coboară-ți, tată, fiul de pe cruce! | Dragusanul.ro

coboară-ți, tată, fiul de pe cruce!

Ploaia 3

*

ce ai de spus în apărare ta?

și-am priceput că-i clipa cea din urmă,

căci înspre ceruri pământeasca turmă

pășea cântând măreț o osana,

iar cosmicul părinte, dintr-odată,

s-a încruntat, pe tronul ce străluce

iluminând, aproape, lângă tată,

însângeratul fiu, uitat pe cruce,

*

și am simțit că rănile-i mă dor

nepământește și de-o veșnicie,

de când m-au deportat în poezie

să-mi crească aripi și să-nvăț să zbor:

mărturisește-ți multele păcate!

dar cum s-o fac, că-s multe și mărunte

și-n plus au fost așa nevinovate

încât pe tata n-au cum să-l încrunte;

*

mă simt pierdut și azvârlit pe boltă

și-n flăcările stelelor răpus

când văd, pe cruce, rana lui Iisus

cum șiroiește-n mine cu revoltă

și m-aș rosti, și lanțul mi l-aș frânge,

și l-aș zvârli cu grelele-i tăceri,

să pot trăi și eu același sânge

prelins din mitul rănilor de ieri,

 *

dar sunt nevrednic, firul de nisip

zburătăcit de mările în spume,

un fir de praf, ce nu contează-n lume

nici dacă sufăr cosmic, dacă țip,

dacă-mi ridic, la judecăți finale,

cu demnitate sufletu-mi pribeag

ca să-și rostească-n cursul rugii sale

nu vreun păcat, ci numai ce-i e drag:

 *

în focul veșnic bucuros m-oi duce

să-mi ispășesc risipa în cuvinte,

dar iartă-mi doar această rugăminte:

coboară-ți, tată, fiul de pe cruce!


Comments are closed