1866: Principatele Române atacă Austria! | Dragusanul.ro

1866: Principatele Române atacă Austria!

B4

*

O știre, vehiculată de publicația oficială „Wiener Abendpost”, în vara anului 1866, despre o iminentă invazie românească în Bucovina și în Ardeal, a produs panică printre oficialitățile cernăuțene, iar întâmplarea a fost descrisă și contrazisă, cu mult spirit, într-un stil pamfletard care parcă-l vestea pe inegalabilul foiletonist Mihail Teliman, de un corespondent din Siret al „Albinei”. Autorul nu și-a semnat materialul (am mai întâlnit și altele), dar mie mi se pare, judecând după stil, că textul care urmează, însoțit de o anexă probatorie, ar însemna una dintre primele lucrări ale lui Alexandru Chibici-Revneanu, cunoscutul prieten al lui Mihai Eminescu. Tocmai de aceea, pentru că poate fi vorba de recuperarea, în timp, a unui autor bucovinean total necunoscut în Bucovina, redau pafletul integral, împreună cu anexa, deși însăși întâmplarea narată este și ea inedită și interesantă.

*

 *

Pericol și mântuire

 *

Siret, 16/28 iulie 1866

*

Am scăpat, domnule, am scăpat, deși numai ca prin urechea acului, de un mare pericol, de cel mai mare, de cel mai înfiorător și neașteptat, de o catastrofă cotropitoare! Mulțămind, cu umilință, tuturor celor ce au binevoit și s-au îndurat de a ne apăra și a ne mântui, cât de nedemni ne și simţim de atâta osteneală și-ndurare, dăm laudă lui Dumnezeu și astă știre liniștitoare cititorilor „Albinei” și fraţilor români din toate părţile ca, împreună cu noi, să cânte un „Te Deum”!

*

Și ce cuvânt mai avem de a o face! Vai, domnule, ce pericol ne amenința și ce frică am mai tras! Nici astăzi încă nu ne-am vânturat de ea, încât îmi tremură mâna, scriind acestea. Dar nici că era glumă! Biata Bucovină, câte le mai pățim noi, adică acei care am mai rămas, am mai scăpat, până acum măcar, de foamete, tifos, holeră, care flageluri încă tot bântuie țara, acoperind-o cu vălul doliului și giulgiul morţii; ei, bine, așa, flămânziți, speriați, spăimânțați, să ne mai vedem amenințați și de un al patrulea pericol, mai necunoscut, mai puternic decât toate celelalte, că de acesta nu mai era scăpare pentru nimeni și că el nu venea numai pe un timp… Vai, vai, îți zic, domnule, încă și acum mă prind fiori și nici știu cum voi putea ajunge la capăt. Nu-ți pară cumva șagă, domnule, care te afli liniștit în Viena, păzit chiar de două armate, una mai mare decât alta, și acum mai umbrit încă și de scutul puternic al stării de asediu, nu-ți pară glumă, zic, a ști cineva cum am pățit-o noi, acum vreo trei săptămâni întregi (spre sfârșitul lui iulie 1866 – n. n.), în gura tunului, cum aș zice, adică față cu cel mai crud din duşmani, care stă gata, ba nu stă, ci se prea mişcă, merge, vine repede, grăbește, aleargă, ca să năvălească cât mai curând asupra-ne și să ne cotropească!

*

Fie cu iertare, stimate domnule, dar aș fi voit să te văd pe dumneata în locul nostru, de nu ți-ar fi cam slăbit inima, cât de tare ți-ar și fi dat-o Dumnezeu, când ai fi simţit, ai fi știut, ai fi văzut cu ochii dumitale aceea ce au văzut domnii pretor cutare și cutare, unul și altul, și al treilea ș.m.d., și domnii cesaro-regeștii supra-pădurari cutare și cutare, adică spânzurându-ți asupra capului, aninată numai de un fir de păr, sabia lui, nu a lui Damocles, că acela e mort, ci a lui Carol I, care e viu! Și, apoi, nu o singură sabie, ci mii și miide săbii, căci acest modern Damocles sau, mai a bine zicând, Ginghis-Han român nu se mulțumește cu una, ci a tras multe, multe asupra-ne, și-apoi mai zic unii că acele săbii, fiind el de viță prusacă, ar mai fi poate, ca și puștile prusești, cu „ac” sau cu-o altă diavolie sau cel puţin „ghintuite”. Prin urmare și consecință – urmare și consecință, și legătura logică, cum vezi bine, domnule, și tocmai pe atâta în vorbele acestea, ca și-n faptele pe care ți le spun – prin urmare, zic, în una din zilele trecute ale uneia din săptămânile trecute, un „domnișor” de-ai noştri, dintre cei mai ageri la ochi, a văzut, deodată, și a văzut bine, pentru că mai avea și ochean, încât putea chiar număra, a văzut, dar, de pe un deal de la Tărășeni, ân depărtare de 2 mile – că omul, cuminte, nu se vâra de tot aproape de pericol – cum veneau, în „mers repede”, spre fruntaria Mihăileni, 8.000 de ostaşi români!

*

Fuga, iute, la Cernăuţi, să dea știre unde se cuvine, și bine a făcut, n-ai ce zice! Dar mai iată că și un alt „domn”, tot dintre acei mai ageri la minte, mai fin la simțuri și tot cu ochi de vultur – sau poate și de altă pasăre, care are darul unic de a vedea când nu mai vede nimeni ceva – care vede, la Suceava, tot cam pe atunci, tot lucrul, și încă de ar fi numai lucru, cum zic, ci chiar oameni, și încă oameni români – cum se știe, neamul cel mai rău și mai urât și mai dușman decât toate neamurile noi și vechi – înarmati, îmbrăcaţi și formați chiar în batalioane, și tot în număr de vreo 8.000! Mulțămită lui Dumnezeu că, la Suceava, e telegraf, acesta e deprins a aduce, de multe ori, cum o știm cu toţii, și de cele fripte nu se mai sfiește nici acum și-și face datoria, cu toată iuțeala dorită!

*

Ajungând astă știre la Cernăuţi și fiind alăturată cu cea de mai sus, îndată și fără pic de greutate s-a adeverit și s-a constatat aceea ce și dumneaa ai fi silit a recunoaște, că acele două sume, adunate împreună, fac numărul foarte însemnat de șaiprezece mii (16.000) dușmani; prea destul pentru noi, ba încă și de prisos! Iată, dar, că s-a încurcat treaba și mai rău și firește că și groaza tot mai rău ne prinde! Și cum să nu ne prindă groaza și toate bolile, dacă încă și alți „domni”, precum chiar și domnul nostru de aici, și cel din Câmpulung ș.m.d. tot de acestea au visat, voi să zic au văzut sau au auzit unul de la un țăran, căruia i-a spus-o un alt țăran, care o auzise dincolo, în Moldova, de la un preut ș.c.l., ș.c.l., ia, destul că, după toate aceste știri sigure și rapoarte exacte și întemeiate, s-a lămurit, s-a limpezit și s-a adeverit, mai presus de toată îndoiala, că și pe la Dorna a ajuns o mare parte a armatei române, unde s-a apucat a lucra și un drum spre Tranlilvania și că, pe toată lungimea marginii noastre spre Moldova, de la Țureni și până la Dorna, e înșirată oaste română, stând gata de a intra în Bucovina și așteptând, pentru efectuarea acestei invazii și năvăliri, numai sosirea principelui domnitor!…

*

Așa se crede pe la noi, la Cernăuţi adică, și de către unul și altul dintre cei care știu, totdeuna, mai mult „decât oamenîi de rând” și chiar poate că și aici, în Siret, deși suntem depărtați numai o palmă de loc de la Mihăileni, unde fusesem și eu, tocmai în acele zile memorabile, fără să fi văzut, acolo, cea mai mică mişcare. Se crezură, dar, acele basme și se crezură foarte serios și lung de către unii, cu toate că o cunoaștere superficială măcar a poziției, a împrejurărilor și a guvernului sau, pe cât se poate judeca și de aici, ar fi putut feri peorișicine de o amăgire atât de grea și împiedica o mistificare atât de colosală. Ne-am sfii și astăzi încă a crede că a fost cu putință o asemenea rătăcire, dacă nu am fi fost, împreunî cu toată lumea, martori la toate ce s-au petrecut, dacă nu am fi văzut cum, de aici, din vecinătatea cea mai apropiată, s-a transportat visteria vămii din Sinăuți. la Cernăuţi, dacă nu am fi aflat că toți românii de dincolo fiind priviţi, în astă parte, de dușmani, vreo 5-6 boieri moldoveni, prea cunoscuţi, atât aici, cât și-n Moldova, și veniţi, mai deunăzi, pentru iarmarocul de Sfântul Petru, la Cernăuţi, fură îndată chemați la prezidiul înaltului nostru guvern, întrebaţi de scopul venirii lor, care, deși se arăta foarte firesc și pașnic, totuşi nu-i putu feri de a fi siliţi a părăsi, îndată, pe „cale prescrisa” sau „legată”, orașul și țara. Tot așa, se știu și se văzu cum se făcură, din partea autorităţilor, toate pregătirile, deși de tot insuficiente, spre întâmpinarea invaziei închipuite sau, mai bine zicând, spre a putea evita măcar unele dintre consecințele ei și a avea, pentru tot cazul și orice trebuință (de pildă, pentru escortarea visteriilor), o mână de oameni înarmaţi. S-a adus, dar, în pripă, de prin Galiția, din depărtare de 20-30 mile, câți jandarmi se putură afla, se concentrară toți păzitorii financiari și se aduseră chiar patru tunuri de la Leopol, cu cai de naimală, pentru mare grabă!

*

În urma acestor pregătiri oficiale și foarte serioase, frica de care suferi, până atunci, numai lumea oficială, vrând, nevrând, se împărtăşi și unei părți a publicului, a aceluia anume din fire plecat mai mult spre voinicie, şi îndemna pe mai mulţi de a-și strânge catrafusele și a gândi la fugă, pe care unii din cei mai spăimântoși și prudenți o și executară, cum am auzit pe aici. Astă perplexitate ținu mai multe zile și, de mirare, întrecu, la unii, chiar spaima firească, pe care o inspira holera. Din aceasta se vede cât de superfluă mai era și astă nouă emoție, provocată chiar fără umbra unui temei.

*

Ajungând trebile la acest punct, se vede că, în fine, se cercară și chipuri mai potrivite spre a afla adevărul adevărat și a recunoaște că toată frica, spaima, pericolul cel înfiorător și înverșunarea, așteptate cu atâta siguranță, nu erau decât niște iscodiri și produse ale imaginației unor spirite prea zeloase, ai căror ochi, sufletești sau fizici, erau atât de tulburaţi și păinjeniți, încât, din 80 de grăniceri români, veniţi spre a schimba pe alţii, la fruntaria Mihăileni, ei făcură 8.000! Tot astfel, se reduse numărul ostaşilor invadatori și pe la celelalte puncte de margine. Se publică, dar, din partea guvernului, următoarea proclamație, pe care ți-o alăturez aici, domnule, ca să mă justific înaintea cititorilor „Albinei”, care, poate că altminteri s-ar îndoi de adevărul și de seriozitatea acestui raport, necrezând posibil ca o nălucire de ist fel, o mistificare atât de grandioasă să fi putut prinde loc și a se susţine săptămâni întregi! Și nouă aceasta ne pare o enigmă dinte cele mai încurcate, a cărei dezlegare și explicare nimerită și îndestulătoare ar merita, desigur, premiul cel mai rar și preţios, și va face, desigur, cea mai mare onoare agerimii și sinceritatății ziarului oficios „Wiener Abendpost”, către care ne adresăm, dar, acum cu respectul cuvenit, cum se-nțelege, poftindu-l însă să facă bine a fi ceva mai lămurit, mai puţin scump la vorbă și mai adânc în explicarea și cercetarea cauzelor unei întâmplări atât de extraordinare și glumețe. Până atunci, până ce vor vorbi cei „inspiraţi și inițiați”, noi, care suntem niște oameni simpli și, ca atare, cu ochii noştri nu vedem decât numai ziua şi cu urechile noastre nu auzim cum crește și iarba, facultăți de care se bucură numai cei „chemați”, vom tăcea și nu ne vom încerca și osteni a căuta, și din parte-ne, explicație pentru acea enigmă, cum ne-ar și fi asta cu putință acum, unde, abia scăpaţi și mântuiţi de pericol, încă ne tremură sufletul și ne-am liniștit numai atât, ca să mulțămim cerului că ne-a mai lăsat zile!

*

Încheind, tot ne mai vedem îndatorați de a aduce un omagiu adevărului și de a observa că, dacă proclamația alăturată spune că acele știri despre invazie, iscodită de nu știu cine, ar fi răspândit prin țară frică și îngrijorare, apoi aceste cuvinte doar nu voiesc a zice alta decât că, după pilda celor din Cernăuţi, așa și-n unele curii ale țării, spre margine anume, unele și alte persoane și, dintre locuitorii particulari, poate vreo câțiva israileni, ar fi prins acea frică, de vreme ce, altminteri, a domnit și domnește, între toată poporațiunea noastră, cea mai deplină liniște și că toate știrile, din toate părţile țării, nu pomenesc că oriunde, afară de excepțiile amintite, spiritele ar pătimi de o tulburare sau agitare mai mare și neobișnuită.

*

Ce mai voiește să zică și fraza că, „afară de zgomotele răspândite cu scop înadins, de a insufla frică” ș.m.d. iarăși o vor putea explica mai bine numai organele competente; noi nu avem agerimea de a străbate sensul adânc al acestor cuvinte misterioase. Atâta agerime însă avem, atâta cunoștință a lucrurilor și a împrejurărilor, a oamenilor și a poporului de la noi, ca să putem încredința cum că „măsurile care se vor introduce, spre susținerea siguranței și liniștii în țară” desigur își vor ajunge scopul pe deplin, deoarece acestea nu sunt, nu au fost și nu vor fi tulburate și periclitate nicid cum; bunul simț și loialitatea cunoscută a poporului nostru, ai cărui fii, mai deunăzi, încă cu atâta vitejie, și-au vărsat sângele, și-au jertfit viața pe toți câmpii războiului, drept dovadă a acestei loialităţi, ne sunt cea mai bună garanţie pentru aceasta.

*

ANEXA:

*

Înștiințare

*

Vuiete, răspândite mult pe aici, despre o invazie dușmană din partea Moldovei, spre care scop ar fi pornit oaste numeroasă spre marginile noastre, au produs în țară frică și îngrijorare. Cesaro-regescul prezidiu al țării se vede, dar, spre liniștirea publicului, îndemnat a face cunoscut, prin aceasta, cum că, după informațiile dobândite, acele vuiete s-au dovedit de neîntemeiate. Strângerea de recruţi și voluntari, urmată în principatele învecinate, exercitarea („deren Einübungen und Marsclibewegungen”!) a dat loc (!) de a se lua, dincoace, la marginile țării, măsuri de precauțiune; afară însă de vorbele răspândite „cu scop de a îngrozi” (?), alt cuvânt pentru a presupune o invazie dușmană nu există. Organele publice au primit ordinul de a veghea, cu cea mai mare atenţie și activitate, și se introduc, totodată, spre menținerea siguranței și liniștii publice, toate măsurile necesare, spre executarea cărora ne întemeiem și pe sprijinul și conlucrarea tuturor locuitorilor.

De la c. r. prezidiu al guvernului. Cernăuţi 26 iulie 1866 (Albina, Anul I, 1866, Nr. 50, pp. 3, 4)


Comments are closed