Cătălin și Aurora | Dragusanul.ro

Cătălin și Aurora

*

plecau două sicrie în mister

și nu puteam cu gândul să mă-mpac

că e o nuntă cosmică în cer

ce desfrunzește-n pripă un copac,

dar am văzut cum s-au desprins frunzare

în ploaie aurie ca un plâns

de parcă cineva, în depărtare,

ducea regrete și în necuprins,

*

ceilalți copaci, încremeniți în zi,

priveau uimiți spre calma desfrunzire

ce-nsingurase sufletele și

vor fi întotdeauna-ncremenire,

veghind în transă doar copacul viu

care păstrează suflete pereche,

iar sus, în ceruri, un imens pustiu

vibra peste biserica cea veche

*

ce risipea iertări în veșnicie,

justificând prin soartă și prin cale,

pe când copacul nu-nceta să fie

decât un suflet copleșit de jale


Comments are closed