Elena Udrea mişcă popular pe lângă Traian | Dragusanul.ro

Elena Udrea mişcă popular pe lângă Traian

 

Udrea deget        În vreme ce Traian Băsescu îşi pregăteşte viitorul batalion de asalt electoral, botezat, cu musoliniană inspiraţie, Mişcarea Populară, Elena Udrea mişcă persuasiv, tot pe lângă Traian, exprimându-şi încrederea „că mişcarea Populară va fi o formaţiune politică de succes, pentru că porneşte cu un electorat pe care îl are: simpatizanţii lui Traian Băsescu”.

 

         Naivii şi fanaticii îşi vor închipui, probabil că, auzind una ca asta, pletosul cu „Constituţia” lipită de palmă va sări ca ars: „Ce spui, femeiuşco? Ţi-ai pierdut minţile? Preşedintele tuturor românilor să încalce şi să încalece Constituţia?”. Dar nici vorbă de aşaceva. Băsescu încalcă şi încalecă tot ce-i cade la îndemână.

 

B 16        Vizavi şi peste drum, prăpastie şi hău teluric cu PDL, frumoasa în pădure adormită (ce te bagi, cititorule, doar e pădurea românească!), micşunează din micşunelele buzelor de nouă meşteri mari, calfe şi zidari restaurate şi vopsite: „PDL nu trebuie să fie un adversar al Mişcării Populare”, ci, vorba medievalului, dator „cu slujbă credincioasă” manipulării populiste de tip Băsescu-Udrea. Nu cred să mai fie vreun portocaliu atât de fraier, încât să-şi pună dosul la bătaie, dar nici surprizele de proporţii nu sunt excluse, geniul securităţii DNA fiind eficient şi indiscutabil.

 

         Cam asta ar fi politica, pe moment. Se ascut armele, se repară armurile, iar vivandierele distribuie, cu graţie, sifilis în rândurile oştirii adverse. Căpeteniile se provoacă elegant, cu o pudoare politică înnăscută, pe care Radu Bercea a surprins-o cu creioanele lui colorate. Va urma, pentru că nimicul, prin nimicnicie, e veşnic.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *