţiitor: Eduard Hofman, brigadier di­strictual, Seletin. / Reprezentant al proprietarilor expropriaţi: Arcadie Boca, măiestru silvic, Seletin. / Locţiitor: Ioan Antimovici, elev silvic. Seletin. / Inginer hotarnic: Bruno Frenkel, inginer hotarnic de stat, Seletin. / Locţiitor: Carol Hlavin, inginer hotarnic civil, Rădăuţi. / Reprezentanţi al ţăranilor: Ion Chiseliţa, agricultor, Seletin; Ioan Hutopila, agricultor, Şipotele-Sucevei. / Locţiitori: Vasile Mehno, agricultor, Şipotele-Sucevei; Roman Tcaci, agricultor, Seletin[11].

 

„Molidul minune” („Wunderfichte“)

 

1922: Într-un ordin al Ministrului secretar de Stat la Departamentul Economiei Naţionale, referitor la crearea de stocuri pentru CFR de către fabricile de cherestea din România, aflăm numele fabricilor din Bucovina[12] şi a proprietarilor lor: Fabrica din Seletin, jud. Rădăuţi, exploatarea Societăţii Ing. Victor Ionescu & Soned, cu sediul în Bucureşti”.

 

1929: „Siretul izvorăşte mai sus de Şipote, de sub muntele Zezeu, din locul numit Suha Varşic, şi curge limpede, frumos, susurând şi şer­puind printre brazi, arini şi răchite. Spre apus de Şipote, munţii, îmbrăcaţi esclusiv cu bătrâni codri de brad, se înalţă în forme rotunde, frumoase şi armonioase, în toată măreţia şi splendoarea lor, deschizând văi strâmte şi adânci, prin fundul cărora curg mici pârâiaşe cristaline, afluenţi ai Siretului, ca şi cum frumosul şi iubitul râu ar avea mai multe izvoare. E frumoasă, măreaţă şi splen­didă această privelişte a munţilor Frunca Stângă, Ciuchilca, Vauţen (?) Şurdiu, Pleaşa, Măgura, Zezeu, Lungul, Rotundul, Ciomirna, Lişniţa, Tomnaticul, Bucova şi Marerca, ce se leagă între ei, profilându-se pe albastra bolta cerească, de la stânga, la dreapta. De pe vârful Măgurei, înalt de 1.500 m, cel mai înalt şi mai majestos dintre toţi, privind peste culmi şi peste codrii verzi, se vede, prin atmosfera albăstruie-violetă şi transparentă, întreaga regiune colinară şi de şes a Bucovinei, precum şi Cernăuţul. De la Şipote, urmând cu trăsura ori călare, în sus, pe drumul spre valea Siretului – pe care o părăseşte aproape de obârşia lui – ridicând şi apoi scoborând munţi, în aspră serpentină, prin vastele şi frumoasele păduri de brad, se poate trece în valea superioară a Sucevei, la Seletin… / Urmând mereu pe malul drept al Ceremuşului, şoseaua traversează, pe rând, frumoasele sate Răstoace, Pătrăşeni şi Marinişeni, de unde trece imediat în satul Gura Putilei, situat la confluenţa Ceremuşului cu afluentul său drept, Putila, ce izborăşte din vârful Lucava. De la Gura Putilei, o mică şoseluţă în proastă stare, continuând, în sus, pe valea Ceremuşului, duce la Iabloniţa şi mai departe, pe valea Ceremuşului Alb, oferind privelişti şi peisagii dintre cele mai frumoase şi mai încântătoare. Şoseaua principală, pe care am venii de la Vijniţa, o ia în sus, pe valea Putilei, o vale frumoasă, mai strâmtă decât a Ceremuşului, strânsă între munţi mai înalţi, acoperiţi cu frumoase păduri de brad, traversând satele de un remarcabil pitoresc, Dihteniţi, Chişeliţeni, Toroceni, Putila, Foşca, Sârghieni şi Plosca, de unde, părăsind cursul Putilei, aproape de sorgintea ei, scoboară la Seletin, în valea superioară a Sucevei, distanţă de 48-50 km, de la Vijnita. Cam în dreptul satului Chiseliţeni şi spre răsărit, se înalţă fumosul şi falnicul munte Racova, mamelonat şi îmbrăcat cu brad, din vârful căruia, pe timp frumos şi senin, se vede oraşul Cernăuţi. În faţa muntelui Racova, pe stânga Putilei, se înaltă muntele ceva mai mic, dar tot frumos, Grebenul. De la Dihteniţi, înainte, munţii sunt mai mici, în pante mai dulci şi mai puţin împăduriţi. Această regiune muntoasă, întinsă de-a lungul văilor Ceremuşului Mare, Ceremuşului Alb şi Putilei, este în mare parte locuita de „huţani” sau munteni. Aceşti huţani, ca şi moţii, locuiesc răzleţi, împrăştiaţi pe văi şi pe coastele munţilor, însă, prin deosebire de moţi, ei sunt, în general, bine înstăriţi, au pământuri de păşune, vite, oi şi mănâncă bine unt, brânză, carne şi, mai cu seamă, lapte acru – „busling”, cum îi zic ei –, pe care-l pun într-o doniţă (bărâbânţ), din care mănâncă toţi ai casei, cu mămăligă şi cu „pită” de făină de grâu amestecată cu cartofi. Huţanii, ca şi rutenii dinspre şes, vorbesc cam aceeaşi limbă, având aceeaşi fizionomie şi acelaşi port, cu deosebire că ei, ca şi moţii, poartă cioareci, iarna mai mult roşii, iar vara albi, pre­cum şi un fel de jambiere largi, de pâslă roşie, căzând deasupra opincilor – ca bănăţenii – cojoace fără mâneci, pălării verzi sau olivii şi cămeşi cusute cu arnici roşu. Huţanele, femei şi fete, îm­brăcate cu catrinţe, cămeşi înflorite, cojoace şi ghete sau opinci, cu jambiere, ca şi bărbaţii, fiind îmbrobodite cu tulpane roşii cu flori. Sunt foarte sprintene, călărind bărbăteşte în aliurile cele mai vii, bând şi fumând în cârciumi, laolaltă cu bărbaţii şi deopotrivă cu ei!… În zilele de târg, huţanii scoboară în Vijniţa, Berhomete şi Seletin şi vând tot ceea ce au de vândut evreilor, care le cumpără la oreţuri mult sub valoarea lor reală, reţinându-i, apoi, la băutură alcoolică otrăvită orin cârciumile lor, o zi, două, trei, astfel ca să se întoarcă la casele lor cu organismele otrăvite, cu capetele bolnave, năucite şi cu pungile goale. Ce perfectă asemănare cu ceea ce se întâmplă în Maramureş! / Dimineaţa, pe o vreme splendidă, plec, cu trăsura, mai departe, din Seletin, spre satul Fundul Moldovei… / Între Seletin şi Fundul Moldovei sunt 50 km, iar drumul este foarte frumos şi plăcut, străbătând de-a lungul apelor vii, limpezi şi murmurătoare, o regiune muntoasă dintre cele mai frumoase, mai pitoreşti şi mai variate“[13].

 

 

1937: „Una din vechile mele dorinţe se îndeplineşte astăzi. E o dimineaţă de iulie, în Seletin, şi mă pregătesc să pătrund în Ţara Huţulilor. Încă dinaintea răsboiului, când mă bătea gândul să urc, dinspre Câmpulungul românesc, spre Şipotele Sucevei, eram pe aceleaşi drumuri. Pornisem de ieri, de la Falcău, cu marile lui fierăstrae. De-aici şi de la Brodina vecină, oamenii aceştia ai muntelui, de limbă ruteană şi de obârşie tainică, încep să fie întâlniţi. De la Seletin, am intrat în apele lor şi, de-acum, până la înaltele hotare ale Poloniei, ei sunt singurii locuitori. Limba românească e aproape nefolositoare. Evreii înşişi, de faţă pretutindeni, nu ştiu decât idiş, germana şi ruteana. Am însă tovarăşi buni şi mă încred în norocul drumeţului. / Plecăm cu o trăsură care abia trece podul destul de şubred de peste Suceava şi se opreşte. Caii trebue potcoviţi. Ai fiorul unei expediţii cu greutăţi şi primejdii. E vorba, deocamdată, de întâii şapte, opt kilometri, cu urcuş mai mult lin, care să ne ducă, peste cumpăna apelor, din valea Sucevei, în valea Putilei, şi de la Seletin la Plosca. Vizitiul îşi are însă socotelile lui. / Pe capră avea un oaspe tăcut. Peste geamantanul puternic stă un mănunchi de beţe de deosebite grosimi şi de lungime asemenea. La privire mai de aproape se văd a fi bucăţi de coadă de undiţă. Merge la pescuit păstrăvi. Şade încovoiat, în nişte haine pestriţe, şi se uită pe sub pălărie. Trăsura hurducă uşor. Făgaşele sunt uscate şi tari. Eu întreb ceva despre locuri, la care vecinul meu nu se pricepe să răspundă, şi deodată celălalt vorbeşte el, fără să se întoarcă, într-o românească desăvârşită. Şi de-atunci nu s-a mai oprit. Întâmplarea îl pusese acolo, ca să ne călăuzească, nu numai peste şosele şi prin sate, ci și prin sufletele oamenilor. Era un doctor în filosofie din Sârghieni, care se întorcea acasă. Fusese ales cel mai vrednic, dar fără să ştim niciunul, de portar al ţării şi minunilor huţule. / De departe, de la câţiva kilometri, încep să se vadă cele trei turle ale bisericii din Plosca. Peste câteva zile, aveam să le privesc la fel, de cealaltă parte, mici ca trei crini din altă lume, coborând călare de pe Maximeţ, pe drumul de creste de la graniţa poloneză. Care şi telegi încărcate greu ne vin în cale şi se duc. Suntem în ţara celor mai buni lemnari, oameni de pădure şi de înălţimi, fraţi cu cei din Maramureş şi din Pocuţia, până la Goralii de la celălalt capăt al Carpaţilor slavi, la Zakopane. Tăietori de păduri, fierăstrari, cărăuşi, plutaşi, toată lumea trăeşte pe aici numai din lemn. Trăiesc şi cârciumile, care sunt înfipte bine la toate răscrucile; am văzut una, unde, ascultând fără să par, am descoperit că se ţine în ele o listă mai sigură de suprafaţa parchetelor în exploatare şi de metrii cubi lăsaţi pe apă sau plecaţi cu trenul, decât în registrele fiscului sau ale asociaţiei patronale pentru asigurarea de accidente a muncitorilor. Cârciumarul se pune la îndemâna agenţilor acestor servicii, ca să facă o discretă treabă de delaţiune, în schimbul unei despăgubiri corespunzătoare. Trăiesc şi drumurile şi mor din acelaş negoţ. Şoseaua e bătută şi măcinată necontenit. Exploatarea e undeva în munte, iar fierăstraele tocmai la Seletin. În zilele împărăţiei, valea ar fi fost ca în palmă. De drag te duceai pe jos, din valea Sucevei, în valea Putilei, fără teamă de ploaie şi de noroi. Acum să te fereşti de vreme vrăjmaşă, că, dacă eşti cu vreun vehicul, nu mai ieşi, iar dacă umbli apostoleşte, îţi rogi moartea. Ascultam şi mă uitam neîncrezător la norii de deasupra. Bura numai câte o dată, ca și cum vântul ar fi adus din altă parte umezeala”[14].

 

1940: Tablou de cărţile de capacitate (atestate de meserie – n. n.) eliberate de Oficiul Rădăuţi, anulate de minister prin decizia Nr. 66.017 din 1940”[15]: Straub Paul Robert, cizmar, domiciliat în Seletin; Stauber Heim Itzig, cizmar, domiciliat în Seletin; Sentler Iacob, cizmar, domiciliat în Seletin; Wieder Nathan, măcelar, domiciliat în Seletin; Withal Adolf, fierar, domiciliat în Seletin; Buneac Petru, fierar, domiciliat în Seletin; Harnic Roza, morăriţă, domiciliată în Seletin; Harnic Babi, morăriţă, domiciliată în Seletin; Dacner Iacob, bărbier, domiciliat în Seletin; Laufer Leia, cofetar, domiciliată în Seletin; Wolf Strul, tâmplar, domitiliat în Seletin; Gartel Maria Gusta, coafez, domiciliată în Seletin; Pihovici Anton, bărbier, domiciliat în Seletin; Weisberg Malca Sara, croitoreasă, domiciliată în Seletin; Hagel Ionel, măcelar, domiciliat în Seletin; Maleş Nicolae, croitor, domiciliat în Seletin; Frischmann Rudolf, măcelar, domiciliat în Seletin, dar şi cârnăţar; Hlipciuc Romaniuc Iuriu, frizer, domiciliat în Seletin; Dumitran Alexandru, fierar, domiciliat în Seletin; Staniseschi Norbert, fierar, domiciliat în Seletin.

 

 

[1] AŞSP, Documente Romaniae Historica. A. Moldova, vol. III, Bucureşti 1980, doc. 74,  pp. 142, 143

[2] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 56, 1876 p. 99, 1907 p. 117

[3] Politische und gerichtliche / Organisation / der / im Reichsrathe vertretenen Länder von Öesterreich, Wien 1869. pp. 158-161

[4] Kaindl, Raimund Friedrich, Neue Beiträge yur Ethnologie und Volkskunde der Huzulen, în Globus, Nr. 5, Anul LXIX, ianuarie 1896, p. 71

[5] DEŞTEPTAREA, Nr. 11/1896, p. 85

[6] Zeitschrift des Vereins für Volkskunde, Berlin 1908, pp. 94, 95

[7] Ibidem, pp. 95, 96

[8] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, pp. 192, 193

[9] Monitorul Bucovinei, Fascicula 16, Cernăuţi în 13 Martie nou 1919, p. 7

[10] Monitorul Bucovinei, Anul 1919, Cernăuţi, în 10 Septembrie nou, Fascicula 63, pp. 1-4

[11] Monitorul Bucovinei, Fascicola 73, 13 octombrie nou 1919, pp. 1-8

[12] Monitorul Oficial, Nr. 133, 11 iunie 1942, pp. 4872-4874

[13] Lupaşcu-Stejar, Alexandru, general, Paradisul Românesc, Bucureşti 1929, pp. 323-330

[14] Bucuța, Emanoil, Pietre de vad, București 1937, pp. 23-25

[15] Monitorul Oficial, Nr. 58, 10 martie 1941, pp. 1197-1208