Bucovina, după „Crăciunul legionarilor”

*

„Ne despărţim cu amărăciune de anul 1915. El va rămâne, pentru toate vremile, săpat cu slove de sânge în istoria patriei şi în cartea neamului nostru, căci el a îndurerat inima noastră de jale după acei care au pornit, cu miile şi zecile de mii, pe câmpul de luptă sângeroasă, unde au murit moarte de viteaz, lăsându-şi viaţa drept jertfă pentru apărarea patriei şi a moşiei strămoşeşti” (Viaţă Nouă, IV, nr. 172 din 14 ianuarie n. 1915, p. 4).

*

Anul 1916 debuta, în planul demagogiei patriotarde sucevene, cu înfiinţarea Societăţii i. r. „Crucea de argint”, sucursală a celei din Viena, la care „taxele sunt, pentru membrii ordinari, cel puţin 3 coroane, anual, pentru cei sprijinitori, 10 coroane. Membrii binefăcători solvesc, o dată pentru totdeauna, cel puţin 100 coroane – cei fondatori, 500, iar ctitorii, 1.000 coroane”. Calitatea de membru al acestei societăţi, ca şi a celor existente de multă vreme, conferea un anume statut social, un nivel al parvenirii comunitare, în condiţiile în care liderii ei erau cele mai importante personalităţi administrative. „Consilierul guvernial Dl Visarion Gribovschi a convocat, pentru luni, 17 ianuarie, orele 5 post-meridian, în Palatul Municipal din Suceava, o convorbire prealabilă, la care au participat 17 persoane, între care prefectul Dr. Robert Korn, prezidentul Tribunalului Dr. Alfred Handl, preotul greco-catolic Hlibowicki, directorul gimnazial Constantin Procopovici, primarul din Iţcani Hellman şi alţii. Profesorul Dr. Orest de Tarangul a raportat asupra însemnătăţii şi organizării acestei instituţiuni, remarecând că, chiar şi în aceste momente, ne pătrunde o adiere de pace”. Societatea era, deci, ca şi făcută, iar „între membrii binefăcători, cu taxa de 100 coroane, s-a anunţat şi vrednicul vicar protopresviteresc părintele Mihai Sârbul” (Viaţă Nouă, IV, nr. 173 din 24 ianuarie n. 1915, p. 3). Dovadă că preoţia întotdeauna a adus bani cu nemiluita.

Noi recrutări erau anunţate pentru perioada 3-5 februarie n. 1916, comisia pentru recrutări funcţionând în sediul Magistratului din Cernăuţi.

*

* 

În decembrie 1915, însă, se derulase, din iniţiativa lui Vasile Iacubovici, din Cernăuţi, „Crăciunul legionarilor”, în cinstea „bravilor noştri legionari români, care, mai bine de un an, se luptă cu vitejie pentru mica noastră ţară, aşa de greu periclitată de inamici, în grupa ilustrului comandant de brigadă, a domnului locotenent colonel Daniil Popp”.

Daniil Popp, ofiţer de carieră mai austriac decât austriecii, este cel care, în toamna anului 1916, va respinge, la Satulung, lângă Săcele, un prim asalt al Armatei Regale Române şi care i-a împuşcat pe bucovinenii Zamfir Nicoară (rănit, în iulie 1915, la asediul Lembergului) şi Dumitru Catană, care au refuzat că tragă în „fraţii noştri, românii”.

*

Martirul Zamfir Nicoară

*

Legionarii români, constituiţi după modelul miliţiilor de la 1848, erau, de fapt, tineri fără pregătire militară şi fără uniforme (de asta, când cădeau prizonieri la ruşi, era spânzuraţi drept franctitori), înarmaţi cu puşti vechi şi cu puţine gloanţe, mobilizaţi în centrele orăşeneşti ale judeţelor, pentru a înfrunta patrulele şi avangărzile ruseşti. Mureau pe rupte, în bătălii, datorită nepriceperii în ale războiului, îngroziţi de spânzurătoarele cărora le erau predestinaţi, dacă aveau ghinionul să cadă prizonieri. Unii dintre ei au ajuns, în cele din urmă, şi pe fronturi, dar îmbrăcaţi, acum, în uniformele Regimentului 22 Glotaşi.

*

Martirul Dumitru Catană

*

Acţiunea de caritate de la Cernăuţi s-a soldat cu bani buni, din care s-au cumpărat: „6.000 de ţigarete, 2.000 de ţigări, 112 cuţitaşe, 4.000 cărţi poştale, 100 cărticele pentru notiţe, 15 duzine de creioane şi 300 de maşini pentru aprinsul ţigaretelor”.

*

Numele donatorilor – în fond există şi un eroism al generozităţii – au fost înveşnicite, în limbajul pompos al vremii: Elena Cuşniriuc (147 coroane colectate şi multe lucruri de mână), Dr. Octavian Voronca – 202 de coroane, colectate de la domnii Dr. Jasiniecki, Papst, Salo Stern, Dimitrie Pauş, Dr. Ehrlicht, Gronich, Leopold Kleinberg, Samuel Karp, Nathan Ebner, Mihai Dolinschi, Dr. Schiffer, Dr. Lowner, Hecht, Hornstein, Dr. Keller, Dr. Reisch, Dr. Rosenheck, Dr. Schachner, Anton Procopovici, Tiţa Daşcvici, Atanasie Pridie, Wrobel, Dr. Max Rosenberg, Eduard Dobrowolski, Chiseliţa, Dr. Zallik, Ionel Ispescu, Dionisie Popescu, Julius Neumann, Dr. Fernbach, , Jakob Willig, Stanislaus Paczinski, J. Schnid, Ştefan Cantemir, Wenzel Paczinski, Bardach, Braun, Julius Kuhdorf, B. Fleminger, Moritz Schafer, Honig, Dr. Neumann, F. Eisenscher, Salo Schmidt, Teofil Voronca, Leon Holca, Eugen Lipeţchi şi Dr. Romul Reuţ, precum şi Dr. Nicolai Popescu (40 coroane), Dr. Vasile Iacubovici, cu diferite lucruri, donate de firma „Schmidt et Fontin” şi de librarul Jager, şi cu 200 de coroane, adunate de la revidentul Daşchevici, familia Dr. Cotlarciuc, inspectorul Calmuţchi, judecătorul Octavian Popescu, Dr. Constantin Hostiuc, consilierul consistorial Claudiu Stefanelli, profesorul Emilian Popescu, Dr. Octavian Voronca, consilierul Sigmund Jassikowski, pretorul Constantin Dracinschi, pretorul Victor Tomaşciuc, consilierii Temistocle Bocancea, Emil Isopescu, Teodor Alaci, Dr. Orest Chiseliţă, Iancu Avram şi Emil Procopovici, prezidentul Atanasie Pridie, Nicolai Popescu, Dr. Artur Hnidei, Adrian Boca, Dr. Eusebie Isopescu, profesor Alecu Procopovici, Maria de Reus, notar Ştefan cav. de Mikuli, arhimandrit Dr. Clementie Constantin Popovici. Produsele colectate au fost preluate de căpitanul Cernăuţan, cu mulţumirile de rigoare (Viaţă Nouă, IV, nr. 174 din 7 februarie n. 1915, p. 2).

*

* 

O parte dintre ostaşii români din Ardeal fuseseră încazarmaţi, în ianuarie 1916, la Doroşăuţi, pe malul drept al Nistrului, iar alţii, pe celălalt mal. Miercuri, în 19 ianuarie vechi, întregul batalion de ardeleni s-a prezentat la biserica din Doroşăuţi, unde slujea bătrânul Vasile Nichitovici, apoi a participat, cu muzica militară în frunte, la procesiunea bisericească, la care cânta corul bisericesc, dirijat de Vasile Penteleiciuc, şi participa o mulţime de oameni cu făclii în mână, din Doroşăuţi şi din împrejurimi. În timpul ritualului de sfinţire a apei Nistrului, prin scufundarea unei cruci în undele fremătătoare, cantorul intona, pe româneşte, „În Iordan, botezându-te Tu, Doamne!”, impresionându-i pe ardeleni până la a cere ca batalionul lor de cavalerie să fie botezat Sfântul Mare Mucenic George, ceea ce s-a şi făcut, dar cu varianta grecească pentru „ţăran”, „gheorghios” şi nu „georgius”, ca să nu se creadă că bucovinenii ar fi papistaşi, prin preoţii lor – de la grecescul „presviter”, care înseamnă, ca şi „popa”, în latină, „bătrân înţelept; şi de limba română ne-ar fi deposedat ierarhii, pentru că provine din latină, şi ne-ar fi dăruit pe veci limba sacră slavonă, dacă ar fi fost doar după voia lor pravoslavnică (Viaţă Nouă, IV, nr. 174 din 7 februarie n. 1915, p. 3).

*

E greu, dacă nu chiar imposibil de aflat, din singura gazetă bucovineană a acelor vremuri, cam cum mergeau trebile Primului Război Mondial în această veche provincie geografică a Moldovei, atestată documentar în 30 martie 1392. Ca să se evite rigorile cenzurii, operaţiunile militare erau ignorate, în favoarea mondenităţilor atât de preţuite de bucovineni şi, în primul rând, de suceveni.

*

*

Sucevenii au aranjat, în 2 martie 1916, o mare serbare patriotică-naţională a şcolilor primare româneşti, venitul fiind ursit Societăţii Flotei Austriece (Oesterreichischer Flottenverein), iar serbarea s-a ţinut în sala „Dom Polski”, aglomerată cu public urban şi cu fruntaşi ai comunelor din jur. Deschisă de directorul şcolar Eugen Botezat, care a atenţionat asupra gravei probleme a înlocuirii „submarinului U2, scufundat de inamici”, serbarea a început cu recitalul corului mixt (36 băieţi şi 33 fetiţe), dirijat de învăţătorul Petru Borosan, care a interpretat imnul împărătesc şi un „Cântec ostăşesc”.

*

A urmat, apoi, cireaşa de pe tort, piesa de teatru „Crai Buturugă”, de C. St. Alexandru, poveste dramatizată în versuri, cu trei acte, „scrisă anume pentru teatrul de copii”. Cronica spectacolului, firesc de elogioasă (doar era vorba de copii artişti), menţiona că „Buturugă (elevul V. Preutesi, cl. IV) e craiul piticilor, care sunt opt la număr: Tartacol, Prichindel, Pipăruş, Tarcea, Chicot, Cioc-Boc, Prâslea şi Mătrăgună. Îi vedem, chiar de la început, patru de o parte şi patru de alta, iar craiul, la mijloc Piticii au barbă lungă şi glugă, roşie sau albastră, iar craiul mai are şi coroană, iar barba lui e argintie. Buturugă îmblă şchiopătând, de când, peste el, a prăbuşit un car zmeul. Piticii s-au adunat să serbeze „ruga” (cuvânt care, în graiul românilor din Ungaria înseamnă „hram”)” etc. (Viaţă Nouă, IV, nr. 178 din 2 martie n. 1916, p. 3). În vremea asta, când, de fapt, apărea ultimul număr al gazetei „Viaţa Nouă” – seria de război, prin părţile Bucovinei mureau părinţi şi fraţi mai mari, pe care nu-i mai pomenea nimeni, în afară de interminabilele liste cu „români bucovineni, căzuţi şi răniţi pe câmpul de luptă”, pe care le-am lucrez separat, pentru o firească ultimă pomenire (mai interesează pe cineva sângele pe care s-a clădit cenuşiul vremurilor noastre?) (Viaţă Nouă, V, nr. 5 din 30 iunie n. 1918, p. 3)