Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Mănăstirea Humorului | Dragusanul.ro

Povestea aşezărilor bucovinene (revăzută): Mănăstirea Humorului

 

1894: Săteni din Mănăstirea Humorului. Autor necunoscut

 

MĂNĂSTIREA HUMORULUI. Despre legendarul „loc unde să chiamă acum Buorenii, dacă s-au discălicat sat”, atunci când Dragoş Vodă, „acolea, fiindu şi hiara obosită, au ucis-o”, am scris separat, pentru că Bori sau Boura, sau Boureni, însemna o colonie germană cu reguli comunitare stricte şi care nu prea a interacţionat cu comunitatea românească din satul Mănăstirea Humorului, al ctitoriei feciorilor lui Oană, vornic de Tulova, deşi biserica mănăstirească pe care o ştim nu mai este cea a lui Stanciul şi Costea, ci o minunată zidire a boierului Toader Bubuiog şi a jupânesei Anastasia, din anul 1536. Menţionată în 13 aprilie 1415, drept selişte „care este la Humor” a „mănăstirii panului Ivan vornic”, Mănăstirea Humorului a fost, vreme de veacuri, doar o branişte mănăstirească. Pe malul drept al râului Repedea (Homor, în tătară şi maghiară), fostul vornic de Suceava şi, apoi, de Tulova, Oană, a înălţat o mănăstire de lemn, pe care a înzestrat-o cu moşii. Oană a avut trei feciori, pe Lazăr, pe Stanciul şi pe Costea, iar aceştia au primit întăritură domnească, în 28 decembrie 1428, asupra moştenirii rămase de pe urma părintelui lor, şi anume „seliştea lui Dobre, la Humor, unde este mănăstirea lor”, şi, „adăugate către această mănăstire, trei sate, sub Dumbrava Înaltă, anume: unde a fost vătăman Minco, alt sat în lazul lor, al treilea sat, unde a fost cneaz Stan”. Peste vreo ase luni, în 3 iunie 1429, feciorii lui Oană vornicul au primit întăritură domnească pentru întreagă „credincioasa visluşenie a tatălui lor”, primind şi satul de „pe Tulova, unde este curtea lor, şi Stroinţii, la obârşia Şomuzului, şi Litanouţii (Litenii Bucovinei)”, plus alte câteva zeci de sate, risipite prin întreaga Moldovă.

 

1760: Dintre emigranţii ardeleni, mai sunt consemnaţi: Vasile Hosa, plugar din Ilva Mare, sosit, în 1763, împreună cu soţia; Filip Ungurean, plugar din Ilva mare, sosit, în 1760, împreună cu soţia, feciorul şi cele două fete ale sale; Simeon Goma, plugar din Borşa, sosit în 1758, împreună cu soţia şi cinci fiice; Ion Crăciun, plugar din Borşa, sosit tot în anul 1758, împreună cu soţia, trei băieţi şi trei fete; fraţii Lupu şi Vasile Moroşan, plugari din Borşa, stabiliţi la Mănăstirea Humorului în anul 1758, împreună cu soţiile, iar Lupu şi cu trei băieţi şi patru fete.

 

1766: „Seliştea lui Dobre, la Humor, unde este mănăstirea lor” împlineşte, deci, 580 ani de la prima atestare documentară, satul şi mănăstirea formând un tot unitar, cu o istorie comună sau, mai bine zis, cu un anonimat cenuşiu, întins peste câteva veacuri, până în 15 ianuarie 1766, când egumenul Gherasim al Humorului avea să se plângă Divanului împotriva oamenilor care vând băuturi în satele mănăstireşti Homor, Pârteşti, Derţca etc., iar Grigore Ghica avea să-l împuternicească pe egumenul Gherasim să vândă numai el „prin cele sate vin sau horilcă”. În fond, aşa este creştineşte: călugărul să provoace păcatul, ca să aibă ce ierta. Cât despre horilcă, aceasta provine din Polonia, fiind adusă, prima dată, prin secolul al XV-lea, drept „leac pentru holeră” (pe scurt, „horilcă”), şi încredinţată crâşmelor vremii, mănăstirilor.

 

1774: În 1774, satul Mănăstirea Humorului avea doar 40 de familii, iar în 1784, 87. Peste un secol, în 1895, satul avea 1.260 locuitori, conduşi spiritual de parohii Ermocrat Tomaşciuc şi Gheorghe Boca, dar şi de învăţătorul Petru Colesniuc. Primar al comunei era Simion Paşcovici, iar cantor – Ipolit Hnidei. Cabinetul de lectură se numea „Şcoala română”.

 

1775: „În timp ce corespondența scrisă dintre Viena și Costantinopol sporește tot mai mult, iar activitatea lui Barco, la sediul rus, a fost finalizată cu vizita sa de adio, la Mohilew, comandantul Galiției, generalul Ellrichshausen, a continuat să călătorească prin Bucovina, pentru a obține detalii despre aceasta. Sugestiile sale, din timpul călătoriei, se referă, în principal, la comunicații: drumuri mai confortabile, cu mai puține poduri în munți, fortificarea celor mai importante puncte strategice, precum Munticelu, gura drumului, între Mănăstirea Humor și Bordeşti, apoi un alt punct, la o jumătate de oră de la mănăstirea Humor, la o tavernă, la intersecţia cu drumul ce duce, de la Vama, la Capu Codrului și Roman, și avantajele comunicării între Transilvania și Bucovina, în caz de război, au fost principalele puncte de care s-a ocupat Ellrichshausen în acest raport”.

 

1778: Conform Consignaţiunii lui Enzenberg, din 27 ianuarie 1778, la Mănăstirea Humorului s-au stabilit patru familii de emigranţi transilvăneni, cu numele Buburuţan (Buburuzan), cea a plugarului din St. Ioan, Ştefan, în 1761, formată din soţie, doi băieţi şi o fată, cea a plugarului din Ilva Mare, Vasile, în 1763, formată din soţie, un băiat şi două fete, un alt Vasile Buburuzan, holtei din Bârgău, precum şi Parasca, o văduvă din Pipia, care s-a stabilit la Mănăstirea Humorului, în 1762, împreună cu cei doi băieţi şi cele două fete ale sale.

 

1815: Primele nume ale unor homoreni apar într-o plângere, înaintată Craisantului din Cernăuţi, în 23 aprilie 1815, prin care sătenii Istrati şi Zaharia Buburuţan, Isaia Boca, Ion Bodăi şi Dumitru Părţul avertizează că li s-a dat „loc de hrană pădure verde, pe care au lăzuit-o, dar stăpânirea vrea să le ia lazurile”.

 

1869: O tipăritură vieneză din 1869, referitoare la organizarea politică și judiciară în țările reprezentate în Împărăţia Austriei, prezintă următoarea administrare în Ducatul Bucovinei: „Administrarea districtului Suceava – Gura Humorului (tribunal districtual), Băişeşti cu Stănileşti sau Cornu Luncii, Berchişeşti, Braşca, Drăgoieşti cu Lucăceşti şi Folowanik, Gemenea cu Slătioara şi Ostra pe Graniţă, Ilişeşti, Joszeffalva, Capu Câmpului, Capu Codrului cu Păltinoasa, Mănăstirea Humorului cu Bori, Pleşca şi Buchenhain sau Poiana Mikuli, Corlata, Măzănăieşzi cu Stejăroaia, Stulpicani cu Plutoniţa, Doroteea, Voroneţ cu Bucşoaia şi Frasin”[1].

 

Mănăstirea Humorului, desenată de Romstorfer

 

1883: Volumul al 9-lea raport anual pentru 1882. Pagina XXI. (Prima boltă în Humor etc.). „Conservatorul Gutter a raportat despre deschiderea vechii cripte voievodale din Mănăstirea Humor, care nu a dat rezultate speciale. El a raportat și despre descoperirile medievale făcute în grădina Beill de la Siret“[2].

 

1891: Volumul 17, nota 160, pagina 178 (Conservarea monumentelor din Bucovina). „Profesorul conservator Romstorfer a înaintat deja Comisiei Centrale un raport foarte important, privind necesitatea conservării multor monumente importante din Bucovina. În același timp, el a atras atenția asupra bisericilor mănăstirești din Putna, Suceviţa, Dragomirna, asupra bisericilor mai vechi ale parohiilor și ale filialelor din Horecea, Toporăuţi, Siret (2), Mănăstirişte, Suceava (4) Ilişeşti, Pătrăuţi, Sf. Ilie, Rădăuţi, Suceviţa, Solca, Comareşti, Arbore, Volovăţ, Milişăuţii de Sus, Satulmare, Mănăstirea Humorului, Voroneţ, Vatra Moldoviţa etc., în afară de numeroasele biserici din lemn. La biserica din Mănăstirea Humor, mortarul piedestalului, care are o înălțime de aproximativ un metru, a căzut parțial, cu excepția peretelui inferior, care poartă încă picturi splendide. Pe cei aproximativ 30 cm lățime, pietre de profil pietonal sunt desfăcute sau chiar aruncate, îmbinările fiind mai ales fără mortar. Trotuarul din jurul bisericii s-a scufundat atât de adânc, încât nu numai că nu mai servește scopului, dar a devenit de-a dreptul dăunător construcției. Când s-au desființat mănăstirile, această biserică a devenit biserică parohială, iar iconostasul de acolo este de remarcat“[3].

 

1892: Volumul 18, nota 141, pagina 240 (Inscripţii în piatră) „Fosta biserică mănăstirească din Humor conține inscripţii în piatră, unele dintre ele fiind prezentate aici în figura (fig. 22). Semnele de la „a“, la „d“ apar, după cum a raportat conservatorul Romstorfer, în bolta arcuită a portalului principal şi, în repetate rânduri, pe piedestale. Fiecare inscripţie are 3 cm înălțime”. Raport anual, pagina 117 (Biserica Mănăstirii Humor). „Ca răspuns la o solicitare a Ministerului, în ceea ce privește restaurarea fostei biserici mănăstireşti greco-orientale de la Humor, Comisia Centrală a declarat că trebuie să se ia în considerare obiectivul interesant în sine, cu structura sa tipic bizantină, şi conservare şi consolidarea necesare ale acestui monument arhitectural, care trebuie luate în considerare de guvernul provinciei Bucovina şi pot fi recomandate pentru executare. În ceea ce privește fresca exterioară, din care se găsesc urme greu de observat deasupra temeliei, dar restul indică semnele unei decorațiuni colorate, care ar fi fost, odată, depozitară de frescă, s-ar putea lua în considerare contururile ușoară și costurile relativ ridicate ale refacerii. Pe de altă parte, Comisia Centrală consideră că prioritar este să se recomande cea mai etică în restaurarea iconostasului“. „Raport anual, pagina 118 (Biserica Romano-Catolică din Gura Humorului). „Comisia Centrală a recomandat proiectul pentru o extindere la Biserica Romano-Catolică din Gura Humorului “[4].

 

Planul Mănăstirii Humorului, desenat de Romstorfer

 

1893: Şcoala din Mănăstirea Humorului a fost zidită în anii 1893-1894, prin sârguinţa primarului Ionas BRAUN, a fostului primar Toader TUDORAŞ şi a preotului Georgi BOCA[5].

 

1896: O colectă pentru Internatul de Studenţi din Cernăuţi, făcută, în mai 1896, de „George BOCA, preot în Mănăstirea Humorului”, menţionează următoarele nume de localnici:  învăţător superior Petru COLEŞNIUC, secretar  comunal Ioan VARDAR, comerciant Gregor WENTZ, cantor Hipolit HNIDEI, primar Simion PAŞCOVICI, Vasile HOŞBOTĂ, Ioan HOŞBOTĂ, Domiţian PAŞCOVICI, Ştefan BUBURUZAN, Alexandru BUBURUZAN, Simion TUDORAŞ, Axenti CROITOR, George BULEXA, Ion MICUŢAR, Gavril BOCA, Casian BUBURUZAN, Petru PETENGEA, Damian MACOVEI, Costan MACOVEI şi Toader BUBURUZAN[6].

 

1901, dialectologul Gustav Weigand: „După-amiază, am mers, pe valea Moldovei, spre Gura Humorului, târguşor cu populație românească[7], germană și evreiască. Aceasta din urmă nu lipsește nicăieri în Bucovina, nici măcar în cele mai mici comunități. Preotul Brăileanu mi-a făcut o întâmpinare foarte călduroasă și m-a călăuzit, a doua zi, dimineaţa, în trăsura lui, la Mănăstirea Humorului[8], la 6 km distanță, iar după-amiază, la Voroneţ, sat situat idilic într-o vale laterală a Moldovei, locul de origine al celebrului Codex Voroneţian, descoperit la Putna, de domnul Creţu, atunci când mănăstirea a fost secularizată, dar publicat de domnul Sbiera, împotriva voinței domnului Creţu. Fostele biserici mănăstirești din Mănăstirea Humorului și Voroneţ servesc, acum, ca biserici parohiale”[9].

 

1904, Iorga: „Satul mănăstirii Humorului are înfăţişarea bună, fără veselie. Case trainice, uneori porţi mari de lemn, copereminte cu streaşina bogată. Cârduri de vite frumoase, de rasă străină, mugesc înaintea porţilor. Mă duce spre casa părintelui un băieţaş, trecut printr-un mare cojoc miţos, care ajunge până la pământ. E Gavril Onoiu, băiat cuminte, şcolar în clasa a patra (mai are de făcut două şi, apoi, în doi ani, de două ori pe săptămână). „Cum îl cheamă pe învăţător?”. „Nu ştiu”. „Dar cum îi zici?”. „Eu îi zic „domnu”…”. Ca şi mine, în timpuri…”[10].

 

1906: Neglijarea monumentelor româneşti din Bucovina. Biserica Sfintei Treimi din Siret, prima capitală a Moldovei, este una din cele mai vechi şi remarcabile monumente ale neamului românesc. Clădită la anii 1353-1358, de voievodul Iancu Sas, întru a cărui amintire se numeşte încă şi astăzi o parte a străvechiului oraş „Sasca” şi de care sunt legate o mulţime de tradiţiuni poporale, era întrebuinţată numai de curtea domnitoare, de aceea se numea şi biserica domnească. Acest locaş sfânt – spune tradiţia – a fost îmbinat cu cetăţuia voievozilor printr-un pod de aramă. După multe tratări, în decurs de aproape un deceniu, s-a restaurat, înainte de şapte ani, clădirea, însă iconostasul, care posedă încă multe icoane preţioase, se află într-o stare de tot deplorabilă. Tratările pentru restaurarea iconostasului – deşi banii s-au preliminat deja – stagnează de mai mulţi ani, din cauza neglijenţei birocratice obişnuite la noi. Amintim încă faptul că şi vechile mănăstiri din ţară, precum biserica din Vatra Moldoviţei, Voroneţ şi Mănăstirea Humorului, care sunt zilnic vizitate de istoriografi şi artişti, se află într-o stare de tot neglijată. Fie-vă milă, domnilor deputaţi, de aceste monumente străvechi naţionale – martori încărunţiţi ai eroismului moldovenesc – şi urgentaţi grabnica lor restaurare la consistoriu, guvern şi parlament!”[11].

 

1907: Din Mănăstirea Humorului. Subsemnaţii părinţi ai fiilor lor, Calistrat Rusu şi Vasile Moroşan, aduc rnulţămita cea profundă proprietariului Gavriil a Dumitru Boca, pentru darul mare inimos, care a dăruit câte un suman de fiecare şi câte o păreche de ciorapi. Acest proprietar, în poziţiunea sa, adeseori şi-a cîştigat merite bune pentru mila care o arată faţă de copii şi oameni sărmani. / Casian Rusu, Iordache Moroşan”[12].

 

1907: Adunând „cântece populare româneşti din Bucovina”, care aveau să vadă lumina tiparului sub semnătura nemeritată a lui Mattias Friedwagner[13], în 1940, Alexandru VOEVIDCA a cules folclor şi de la Casandra COZMA (17 ani în 1913), Saveta POŞTOVICI (16 ani în 1913) şi Ioana TIRON (15 ani în 1913) din Mănăstirea Humorului.

 

1908: Din Mănăstirea Humorului. Primim ştirea din Mănăstirea Homorului că deputatul dietal Alexandru Buburuzan, care era şi primar în comuna sa, a picat la alegerea nouă de primar. A fost ales Gheorghe Boca, bărbat onest şi cuminte (cel cu hăinuţe pentru copii sărmani – n. n.). Transmitem felicitări sincere dlui primar Gheorge Boca şi-i dorim izbândă în funcţiunea grea ce-a luat-o asupra sa”.

 

În 1908, conform Dicţionarului lui Grigorovitza: „Mânăstirea Humorului, comună rurală, distristul Gurahumora, aşe­zată pe valea Humorului, care se varsă în râul Moldova. Suprafaţa: 115,34 kmp; popu­laţia: 1.268 tocuitori români, de religie gr. or. Este unită, prin drumuri comunale, cu Gurahumora, Poiana-Micului şi cu Pleş. Are o şcoală populară, cu 2 clase (deci, circa 60 şcolari – n. n.) şi o biserică paro­hială, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, odinioară mănăstire. Comună înfiinţată pe teri­toriul unde a fost, probabil, odinioară, satul Dobrin şi mănăstirea Humorului cea veche, fondată, între anii 1527-1530. Într-un hrisov din anul 1490, se face, pentru prima oară, menţiune de această comună. Populaţia se ocupă cu creş­terea vitelor, cu exploatarea de păduri, precum şi cu cul­tura viţei de vie. Comuna posedă 343 hectare pământ arabil, 1.168 hectare fânaţuri, 14 hectare grădini, 2.527 hectare imaşuri, 7.302 hectare păduri. Se găsesc 75 cai, 822 vite cor­nute, 869 oi, 519 porci, 25 stupi. Mânăstirea Humorului, moşie, ce ţine de corpul moşiei cu administraţie specială Gurahumora, districtul Gurahumora. Are 2 case şi 14 locuitori”[14]. „Humorul, mănăstire,în districtul Gurahumora, pe malul drept al râuleţului cu acelaşi nume. A fost fondată la 1427, de către fiii vor­nicului Lazăr, numiţi Stanciu şi Costea, pe teritoriul satului Dobrin, ce exista în acel loc, şi li se dăruise de domnul Alexandru cel Bun. Însuşi domnul a dăruit, apoi, această mănăstire cu moşiile Dvorniceni, Stauceni şi Glodeni. În timpul domniei lui Petru Rareş, între anii 1527 şi 1530, mănăstirea, precum şi tot ce o încunjura, a căzut prada pusstiirii, precum ne arată şi astăzi încă ruinele de pe locul acela. Sfântul lăcaş a fost totuşi reconstruit, la mică depărtare, de către logofătul Toader Bobojoc şi soţia acestuia, Anas­tasia, la anul 1536, aşa cum se găseşte şi acum. Serveşte astăzi ca biserică parohială a comunei Mănăstirea Humor. În interiorul ei se văd încă les­pezile mormintelor ctitoriceşti. La secularizarea mănăstirii Humor de către austrieci, se aflau acolo încă 11 monahi. De această mănăstire ţineau mo­şiile Humora şi Gurahumora, o parte din satul Baiaşeşti, apoi Pârteştii,fracţiuni din satele Comaneşti şi Romaneşti, şi mun­tele Măgura. În Moldova, mănăstirea Hu­mor avea moşiile Vorniceni, Strahotinul, Feredieni, Covasna, Dersca, precum şi ceva podgorii. Humorul, mare afluent al râului Moldova, ce-şi adună iz­voarele sale sub coamele cul­milor dintre Humori, Poiana-Mărului, Poiana-Micului şi Scoruşetul, şi se varsă în Mol­dova, lângă târgul Gurahumora, în districtul cu acelaş nume. În cursul său şerpuit, Hu­morul primeşte încă, pe dreapta, pârâul Luncei, pârâul Maderniţa şi pârâul Lersei, iar pe stânga, pâraiele Cigăuş şi Varvata. Formând o vale din cele mai încântâtoare şi plină de mici stabili­mente pentru exploatarea lem­năriei, udă satele Pleşi, Poiana-Micului, Mănăstirea Humoru­lui şi Bori”[15].

 

1914-1918: Obolul de sânge pentru Bucovina a fost plătit de „Rezervistul Dumitru Macovei, Măn. Humorului, Regimentul 22, mort; Rezervistul Axinte Moldovan, Măn. Humorului, Regimentul 22, mort; Corporalul Ion Paşcovici, Măn. Humorului, Regimentul 22, rănit” (Viaţa Nouă, IV, nr. 157 – Supliment, din 8 iulie n. 1915); „Rezervistul Titus Jucan, Măn. Humorului, Regimentul 22, prizonier” (Viaţă Nouă, IV, nr. 175 din 5 martie n. 1916, p. 4); Ilie Moroşan, din Mănăstirea Humorului, a participat la război şi ar fi murit ca prizonier în Rusia, după cum afirmă martorii. Fiind deci decesul probabil, se îndrumează, la cererea soţiei fratelui său, Nistor Moroşan, procedura pentru declararea morţii celui dispărut”[16].

 

1919: Din Comisiunea agrară centrală a Bucovinei făcea parte, ca reprezentant al ţăranilor, şi „Alexandru Buburuzan, agricultor Mănăstirea Homorului”[17], dar care nu era cu adevărat agricultor, ci fost primar şi deputat dietal, ba şi cârciumar cu renume, care, în acelaşi an, prin deciziunea ministerială nr. 1593/1919, semnată, în numele lui Ion Nistor, de Iorgu Toma, era numit în „Comisiunea de apel pentru evaluarea taxei de cărşmărit”[18].

 

1922: „Având în vedere concursurile publicate, cererile prezentate şi propunerile făcute de revizorate, Consiliul şcolar al ţării a făcut, în şedinţa din 27 Martie 1922, sub preşedinţia domnului Director general delegat al învăţă­mântului din Bucovina, următoarele numiri, pe ziua de 1 Aprilie 1922 – b). în calitate de învăţători definitivi şi învăţătoare definitive: Vichentie Blaga la Mănăstirea Homorului[19].

 

1941: „Tablou de condamnaţii care au beneficiat de suspendarea executării pedepselor, conform decretului-lege Nr. 1.132/941, Monitorul Oficial Nr. 94 din 1941[20], Tribunalul Suceava (Penitenciarul Suceava): Hojbotă Matei, învăţător, cu ultimul domiciliu în comuna Mănăstire Humor, jud. Câmpulung, născut în comuna Mănăstirea Humorului, jud. Câmpulung, condamnat de Trib. Mil. C. IV Armată, pentru rebeliune, la 3 ani închisoare corecţională, 1 an interdicţie, conform art. 259 şi 260 c. p., ord. I. d. Nr. 856 din 1938”. NOTĂ: „Suspendaţii” în executarea pedepselor au fost mobilizaţi şi trimişi în linia întâi; învăţătorul Hojbotă Matei din Mănăstirea Humorului nu a avut noroc, fiind răpus de glonţul vrăjmaşului, în 17 iulie 1941.

 

1941: „Se publică mai jos lista Nr. 16, de gradele inferioare (trupă), morţi pentru patrie în actualul război, începând de la 22 iunie 1941, ora 24: Hojbotă Matei, soldat, ctg. 1937, cu ultimul domiciliu în comuna Mănăstirea Humor, judeţul C. Lung, mort la 17.VII.1941”[21]; „Hojbotă Alexandru, soldat, ctg. 1931, cu ultimul domiciliu în comuna Mănăstirea Humor, judeţul Câmpulung, mort la 6 iulie 1941; Macovei Emilian, funitaţ, ctg. 1931, cu ultimul domiciliu în comuna Gura Humorului, judeţul Câmpulung, mort la 21 iulie 1941”[22].

 

1943: „Se numesc cu titlul definitiv, pe ziua de 1 septembrie 1943[23], următorii învăţători şi învăţătoare: Huştiuc Eugen, Mănăstirea Humor, jud. Câmpulung, media 9,00”.

 

1947: „Având în vedere raportul cu Nr. 16.799 din 1947 al Inspectoratului şcolar regional Suceava, înregistrat sub Nr. 264.182 din 1947[24], următorii învăţători se repartizează, pe data de 1 septembrie 1947, la şcolile primare indicate în dreptul fiecăruia: Huştiuc Eugen, de la Mănăstire Humor, la Capul Codrului; Macovei Ana, de la Poiana-Micului, la Mănăstirea Humorului, Pleşa;

 

1949: Învăţătoarea „Obers Heimer Antonia, a fost numită directoare la Şcoala elementară Mănăstirea Humorului, Pleşa, iar învăţătorul Coroliuc Mihai, director la Şcoala elementară Mănăstirea Humoralui”[25].

 

Spaţiul deplinei sacralităţi, la Mănăstirea Humorului

 

[1] Politische und gerichtliche / Organisation / der / im Reichsrathe vertretenen Länder von Öesterreich, Wien 1869. pp. 158-161

[2] Romstorfer, Carl A, Aus „Mittheilungen der k. k. Central-Commission, în Maximovici, E.; Mikulicz, A.; Polek, Dr. J; Romstorfer, C. A.; Jahrbuch des Bucowiner Landes-Museum / 1893,Czernowitz 1893, pp. 45-71

[3] Romstorfer, Carl A, Aus „Mittheilungen der k. k. Central-Commission, în Maximovici, E.; Mikulicz, A.; Polek, Dr. J; Romstorfer, C. A.; Jahrbuch des Bucowiner Landes-Museum / 1893,Czernowitz 1893, pp. 45-71

[4] Romstorfer, Carl A, Aus „Mittheilungen der k. k. Central-Commission, în Maximovici, E.; Mikulicz, A.; Polek, Dr. J; Romstorfer, C. A.; Jahrbuch des Bucowiner Landes-Museum / 1893,Czernowitz 1893, pp. 45-71

[5] DEŞTEPTAREA, Nr. 22/1894, p. 173, 174

[6] GAZETA BUCOVINEI, Nr. 53/1896, p. 4

[7] În Gura Humorului, Weigand a cules cântece de la: Gheorghe Şuhan (Frunză verde mărăciune)

[8] La Mănăstirea Humorului, au cântat, ca şi pentru Alexandru Voievidca, Simion Buburuzan (Copchiliţo de pe coastă), şi Gheorghe Boca.

[9] Weigand, Gustav, Prof. Dr., Die Dialekte der Bukowina und Bessarabiens, Leipzig 1904, pp. 1-7

[10] NICOLAE IORGA, Neamul românesc în Bucovina, Bucureşti 1905, p. 52

[11] Apărarea Naţională, Nr. 5, Anul I, Cernăuţi, duminică 21 octombrie stil nou 1906, p. 5

[12] Apărarea Naţională, Nr. 28, Anul II, duminică 14 aprilie stil nou 1907, p. 3

[13] MATTHIAS FRIEDWAGNER, Rumanische Volkslieder aus der Bukowina, Konrad Triltsch Verlag Wurzburg, 1940

[14] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, pp. 143, 144

[15] Grigorovitza, Em., Dicţionarul geografic al Bucovinei, Bucureşti 1908, p. 114

[16] Monitorul Bucovinei, Fascicula 19, Cernăuţi, 1 iulie nou 1921, pp. 244-254

[17] Monitorul Bucovinei, Fascicola 73, 13 octombrie nou 1919, pp. 1-8

[18] Monitorul Bucovinei, Fascicula 69, Cernăuţi, în 3 octombrie nou 1919, pp. 1-3

[19] Monitorul Bucovinei, Fascicula 8, Cernăuţi 21 aprilie 1922, p. 41

[20] Monitorul Oficial, Nr. 122, 26 mai 1941, pp. 2856-2860

[21] Monitorul Oficial, Anul CIX, Nr. 231, marţi 30 septembrie 1941, pp. 5805 şi urm.

[22] Monitorul Oficial, Nr. 220, 17 septembrie 1941, pp. 5543-5549.

[23] Monitorul Oficial, Nr. 71, 24 martie 1944, pp. 2549-2552

[24] Monitorul Oficial, Nr. 250, 29 octombrie 1947, pp. 9652-9657

[25] Monitorul Oficial, Nr. 20, 25 ianuarie 1949, pp. 845, 846


Comments are closed