Crăciunul, în vechime, la curţile domneşti | Dragusanul.ro

Crăciunul, în vechime, la curţile domneşti

 

Datinile, poveştile, muzica şi poezia, sunt archivele popoarelor.

Cu ele se poate reconstitui trecutul întunecat” (A. Russo)

 

Fiecare vreme îşi are obiceiurile sale, care dispar, lăsând loc la altele, şi oricine găseşte tot mai bune obiceiurile din timpul său: de altminteri, ceea ce noi găsim natural, alţii vor găsi ridicol şi oricare ar fi schimbările de datini în sărbători, sărbătorile vor rămâne întotdeauna fazele de bucurie ale popoarelor. Lumea de azi e prea sceptică ca să-şi poată da seama de bucuria ce o simţeau cei vechi în sărbătorile mari. Crăciunul, la curtea domnească, era sărbătorit mai mult ca saturnaliile din antichitate.

 

În ajunul Crăciunului, Vodă mergea la biserică, înconjurat de toţi boieri Curţii; înaintea sa mergea marele spătar, ţinându-i buzduganul; alaiul său ţinea, de la Palat, până la uşa bisericii. Odată intrat în biserică, Vodă asculta toată liturghia şi, la sfârşit, după ce mitropolitul citeşte molifta colivei, marele vistiernic ridica voiniceşte tava cu colivă (un ministru de azi n-ar mai face una ca asta) şi o prezenta întâi mitropolitului şi apoi lui Vodă. Apoi toţi boierii sărutau mâna lui Vodă, care, după ce ieşea din biserică, era întâmpinat de plocoanele vânătorilor Curţii, înşirate pe macaturi, în curtea bisericii, ca cerbi, ciute, iepuri…

 

 

Boieri moldoveni, în portul fanariot al vremii

 

Intrând în spătărie, Vodă primeşte felicitările mitropolitului şi ale boierilor; acolo li se dau la toţi cafea. După boieri, vin călugării cu cântările, care, la ieşire, sunt întâmpinaţi de vel (marele – n. n.) cămăraş, ce tine punga cu galbeni, de bacşişuri…

 

În ziua de Crăciun, alaiul e tot astfel, numai că Vodă se găteşte cu cabaniţă (haină împărătească). În biserică, stau, cu lumânările aprinse în mâini, şi el, şi boierii. După terminarea slujbei, se duce, înconjurat de toată boierimea, la spătărie, acolo marele paharnic, îmbrăcat în caftan şi înfăşurat, de sus, până jos, în tafta roşie, prezintă lui Vodă şi mitropolitului vutcă şi cofeturi, apoi li se dă şi boierilor. Era mare lucru a lua vutcă de la Vodă, pe care lăutarii o găseau deopotrivă cu amorul!

 

Cine la amor nu crede

N-ar mai călca iarbă verde…

Amorul când se-mpreună

Parcă bei vutcă de-a bună.

 

Apoi, aşezându-se cu toţii la masă, li se aduceau, de către marele clucer, mezelicuri din beciurile domneşti, după care li se da câte un coboc de vin şi iar, cu toţii, sărutau mâna lui Vodă.

 

În fine, se începeau şi paharele pentru închinăciune. Cel dintâi era mitropolitul, iar după el, protopsaltul cânta „condacul” şi apoi venea rândul lui Vodă, care, ridicând paharul, se şi auzea bubuitul tunurilor, după care începea meterhaneaua (orchestra muzicală) şi de aci să te ţii trai şi berechet! Protopsaltului i se da un pahar de vin, în fundul căruia se puneau câţiva galbeni. Meterhaneaua nu mai înceta, căci lăutarii ţigani erau mulţi, şi bietul Vodă prindea chef şi, vrând, nevrând, trebuia să audă oraţiuni şi cântice cam de felul următor:

 

 

Măria ta!, nu te supăra,

Ci fii bun a ne asculta;

Îţi vom spune cam multe şi mărunte,

Dar tot lucruri plăcute,

Să fie drag oricui să ne asculte.

 

O sută de ani să domneşti,

Pe duşmani să-i biruieşti,

Pe vrăjmaşi să-i pedepseşti.

Pe turci

Să-i pui în furci,

Pe tătari

Să-i pui în pari,

 

Pe lehi şi pe cazaci

Să-i dai la draci,

Pe unguri şi pe nemţi

Tot acolo să-i trimeţi;

 

Şi aşa mai departe,

Ca toţi să-şi aibă parte,

Şi aşa înainte,

Ca toţi să se-nveţe minte,

Şi aşa, rânduri, rânduri,

Ca toţi să se pună pe gânduri,

 

Dar cu moldovenii tăi

Măcar de or fi răi,

Maria ta, să fii bun cu ei,

Şi de oi vedea unii oi desculţi,

Maria ta, să-i tot asculţi,

 

Căci norocul e cam năzdrăvan,

Face multe pozne într-un an,

Şi ţara e cam nebună,

Face multe pozne într-o lună,

Ba, la îndemână,

Şi într-o săptămână,

 

Iar de nu te-i păzi,

Chiar într-o zi

Multe ai auzi

Şi de-ai zice „lasă-mă să te las”,

O s-o păţeşti şi într-un ceas.

 

Pe de alta parte, Doamna petrecea şi ea, cu jupânesele, în alte camere, nu se lăsa mai prejos. Da şi ea vutcă, cofeturi la (cucoane) jupânese; închina şi ea pahare. Şi marea logofeteasă îi răspundea la închinăciune, şi, după vutcă, i se săruta şi el mâna de către toate jupânesele.

 

Către seară, se începeau jocurile, Domnul cu Doamna şi boierii cu jupânesele. Toate aste petrecerii se urmau trei zile, cu variantele lor.

 

Ce ne păstrează secolul viitor, ce surprize? Nu ştim. În orice caz, însă, alaiurile şi chefurile de la Curţile domneşti şi boiereşti vor rămâne de pomină. Amintirea despre datinile frumoase va fi cu atât mai scumpă, cu cât cineva va avea o natură mai aleasă. Şi cât timp un popor îşi păstrează obiceiurile cele bune şi credinţele strămoşeşti, el merită să trăiască. Căci numai în religie se poate găsi limanul ce în zadar se caută pe pământ. / Paul Panaitescu („Foaia populară”, anul II, nr. 39 din 26 decembrie 1899, pp. 4, 5).


Comments are closed