Pentru alfabetizarea buzinco-adomnicăi (I) | Dragusanul.ro

Pentru alfabetizarea buzinco-adomnicăi (I)

*

Nu cred că, în noul memoriu buzincurist, m-a deranjat incultura crasă, dar agresivă, a „directorului executiv” al Direcţiei pentru (in)Cultură Suceava, pe cât m-a revoltat insolenţa nătângă a parvenitei în scaunul de prefect, care, deşi are atribuţiuni de a veghea la respectarea legii în teritoriu, s-a raliat la tentativa slugii sale de îngrădire a libertăţii dreptului meu constituţional la exprimare. În loc să-şi trimită incompetentul la plimbare, cucoana în cauză a dispus, imediat, cercetare (nici nu se uscase tuşul de pe coala memoriului, când am fost somat să dau notă explicativă), ca să chitească ‘mneaei cum mi-ar putea închide site-ul şi pecetlui cuvintele cu cenzura viscoasă şi fetidă a proletcultismului PSD.

*

Dar prostia unor astfel de indivizi, nimeriţi în scaunele vremelniciei ca în nişte guri de canal uitate deschise pe stradă, după cum zicea Faulkner, nu contează, pentru că am învăţat, în ultimele decenii, să-i fac faţă. Contează doar capacitatea ei de molipsire, pentru că prin spălare de creiere va toca gaşca ăstora, de „Centenarul Unirii”, tone de parale pe nimic. Tocmai de asta, sub titlul de mai sus, o să reproduc, din presa anului 1918 (puţină, cât a fost şi a mai rămas), mărturiile despre jocul sorţii şi al întâmplării, care a făcut dintr-o Românie foarte mică, făcută de Ferdinand şi Brătianu, o Românie Mare, pe care ardelenii şi bucovinenii nu o doreau, dar lucrurile nu s-au derulat după voia lor, aşa că s-au mulţumit cu ce s-a nimerit:

*

Prin prea înaltă rezoluţiune împărătească, mitropolitul Bucovinei şi al Dalmaţiei, I. P. S. Sa Dr. Vladimir de Repta, consilierul intim al Majestăţii Sale, e desridicat din conducerea diecezei Sale, încredinţându-se, totodată, administrarea ei nou numitului vicar general, arhimandritul Ipolit Vorobchievici. Cuvântul împărătesc a făcut, deci, capăt, pentru totdeauna, afacerii Repta şi respectul ce se cuvine deciziilor Coroanei nu îngăduie nici un fel de critică. El însă nu descarcă pe sfetnicii responsabili ai Coroanei de răspunderea ce au faţă de poporul românesc din Bucovina şi faţă de istorie, care va şti să aprecieze fără părtinire, întrucât stăpânirea actuală a înţeles să respecte dreptul şi prestigiul bisericii noastre naţionale. Cât pentru mitropolitul Repta, suntem încredinţaţi că va purtă cu virtute creştinească martiriul cu care soarta împovărează anii bătrâneţilor sale.

*

Ceea ce trebuie să ne preocupe pentru moment este soarta ce se pregăteşte bisericii române din Bucovina. Prin rezoluţia împărătească din 14 iulie a. c., se mai creează, în ierarhia bisericii acesteia, un al doilea post de arhimandrit consistorial şi un post de protopresviter la biserica Sf. Nicolae, rămânând ca aceste din urmă amândouă demnităţile să fie rezervate ucrainilor, pe lângă cele două, respective trei locuri deja sistemizate, de consilieri consistoriali ucraini. Această nouă organizare a consistoriului, care va rămâne în vigoare până la „regularea generală a consistoriilor gr. or. din Austria”, se întemeiază pe principiul strict al parităţii.

*

Şi acum ne putem întrebarea: ce se va alege din acest principiu, dacă, peste scurtă vreme, vor fi încorporate Bucovinei teritoriile româneşti anexate în urma tratatului de pace cu România, prin care populaţiunea românească din Bucovina va spori la 480.000 suflete, faţă de 300.000 ucraini? Apoi: ce se va alege din această paritate, dacă părţile ucraine ale Bucovinei vor fi cuprinse, după cum e vorba, în noua provincie ucraină-galiţiană? Deocamdată ucrainii se grăbesc să tragă consecvenţele din principiul stabilit de stăpânire.

*

Aducând gazetele din Viena ştirea că mitropolitul Repta şi-a dat demisia şi că în locul său va fi numit arhimandritul român Ipolit Vorobchievici, organul ucrain „Bucovena” declară: „Noi nu vroim să ştim de nici o înţelegere ce s-ar fi făcut; noi ştim numai că dreptatea cere ca, după mulţi ani, să fie odată şi un ucrain mitropolit, ceea ce putem cere, de astă-dată, cu atât mai mult, după ce avem, în persoana arhimandritului Timinski, pe cel mai vrednic bărbat pentru scaunul mitropolitan”.

*

Aşadar, ucrainii nu mai stăruie pentru întemeierea unei episcopii proprii ucraine, prin separarea lor din arhidieceză, ceea ce a fost culmea aspiraţiunilor lor, cu puţini ani în urmă, ci ei râvnesc, de-a dreptul, la cârma bisericii ortodoxe din Bucovina. Această mărturisire a organului ucrain este binevenită, de astă-dată; ea arată absurditatea principiului prin care stăpânirea voieşte să stabilească pace a în biserica gr. or. a Bucovinei şi ea va trezi, în sfârşit, şi conştiinţa neamului românesc din Bucovina, ca să-şi apere, cu toate mijloacele, fiinţa sa, ce este cuprinsă şi în caracterul şi integritatea bisericii naţionale. / V. N. (Biserica şi Şcoala, XLII, nr. 36, 2/15 septembrie 1918, pp. 2, 3).


Comments are closed