Ce mai face publicistul Tiberiu Cosovan? | Dragusanul.ro

Ce mai face publicistul Tiberiu Cosovan?

Aflat într-o bătălie curajoasă cu nedreptățile soartei, publicistul Tiberiu Cosovan nu irosește fărâmă de timp, ci lucrează sârguincios la definitivarea unei insolite cărți cinstitoare de memorie bucovineană, pe care a documentat-o în ceva mai bine de un deceniu. Practic, Tiberiu Cosovan salvează de la uitare definitivă fragmente de istorie, pe care insensibilitatea noastră și lăcomia geambașilor de locuri de veci… vremelnice le-au condamnat la dispariție: zeci de pietre și monumente funerare vechi au fost aruncate prin râpe sau rezemate de zidurile bisericilor – inclusiv piatra bunicii materne a lui Mihai Eminescu – cele mai multe sfârșind prin pavajele și temeliile caselor parohiale.

*

Și mai există iresponsabila decizie a nu știu cărui ierarh ca vechile cimitire să fie transformate în livezi și fânețe parohiale – la Călinești, gardul trece peste piatra mormântală a bunicului patern al lui Mihai Eminescu – fără ca pietrele înlăturate să fie depuse într-un patrimoniu al memoriei, eventual într-un cimitir-mărturie, la Muzeul Satului, în care pietrele să poată mărturisi în continuare.

Cartea lui Tiberiu Cosovan, „Prin labirintul umbrelor”, nu se revoltă, nu arată acuzator spre nimeni, ci doar tezaurizează, inclusiv mărturii înlăturate în urmă cu decenii. Pentru că asta-i firea lui Tiberiu Cosovan: luminoasă și păstrătoare de lumină.