Corina Creţu s-a dat la prea cucernicul Laszlo Tokes | Dragusanul.ro

Corina Creţu s-a dat la prea cucernicul Laszlo Tokes

 

Corina Cretu si Generalul

Corina Cretu

 

După ce şi-a mai revenit cât de cât din amorul nebun faţă Jandarmul Mondial, trecut pe linie moartă, în depoul “Casei Albe”, euroaia parlamentară Corina Creţu s-a dat la prea cucernicul Laszlo Tokes, solicitând public retragerea Ordinului “Steaua României”, în grad de Cavaler, pe care şi ea îl are, şi tocmai de aceea este îndreptăţită la un astfel de demers.

 

Nimeni nu se întreabă şi nici nu trebuie pentru ce merite a fost onorată insignifianta Corină Creţufolina cu acelaşi statut de “Cavaler” al Ordinului “Steau României”, dar care parcă i s-ar cuveni acum, din moment ce este singurul “Cavaler” român care condamnă, pe faţă,  „faptele dezonorante şi contrare Articolului 1 din Constituţia României”, prin care Tokes “contestă public, printr-o serie de aprecieri şi acţiuni, caracterul de stat naţional, unitar şi indivizibil al României”.


Comments are closed