MA GO RA sau Primăvara pe Muntele Soarelui (III) | Dragusanul.ro

MA GO RA sau Primăvara pe Muntele Soarelui (III)

O sugestie de metodă întru desluşirea misterelor carpatine

Toate monumentele circulare de pe Magura, unele cunoscute, altele ascunse în pământ şi în vegetaţie nu reprezintă calendare solare, nici măcar cel de la Sarmisegetuza, ci, ca şi colindele, calendare zodiacale sau, cum ziceau egiptenii, „prima trinitate Stelară”[1], care marchează, în orizontul lumii date dintre Pământ şi Cer (stâlpii celeşti care sprijină cerul, în forma literei greceşti Π) răsăritul Soarelui din constelaţii zodiacale, deci o rotire în sens opus celei a aparentei rotiri calendaristice a Soarelui pe Cer. Drept figurativ spiritual al acestei semnificaţii şi hora, fenomenul horistic ceremonial de pe munte, păstrează acest sens al rotirii prin constelaţii zodiacale, iar în plan muzical s-au păstrat, până pe la 1860, „Hora Buciumul” şi „Soarele în vârf de munte”, prima în formula completă de cerc al bucuriei, în jurul „glasului Muntelui”, în varianta culeasă de Dimitrie Cantemir până în anul 1700, iar cea de a doua, drept traducere şi mai exactă a expresiei totemice monosilabice MA GO RA, „Primăvara pe Muntele Soarelui” însemnând, ca ceremonial, ansamblul de manifestări maiale închinate omagierii „Soarelui în vârf de munte”.

*

Spuneam, în rândurile de început ale acestui studiu, că nu doar în România există multe măguri, deci muncei cu vârful netezit nu de natură, ci de generaţiile umane ale începuturilor (Măgura Crăciuneștilor – Hunedoara, Măgura Priei – Sălaj, în Munții Meseșului, Măgura Moigradului – pe valea Druii, tot în Sălaj, Măgura Pleasa şi Măgura Codlei şi Măgura Mică de la Zărnești – Brașov, Măgura Bihorului (cu peșteră), Dealul Măgura din Târgu Ocna, Măgura Ilvei – Năsăud, Măgura Humorului – Suceava, vârfuri ale unor masive muntoase, precum Munții Cindrei etc), ci şi în Bulgaria, Polonia (Magura Wańkowa, Wierzchołek Magury z Klimczoka – în Beschizii Silezieni, Magura Stuposianska, Magura Małastowska, Magurę Witowską, Magura Spiska, Lupcianska Magura), Ucraina (Магура-Жиде, numită Zhyde în engleză), Slovacia (Klacianska Magura, Oravská Magura, Magura Prievidza, Červená Magura, Mala Magura od Nedožier) etc., studiate fiind doar măgurile cu peşteri iniţiatice, doldora de înscrisuri şi desene runice sau măcar cu semnificaţii runice, interpretate fantezist, fără corelări cu desfăşurările circulare de pe platourile Magurei, care nici vorbă să însemne doar „pietroaie în cerc, cu scop, pesemne, de a consfinţi acele ţarcuri rotunde ca locuri de închinare la zeii lor” (Odobescu, p. 18), ci spaţii sacre ale unor generaţii profund metafizice, ştiut fiind că „ritualurile ceremoniale au fost stabilite ca mijloc de a memora faptele în limbajul semnelor, pe vremea când nu existau scrieri despre trecutul umanităţii. În acest fel a acţionat cunoaşterea, ritualul fiind expus şi păstrat de memoria mereu vie, prin sat repetiţie continuă, iar Misterele totemice sau religioase au fost fondate pe baza de acţiune”[2].

Hora (Corona Borealis), în mitologia românească

Mărturiile vechi, şi cele istorice, şi cele mitice (din primele cărţi religioase ale omenirii), consemnează rădăcina carpatică a ceremoniilor şi, ulterior, a misterelor totemice, susţinerile de genul: „ei obişnuiesc să aducă jertfe lui Zeus (Diaus, adică cerul zilei – n. n.), suindu-se pe cele mai înalte piscuri de munte, înţelegând sub numele de Zeus toată roata cerului. Aduc jertfe soarelui, lunii, pământului, focului, apei şi vânturilor. Din timpuri străvechi acestor zeităţi aduc ei jertfă”[3]; în Egipt „zeii şi-au primit numele de la pelasgi”[4]; misterele – de la pelasgi[5]; „mulţi au afirmat că şi populaţiile Egiptului ar fi fost pelasge”[6] etc.

*

Când s-a suprapus, peste picturile rupestre din sudul Franţei, harta cerească, s-a constatat că picturile acelea o hartă cerească înseamnă. Dar nici în Franţa nu s-a mers mai departe, adică nu s-a cercetat şi „orizontul lumii date”, adică întinderea culmii de om netezită, care a impus în toponimia europeană un sinonim al muntelui sacru, Magura. Este de presupus că GO GA ION, adică ştiutorii de cer care au zidit „muntele din munte” (primele zigurate ale omenirii, începând cu cel de la Densuş şi terminând cu cel de la Nîmes (doar Victor Huho îi intuia, în 1830, originea şi semnificaţia), dar incluzându-le pe toate cele ignorate şi scufundate în uitare, pământ şi vegetaţie.

Stonehenge (reconstituit ca întreg) şi Constelaţia Hora

Cu siguranţă, există o legătură strânsă între harta cerească şi munţii Carpaţi, o legătură realizată, în timpuri imemoriale, între constelaţii şi stabilirea şi delimitarea culmilor ritualice MA GO RA între celelalte culmi ale arcului carpatin. Am convingerea că fiecărei Magura a generaţiilor metafizice şi grupurile de lumini ale universului există o relaţionare, stabilită, impusă şi consacrată de sacerdoţii primelor generaţii totemice de oameni vorbitori. Cea mai veche carte a omenirii, scrisă între anii 2.700 – 900 înainte de Hristos, „Cartea Shu”, menţionează astfel de relaţionări, iar Lao Tse, primul filosof al omenirii (între el şi Lucian Blaga nu mai există nimic, doar gimnaşti ai minţii), care îi cunoscuse pe „Giganţi” (boreazii migraţi spre răsărit), preluându-le ideile religioase, inclusiv prin propria-i „înmormântare în Cer”, chiar descrie munţii „în forma arcului unui ochi”, cu „ochiul” – o mare interioară (Ardealul este descris drept „uriaşul iezer”), care mare avea să fie secată abia după diluviul universal, când apele au săpat făgaşuri prin „Muntele Lumii sau Axa Universului (care) a devenit obiect pentru o deosebită veneraţie”[7].

*

[1] Churchward, Albert, The Signs and Symbols of Primordial Man, London, 1913, p. 40

[2] Churchward, Albert, The Signs and Symbols of Primordial Man, London, 1913, p. 47

[3] Herodot, Istorii, I, CXXXI, p. 78

[4] Herodot, Istorii, II, L, p. 156

[5] Herodot, Istorii, II, LII, p. 156

[6] Strabon, Geografia, I, I, 4, p. 30

[7] D’Alviella,Goblet, The Migration of Symbols, London, 1894, p. 156


Comments are closed