Petru Oloieru, un om din afara Timpului | Dragusanul.ro

Petru Oloieru, un om din afara Timpului

 

 

 

Chiar dacă rătăcesc prin vremuri, căutând poveştile necunoscute ale unor comunităţi umane, las totul baltă atunci când vine vorba despre „Zicălaşi” şi, mai ales, despre starostele lor, profesorul Petru Oloieru, cel născut la Cotiujeni, în nordul Basarabiei, şi care ar fi vrut să urmeze o carieră de finanţist, dacă buclucaşa soartă nu l-ar fi îmbrâncit spre Conservatorul din Chişinău, ca să-şi asume adevărata vocaţie, cea de trăitor al cântecelor Neamului, de la începuturi şi până întotdeauna.  Asta ne-a unit, ne-a înfrăţit şi ne-a slobozit pe căile sacralităţii româneşti, în care existăm toţi ca unul şi unul pentru toţi, căi ale sfinţeniei în care Petru Oloieru = Ion Drăguşanul = Răzvan Mitoceanu = Narcis Rotaru = Adrian Pulpă = Ionuţ Chitic = Mihai Hrincescu = Constantin Irimia = Viorel Kirilov = tentaţia chemării străbunilor, pe care o tot desluşim, de câţiva ani, cu infinită evlavie. Ne prindem în hore iniţiatice cu moşii şi strămoşii, spulberând tăciunii focului sacru pentru a-i împrăştia pe cer, respirăm veacurile cu nesaţ, până ce nu mai rămâne decât înşiruirea cosmică dintr-un capăt în celălalt al vremuirii vremurilor.

 

Muzicienii muzicieni Petru Oloieru şi Răzvan Mitoceanu

 

Vorbind despre Petru Oloieru, fără voie îl descifrezi în identităţile lui reale, cele ale orchestralului şi ale lăutăriei, dar şi ale Doina (primul nume al credinţei omeneşti) şi ale ceremoniilor Caluşar, puse la cale, prin cântec şi joc, în vremuri imemoriale, de către Kali Calusar, adică, în traducere, de către „Naşterea Limbii Credinţei”. Vorbind despre Petru Oloieru, dai contururi unor chipuri omeneşti, care îl înconjoară, pentru că prin ele se manifestă, iar legendarii Angheluţă, Lomiş, Barbu, Dinicu, Ciolacu, Ochialbi şi aşa mai departe reînvie prin Petru Oloieru şi prin „Zicălaşii” cărora le este staroste, suflet şi minte.

 

 

La mulţi ani, profesore Petru Oloieru,

la mulţi ani, „Zicălaşilor”,

şi Dumnezeu să vă ţie

numai întru bucurie!


Comments are closed