Crăciunul, la alte popoare | Dragusanul.ro

Crăciunul, la alte popoare

Crăciun, în Letonia - Realitatea ilustrată din decembrie 1919

Crăciun, în Letonia – Realitatea ilustrată din decembrie 1919

*

După cum ştiut este, catolicii şi protestanţii, ca şi noi, serbează naşterea lui Cristos, după moravurile şi obiceiurile lor, care s-au schimbat la diferite epoci, în raport cu mersul civilizaţiei.

Aceste obiceiuri se compun din: revelion, buturuga de Crăciun, arborele de Crăciun şi cântecele şi poveştile de ocazie.

*

Revelionul a fost, la început, o serbare curat sufletească. Bărbaţi, femei şi copii se strângeau prin biserici, în jurul unui leagăn, reprezentând ieslele în care s-a născut Iisus Cristos, şi stăteau acolo toată noaptea, dănţuind şi cântând. Din pricină că această veghere era prea obositoare, s-a permis veghetorilor să mănânce şi să bea, ca să-şi întreţină puterile şi entuziasmul. De aci s-a născut revelionul de Crăciun, însoţit de masă şi băutură abundentă.

În sudul Franţei, se obişnuieşte să se facă, în a treia zi de Crăciun, în ziua de Sf. Ştefan, o pâine în formă de ploscă; aceasta are darul de a tămădui măgarii de colici şi câinii de turbare.

*

Crăciun, în Italia - Realitatea ilustrată din decembrie 1929

Crăciun, în Italia – Realitatea ilustrată din decembrie 1929

*

În provincia Abruzze, din sudul Italiei, toţi cântăreţii din cimpoi şi din fluiere se scoboară, din munţi, la vale, şi cântă tot felul de cântece de Crăciun, pe străzile oraşeor. Aceşti cântăreţi se numesc „Zampagnari”.

Calviniştii singuri nu sărbătoresc Crăciunul cu zgomot şi nici n-au o zi fixă pentru sărbătoarea asta; Crăciunul cade, la ei, în ultima Duminică din luna lui Decembrie.

La Curtea Angliei, se obişnuieşte ca, de Crăciun, să se frigă un bou gras, care să fie servit întreg la masa Reginei. Această friptură gigantică este în tradiţiunile monarhiei engleze. Henric VIII, deja în 1540, făcea să se frigă un bou întreg, pentru revelionul său, ce îl sărbătorea la castelul d’Hampton Court, unde curtea sa mânca în mijlocul pieţii. Azi nu e tot aşa. „Baronul boilor”, aşezat pe o masă mare de brad, purtat de 16 bucătari, este numai înfăţişat reginei, care, cu mâna ei, trebuie să taie o bucată. Boul este, apoi, dus jos, în curtea castelului din Osborne, şi împărţit la săracii din ţinut.

*

Crăciun, în Tirol - Universul literar din decembrie 1915

Crăciun, în Tirol – Universul literar din decembrie 1915

*

În Germania şi Austria, mai există următorul obicei de Crăciun: câte un flăcău se îmbracă în vestminte lungi, albe, îşi pune în cap mitră şi ia în mână un toiag. E Sf. Nicolae. El e însoţit de vreo doi îngeri, îmbrăcaţi, de asemenea, în alb, şi de o grămadă de draci negri, încornoraţi. În seara de Ajun, Sf. Nicolae îşi începe turneul. El intră prin case, cu cei doi îngeri, iar dracii aşteaptă afară. Unul câte unul, copiii sunt chemaţi să se apropie de marele Sfânt şi sunt examinaţi asupra cunoştinţelor lor religioase. Dacă reuşesc la examen, Sfântul le dăruieşte nuci şi mere. Daca nu răspund cu succes, sunt daţi pe mâna dracilor, care îi sperie şi îi tachinează. Dar, pe lângă aceste ceremonii păgâne, mai sunt şi altele, care corespund mai bine conţinutului creştin al sărbătorii. Aşa sunt, la noi, „Irozii, trei crai de la răsărit”, „Steaua” etc.

Pomul împodobit cu luminări aprinse şi cu daruri e un obicei împrumutat de la germani şi de la alte popoare nordice. Există o poveste islandeză, în care se spune că, în noaptea de Crăciun, când pământul a scăpat, pe jumătate, de povara iernii, se ivesc lumini sfinte pe toate ramurile copacilor şi aceste lumini nu le poate stinge nici cea mai puternică furtună.

*

În vremuri vechi, în Germania, se aprindeau lumânări pe crengile unui brad. Acesta era simbolul reînvierii naturii. Obiceiul acesta a început, apoi, să se practice în noaptea de Crăciun ca un simbol al naşterii Mântuitorului lumii. Obiceiul cu pomul de Crăciun a fost adoptat de toate popoarele creştine.

În Spania şi, îndeosebi, la Valladolid, se păstrează şi acum un obicei foarte curios de Crăciun. În mijlocul bisericilor se reprezintă misterul Naşterii Domnului. Tinerii se maschează şi cântă, cu chitarele şi cu flautul, fetele şi femeile se prind cu ei în horă şi cu toţii joacă de se zguduie biserica.

În Franţa, sărbătoarea naşterii lui Iisus mai e obiectul unor manifestaţii foarte curioase, care amintesc câteva obiceiuri păgâneşti. Cu o zi înainte de Crăciun, în loc să ajuneze, lumea mănâncă foarte mult. Masa se întinde înaintea căminului şi e împodobită cu saschiu şi cu frunze uscate de oliv, păstrate în decursul anului anume pentru sfintele sărbători.

Înainte de a se pune oamenii la masă, ei binecuvântează focul. Cel mai mic băiat din casă îngenunchează înaintea focului şi-l roagă (vorbele i le dictează tată-său sau mă-sa) ca să încălzească, în timpul iernii, picioarele degerate ale micilor orfani şi ale bătrânilor infirmi, să-şi răspândească lumina şi căldura în toate colibele proletarilor, să nu prefacă în cenuşă casa muncitorului sărman, nici corabia aceluia care cutreieră întinsurile mărilor. Apoi binecuvântează focul, stropindu-l cu vin fiert. După aceea, familia se pune la masă. Pe urmă, membrii familiei petrec, cântând cântece religioase, până la miezul nopţii, când se duc cu toţii la biserică.

*

Noaptea de 24 spre 25 decembrie e o adevărată sărbătoare în Franta de sud. Săracii cutreieră străzile, cerşind şi cântând cântece bisericeşti. Băieţii le aruncă, de pe fereşti, gologani, pe care îi pun, însă, în plicuri, iar de plic agaţă o lumânare aprinsă, ca să se vadă unde cade milostenia.

La ţară, se bea, în noaptea de Crăciun, şi în amintirea morţilor.

Cam acestea sunt obiceiurile de Crăciun la diferitele popoare creştine.

*

(Foaia populară, No. 43 din 27 decembrie 1898).


Comments are closed