1788: Asaltul raialei şi a cetăţii Hotinului

„Varşovia, 25 mai 1788. În ultimele zile, s-a vorbit despre un raport trimis guvernului de generalul de Witte, comandantul garnizoanei Kaminieck și potrivit căruia Hotinul a fost bombardat și ars, la 11 mai, de către corpul de armată al prințului Coburg. Orașul, după cum știm, o simplă suburbie a cetății, este compus doar din case şubrede din lemn, pe care nu le-a fost greu să transforme în cenușă. Garnizoana cetăţii, cu un efectiv de 6.000 de oameni, s-a retras în fortăreaţă, care este capabilă să susțină un asediu îndelungat. După bombardarea acestor bordeie, austriecii s-au îndepărtat la o oarecare distanță de cetate, în speranța de a o bloca, i-au tăiat proviziile, forțând-o să se predea. Cu câteva zile înainte, Pașa de Hotin a cerut comandantului din Kaminieck furaje și mâncare, care i-au fost refuzate, pe motiv că ar fi fost rechiziţionate de ruși, în perioada în care au poposit pe teritoriul nostru.

Armata Seraskier-ului Basarabiei, formată din 80.000 de oameni puternici, era, la sfârșitul lunii aprilie, cantonată lângă Bialogrod (Cetatea Albă – n. n.); cea a Contelui de Romanzof avansase, printr-un marș precipitat, dincolo de Dubosor (Dubasari – n. n.), la stânga Nistrului, iar avangarda sa avusese deja câteva ciocniri cu pâlcuri ale armatei otomane. Prințul Repnin, cu Corpul de armată aflat sub ordinele sale, se spune că a avansat până aproape de Oczakof. În ceea ce privește pe prințul Potemkin, se crede că a trecut de Bog (Bug – n. n.), cu intenția de a acoperi Crimeea; dar toate aceste marșuri sunt atât de incerte, atât de contradictorii, anunțate parcă de nuveliști, încât este dificil să ne formăm o idee exactă asupra operațiunilor începute”[1].

Viena, 30 mai 1788. A doua scrisoare a prințului de Coburg, din 21 mai, conține detalii destul de ample despre asediul asupra Hotinului. Aflăm de acolo că, pe 8 mai, acest general şi-a instalat tabăra lângă Rarance, cu toate trupele din subordine; că, pe 10 mai, a înaintat până la Sarochin (Saracin – n. n.), iar pe 11, împotriva lui Ruckzim, în următoarea ordine: batalionul de infanterie Venzel-Colloredo şi două divizii ale Cavaleriei-ușoare din Lowenehr s-au întâlnit la Corpul din Armată din pădurea Bucovinei, în timp ce maiorul Quietowski, cu divizia de husari Burco, cu 2 companii de infanterie Pellegrini, cu 2 tunuri și cu 112 archebuzieri, avansau, de la tabăra din Rohatim, de-a lungul malului drept al Nistrului, prin lunci, pentru a acoperi flancul stâng al armatei. Pe cealaltă parte, generalul-maior Jordis și-a îndreptat marșul, pe malul stâng al Nistrului, cu 4 companii de Pellegrini și 2 divizii de infanterie ale lui Barco, pentru a putea sprijini pe maiorul Quietowski, dacă ar fi fost necesar. Domnul Karaiczay, împreună cu locotenent-colonelul Lovenehr, pentru a acoperi aripa dreaptă a armatei, a trecut Prutul, pe lângă Molinza, cu Batalionul de infanterie Kauniz și 2 divizii de Cavalerie-ușoară ale lui Lowenehr, și a avansat, prin Raia, către Sankoviss (Săncăuţi – n. n.), dincolo de aliniamentul aripii drepte. Întrucât Corpul pe care îl comandase însuși Prințul de Coburg trebuia să fie așezat pe înălțimile lui Ruckzim (Rucşin – n. n.), trupele care făceau parte din avangardă s-au întâlnit cu o mare parte din garnizoana Hotinului; dar un batalion de infanterie și o divizie de cavalerie, avansând să-i sprijine pe ai noștri, au pus tunurile pe inamic, care s-a retras în dezordine; acesta a fost urmărit, până la zidurile Hotinului, asupra căruia s-au mai tras câteva focuri de tun, care au incendiat mai multe locuri din cetate. Turcii uciși au rămas în piață,printre răniții lor; duşmanii au făcut un prizonier. Noi am avut pierderi, în această acţiune, 6 ucişi și 26 de răniți.

Prințul de Coburg, neştiind cât de aproape este tabăra de inamic, s-a retras, seara, dincoace de Ruckzim (Rucşin – n. n.). Pe 12 mai, totul a fost liniștit; dar pe 13 mai, un corp turc, format din 1.000 de infanteriști și 2.000 de cavalerişti, cu tunuri, a atacat trupele locotenent-colonelului Karaiczay, aflate în apropiere de Dolinany. Acest atac a fost și mai fatal pentru inamic, care a fost obligat să se retragă cu pierderi considerabile. Suntem siguri de cel puțin 200 dintre ei, că ai noștri i-au văzut căzând, în timp ce noi avem doar 3 bărbați răniți. Nu s-a întâmplat nimic pe 14 şi pe 15 mai; dar pe 16 mai, ai noștri au început, pe la amiază, o canonadă aprigă împotriva amplasamentelor bateriilor inamice apropiere de lână Braha. Succesul acestei canonade nu este îndoielnic, deoarece a distrus o baterie inamică, a ucis mulți oameni, a deteriorat și a ars multe case. Focul lor ne-a ucis un singur și a rănit alţi doi.

Se spune că Poarta l-a numit pe Prințul Maurojeni (Mavrogheni – n. n.) Hospodar al Moldovei, în locul Prințului Ypsilanti, care avansează spre Iaşi cu o oaste de 40.000 de bărbați. Alexandru Moruzzi l-a înlocuit pe Hospodarul Valahiei”[2].