George Fonea: Rugăciune de fugar | Dragusanul.ro

George Fonea: Rugăciune de fugar

 

Rătăcind pe calul meu alb,

Priveşte ce departe cu ochii m-am dus…

mi-s tâmplele grele de slavă

Obrajii, ca raza venită de sus…

*

Şi fruntea, ce albă e fruntea

Cu zvâcnetul plin de nelinişti şi grea,

Mă uit îndărăt şi calul îmi spune:

Să ne luăm după ultima stea…

*

Mâinile, mâinile triste sunt flăcări

Ce joacă pe câmpuri de noapte

Le simt, se frământă de spaimă

Ca spicele-n vară, în vânturi şi şoapte…

*

Rătăcind pe calul meu alb

Iată am ajuns inspirat

Colina din basme, unde tărâmul

Suie la Dumnezeu celălalt…

*

Aici e liniştea lumii, vocile-ncet amuţesc

(De-aş putea să rămân ca un sfânt în minune!)

O, calul meu alb ciuleşte urechile bine

Şi prinde tot ce se spune…

*

Tainele toate roiesc împrejur

Ca vişinii albi primăvara,

Doamne, dă-mi o creangă-nflorită

S-o-nfig în pridvorul inimii, seara…

*

Şi de-o să se scuture, noaptea, de ger

Îmi vor cădea flori peste pleoape

Şi o să-mi aducă aminte de Tine,

De calul meu alb

Ce azi m-a adus atât de aproape…

*

(Bilete de papagal, III, 30, 1937, p. 588)


Comments are closed