Basarabia trăită în miraculoasa Corlata | Dragusanul.ro

Basarabia trăită în miraculoasa Corlata

Sunt mulţi la număr poeţii Europei, care şi-au exprimat uimirea că, an de an, cu prilejul Festivalului „Naţiunea Poeţilor”, în incinta Ateneului Popular „Florin Piersic” din Corlata se adună peste 500 de oameni, dintr-o populaţie totală de 700 locuitori. Ieri, însă, la retrezicea cântecelor pierdute ale Basarabiei, nu au fost decât vreo 200, în majoritate tineri, bătrânii, pentru că ţin postul cu severitate, abţinându-se şi de la „fruptul” muzicii, dar şi din pricina frigului, preferând să rămână acasă. Eu am o dragoste aparte faţă de satul acesta, în care numărul oamenilor aproape că îl egalează pe cel al locuitorilor. Cu vreun deceniu în urmă, când „Naţiunea Poeţilor” adunase personalităţi creatoare din Olanda, Belgia, Germania, Israel, Franţa, Anglia, Italia, Estonia, România şi… Brazilia, Serge van Duijnhoven m-a întrebat, în engleză, câţi locuitori are Suceava şi i-am răspuns rapid şi fără ezitare: 200! Roul Richelieu van Londerselle, fiind şi romancier cu faimă mondială, autor de romane poliţiste, a priceput că folosesc un joc de cuvinte, şi m-a întrebat ce populaţie are Suceva. Peste o sută de mii de locuitori, i-am răspuns fratelui meu olandez. Ulterior, pentru că poeţii din 10 ţări au constatat că doar la Corlata numărul oamenilor aproape că-l egalează pe cel al locuitorilor, poeţii lumii au proclamat Corlata Capitala Naţiunii Poeţilor, iar pe Violeta Ţăran – Primăriţa Naţiunii Poeţilor.

Noi, zicălaşii, o proclamăm şi Primăriţa Memoriei Româneşti. Înainte de a începe Concertul Cântecelor pierdute ale Basarabiei, un tânăr m-a întrebat dacă nu-i păcat să dansăm în post şi i-am răspund: „Fecioraş, cântecele acestea n-au mai răsunat de peste 140 de ani; ele nu sunt cântece, ci respiraţiile sacre ale strămoşilor. E ceva sfânt să te prinzi în hora strămoşilor, dar fă cum te îndeamnă sufletul, dar nu uita că Iisus Cristos ne-a povăţuit să nu bolborosim, toată ziua, rugăciuni ca fariseii, ci să ne arătăm dragostea prin fapte!”. Nu ştiu dacă tânărul acela s-a prins sau nu în horele de desluşire a dansurilor strămoşeşti – jucate mai pe vârfuri, în plutire lină, dar am trăit, la Corlata, în cea mai populată cu oameni localitate din lume, cea mai frumoasă şi mai adevărată împărtăşanie. De ieri, îmi simt sufletul atât de purificat, încât noaptea, târziu, când Răzvan Mitoceanu mă aducea acasă, am zărit pe cer surâsul tămăduitor al bunului Iisus. Iar în preajmă-i, străbunii şi strămoşii, aşezaţi lângă focuri, păreau fericiţi de această neaşteptată pentru ei reînviere.

*


Comments are closed