Jos minciuna, domnilor politicieni și popi! | Dragusanul.ro

Jos minciuna, domnilor politicieni și popi!

Public 12

*

Aflu, cu dezgust, că la minciunile otrăvitoare ale popimii feudale, Consiliul Județean Suceava răspunde, politicește, cu o altă minciună: cică lista trupelor din actuala ediție „Bucovina Rock Castle” a fost aprobată de fosta administrație județeană, respectiv de domnul Ioan Cătălin Nechifor. Minciună ieftină și dovadă de sfătuitori nătângi, cocoloșiți în jurul președintelui Flutur. Dovadă și de incultură, și de anti-cultură, prin instincte primare de cenzură, de feudalism discreționar.

*

Oare să nu fi aflat Gheorghe Flutur, pe parcursul de la opera dumisale nemuritoare, scrisă cu oi, pe dealuri, până la „Hai în Bucovina?”, că orice manifestare culturală nu o aprobă nici odraslele protopopilor, nici politrucii, ci publicul? Oare să nu aflat Gheorghe Flutur că miile de tineri iubitori de muzică rock au validat la superlativ ediția din 2016 a Festivalului „Bucovina Rock Castle”?

*

Singurul responsabil pentru asumarea listei propuse, prin procesul verbal de jurizare, de muzicieni rock de mare valoare, sunt eu, Ion Drăgușanul. Iar dacă odraslele protopopilor îmbuibați vor o victimă de ars pe rugul ipocriziei, urc de bună voie treptele eșafodului, cu speranța că vor pricepe și bătrânii bigoți, nu doar tinerii, că, acolo unde dragoste nu e, nici credință nu e. Mi-i lehamite de ura și de intoleranța bisericească, mi-i lehamite și de ura și intoleranța politică, prin care ca într-o negură pâcloasă se ascund incompetențele.

*

Câtă vreme veți mai stigmatiza cultura drept asistat social? Un stat și un neam au obligația de a finanța cultura și memoria, dacă vor să lase aură luminoasă în timp. Iar când cultura și generațiile care vin sunt înjurate și insultate din grotele buticurilor religioase ale parazitismului social și istoric, e de datoria aleșilor noștri să le apere, nu să se lepede de ele ca de-o năpastă.

*

Îmi asum în totalitate ediția 2016 a Festivalului „Bucovina Rock Castle”, cu diversitatea genurilor propusă de competențe muzicale și validată de public. Declar public și fără nici o ezitare că libertatea de exprimare, pe care mi-au dăruit-o, cu sângele lor, tinerii revoluției visate nu mi-o mai ia nimeni, decât odată cu viața. Nu renunț la ea cu nici un chip, oricâți spălători de creiere s-ar năpusti asupra mea. Și mai declar că în biserica mafioților în sutane din România nu mai am ce căuta. Rămân nepământește credincios Căii lui Iisus și sub aura Lui voi săvârși ceea ce mi-i dat să săvârșesc. Atât și nimic mai mult. Nu am nevoie de alte biserici. Îmi ajunge Calea lui Iisus. Cea fără amenințări cu iaduri și cu procese penale. Cea pe deplin luminoasă și îndestulătoare.


Comments are closed