1866: O nuntă la Ilişeşti, în Bucovina (III) | Dragusanul.ro

1866: O nuntă la Ilişeşti, în Bucovina (III)

Porturi naţionale din Bucovina – de Julius Zalaty Zuber (1867-1918)

Porturi naţionale din Bucovina – de Julius Zalaty Zuber (1867-1918)

*

Finalul relatării lui Simeon Florea Marian despre nunta bucovineană a anului 1866 aminteşte, în bună parte, de relatarea succintă a lui Dimitrie Cantemir, din „Descrierea Moldovei”. Fondul mitic ancestral al individualizării „logodnei cosmice” încă se păstrează, falsuri înregistrându-se doar la „iertăciune”, care nu-i decât o poliloghie stufoasă şi grosolană, improprie ritualului, născocită de cine ştie ce ierarh al vremii, ca şi textele care înlocuiau străvechile colinde ale umanităţii. Nu doar româneşti, ci ale umanităţii.

*

Redând finalul relatării nunţii bucovinene a anului 1866, voi folosi, ca şi în precedentele episoade, melodii ale vremii, fonotecate audio de „zicălaşii” Răzvan Mitoceanu (vioară) şi Petru Oloieru (ţambal), recomandându-vă iubitorilor de datină să vizionaţi concertul ritualic „Chindiile”, filmat şi pus pe net, dar care poate fi lesne accesat făcând click pe fotografia CHINDIILE, din dreapta paginii acestui site.

Nunta Ilisesti 15 continuare*

Vătăjeii: De trei ori pe după masă, / Să scoatem floarea din casă, / Să rămână binele, / Să roiască-albinele. / Pe la noi acu’ roiesc / Vara, când mândri cosesc, / Când cosesc mândruţei flori, / Să fie de sărbători, / Pe la fete si feciori. / Tu, mireasă veseloasă, / Bota ta-i pe grindă-n casă, / Cioplită în patru dungi, / Cât spatele tale de lungi. / Ea şede gata pârlită / De spatele tău gătită.

 *

p49

*

Jucând ei de trei ori, pe după masă, iese vătăjelul de înainte pe uşă, jucând, şi ceilalţi în rând, după dânsul. Mirele şi mireasa păşesc, fără de a juca, fiindcă nu le e datina să joace nicidecum. Mai înainte de a ieşi mireasa pe uşă, se pune un băiat sau doi să ţină un beţişor, nelăsând-o să iasă. Pentru aceasta, precum şi pentru zestre, trebuie mirele să plătească băieţilor câţiva bănişori şi, apoi, îi e iertat a ieşi cu dansul.

*

p50

*

După ce ies, cu toţii afară, joacă iarăşi o horă şi, după ce se gată jocul, aduce unul dintre nuntaşi un scaun, un lăicer pe scaun, o scoarţă jos şi o pernă, aşternându-le jos, şi, punându-se mireasa, în genunchi, înaintea părinţilor, în următorul chip i se iau iertăciunile:

*

p39

*

Iertăciunea: Staţi, gloate şi noroade, staţi / Şi la mine vă uitaţi, / Precum eu acum voi sta / Şi din gură-oi cuvânta, / Cum de mândru m-oi smeri, / Cum cu rost eu voi fi: / Cu capul plecat, / Cu şlicul[1] luat: / Dumnezeu a poruncit, / Toate ce le-a isprăvit: / În sfârşit, făcu şi omul / După chipul ca şi Domnul. / Pe strămoşul, pe Adam, / De la care suntem neam, / Om întâi pe lume. / Şi iar zise: nu-o bine / Ca să fie / Omul fără de soţie. / Şi iar puse Dumnezeu / Lui Adam un somnuţ greu, / Precum el mărturiseşte: / „Culcatu-m-am, adormit, / Că Domnul m-a sprijinit”. / Luat-a iar din stânga / Ciolănuţul cel de coastă, / Şi zidi strămoaşa noastră, / Pe buna, / Pe Eva. / Din somn Adam s-a sculat, / A oftat, s-a bucurat: / Mulţămescu-ţi, Doamne, ţie, / Cum că mi-ai dat şi soţie”. / Pentru-aceea lasă / Fiul a sa casă / Şi-ncă va lăsa / Şi pe maică-sa, / Şi pe tatăl său, / Şi pe frate-său, / Pe surioara sa / Şi s-a lipi de muierea sa, / Şi-amândoi vor fi un trup, / Căci Domnul aşa a vrut, / Dar Adam a şi greşit / Si din rai s-a izgonit, / Numai pentru ne-ascultare, / Îi dete pedeapsă mare; / Izgonit, din rai, afară, / Să fie viaţa amară, / Puseră soarele vecinic / Să ne fie nouă sfeşnic, / Şi pusese şi pe lună / Să ne fie nouă nună, / Şi le dete iarăşi rază, / Ca-n toată lumea să vază / Şi le zise Dumnezeu: / „Să trăiţi / Şi ca iarba vă înmulţiţi, / Pământul să-l stăpâniţi!”. / Deci curseră / Şi rămaseră / Neam / Din neam, / Viţă / Din sămânţă, / Până ce-a venit / Vremea şi-a sosit / Vremea cestor feţi, / Ai voştri fii drepţi, / Cu genunchii la pământ, / Ca mlădiţă cu rod mult, / Şi se roagă cu glas mare / Să le daţi binecuvântare: / Dumneavoastră, cinstiţi / Părinţi! / Să vă înduraţi, / Să-i binecuvântaţi, / Căci binecuvântarea părinţilor / Întăreşte casa fiilor, / Precum Domnul s-a îndurat / Şi a binecuvântat / Pe Avram cu Sara, / Pe Iacov cu Kahila. / Deci, prin cuvânt. / Vom începe al doilea rând, / Ca dumneavoastră, cinstiţi / Părinţi, / Care de la Domnul sunteţi rânduiţi / Ca şi pomii cei rodiţi, / Ce-şi fac roada lor / Din răcoarea pomilor, / Să vă înduraţi / Ca să-i şi iertaţi; / Căci vor să meargă la a lor casă, / Ce de Dumnezeu le este aleasă, / Şi părinţii să trăiască, / Curtea lor s-o stăpânească. / Domnul vă trăiască / Şi vă stăpânească, / Şi vă-nvrednicească / Ca să ajungeţi / Să vă umpleţi / De bucurie, / De veselie, / Cum s-a înzestrat / Şi s-a bucurat / Aron, prorocul, / Când i-a înverzit toiagul, / Ţinându-l în mână, / Ne-având rădăcină, / De doisprezece ani uscat, / A-nverzit făr’ de-un udat. / Şi câţi mă priviţi / Toţi vă veseliţi, / Şi câţi m-ascultaţi / Toţi vă bucuraţi, / Precum s-a bucurat / Fericitul Noe, / Ieşind din corabie, / Înnoind pământul, / Finind cuvântul; / A sădit vie, / S-a împlut de bucurie, / A băut vin, / Veselindu-se deplin, / Amin, amin! / Cine n-a zice: Amin, amin! / Să se-mpiedice de-o cioată de arin / Şi să deie cu capul de-un spin, / C-apoi ştiu c-a zice: Amin, amin! / Mie, ce-am urat deplin, / Aste, zău, mi se cuvin: Un păhăruş sau trei de vin, / O năframă, şi de in, / Guriţa să-mi şterg de vin, / Şi de-ar fi şi de holerca, / N-aş mai zice, zău, nimica, / Ci m-aş şterge tot pe mâneca; / Şi-o copilă ochişea, / Care-a fi de seama mea, / De a vrea, a vrea, / De nu, dracul s-o ia!…

*

p128

*

Iar când începe urătorul următoarele versuri, numai neamurile miresei încep a plânge, hohotind:

*

p129

*

Cântecul miresei: Plânge, fiică, şi suspină / Că mergi pe mână străină / Şi te-or bate fără milă, / Te-or mustra fără de vină, / Căci ţi-ai căpătat o soacră / Tot ca şi poama cea acră, / Căci mila de la bărbat / Ca umbra unui păr uscat, / Când gândeşti că te umbreşti, / Mai tare te dogoreşti.

*

p197

*

După finea iertăciunilor, o apucă mirele de subsuoară şi, arzându-i vreo trei cu biciul, (scorbaciul), o aruncă în căruţa în care e pusă şi zestrea, apoi, chiuind şi strigând, pleacă, cu toţii, la mire. Vătăjeii şi druştele miresei nu-s mai mult de trebuinţă, ci numai ai mirelui.

*

p283

*

După ce ajung nuntaşii, cu zestrea, la mire, ies socrii cei mari şi-i întâmpină cu şipul în mână, zicând soacra: U-iu-iu, ce bine-mi pare / C-aţi adus voinică floare, / Floricică de la mai, / Să ne fie de bun trai.

 *

p200

*

Apoi, nuna, din căruţă, dimpreună cu altele, smerindu-se încă, chiuie, anume: U-iu, iu, soacră mare, / Soacră mare, ieşi afară, / Că-ţi aduc secerătoare, / Şi-ţi aduc pieptănătoare / Să te pieptene pe cap / Cu un pieptene de fag; / şi altele.

*

p256

*

După aceea, petrec şi se veselesc până chiar târziu.

*

p103

*

La împrăştiere, îi poftesc pe nuntaşi socrii cei mari, zicând: De vi-i drag de noi şi de fiii noştri, poftim şi pe mâine, la masa cea mare.

*

p158

IX.

La masa cea mare iarăşi se poftesc sătenii, însă numai prin vătăjeii mirelui, căci mireasa n-are mai mult vătăjei.

*

p188

*

La masa cea mare, iarăşi se veselesc, bând şi mâncând, însă, după datină, numai bătrânii, arareori vreun fecior. Aice li se împărtăşeşte paharul cel dulce, adică: nunul cel mare, dimpreună cu un alt om, ia un talger cu paharul şi altul pentru banii ce li s-or da; după aceea, dând ei paharul, mai întâi, neamurilor, trebuie să pună fiştecare 1, 2, 3, până 10 florini pe talgerul cel gol; în urmă, pune şi nunul 5 sau 10, adică după putere.

*

p132

X.

A treia zi, de curând, urmează şi „uncropul”. Până acum, au servit nuntii vătăjeii, însă acuma nu au nici la mire mai mult vătăjei, ci numai vătăjiţe şi acestea poftesc, acum, sătenii la nuntă. De vătăjiţe se aleg două neveste tinere şi sprintene, gătite cu beţişoare şi ploscă tocmai ca şi vătăjeii.

*

p135

*

La „uncrop”, se găteşte mireasa ca nevastă, anu­me: i se pune, mai întâi, după cum este gătită, cu capul gol ca fată mare, o oglindă şi, întrebând-o ori de-i place, iar ea zice: „Îmi place!”. După aceasta se ia floricică după floricică, lăsând-o toată scărmănată, apoi iar îi arată oglinda. În urmă, o „gătesc”, adică îi pun fes nou, cumpărat de mire, în cap, peste fes un şăluţ, peste şăluţ, un ştergar mândru alb (minişterg – n. n.), bumbăcit frumos! Apoi, iarăşi o duc şi o pun alăturea cu mirele, după masă.

*

p139

*

Aice, la „uncrop”, precum şi mai înainte, se veselesc, petrec, pe urmă se ia, de la nuntaşi, aşa-numitul „bir al miresei”, şi aceşti bani îi împarte mireasa cu bucătăreasa.

*

p71

*

În finea nunţii, mai urmează întorcăturile şi alte ceremonii.

*

p85

*

Ilişeşti, 15 septembrie 1866.

*

p6

*

Simeon Marian.

*

Nunta Ilisesti 20 cu semnatura

(Familia, an II, numerele 13, 14 şi 15,

din 13, 20 şi 27 noiembrie vechi 1866, pp. 452-454, 464-466 şi 476-479)

*


[1] Şlicul: fost, în timpii antici, o căciulă de miel mare foarte – notă Simion Florea Marian.


Comments are closed