Vasile Voiculescu: Cina cea de taină

F. Doubec, Învierea lui Cristos – Universul literar, 1924

*

Băteai domol şi norii silnici cercau zadarnic să te-ascundă

Când Ţi-am deschis, în noaptea ceia, cămara-mi sufletului scundă.

De cum intraşi, târând lumina de lunga-Ţi haină aninată,

Chilerul mi-a părut mai muced, poiata mai întunecată,

 *

Şi-n duhnitorul întuneric, pândind prin colţuri înfoiat,

Eu însumi n-aveam loc, bicisnic, ci stam pe brânci şi-ncovoiat.

Dar ridicaşi din tindă mâna uşor spre-a binecuvânta

Şi iată, se bolti tavanul ’nălţându-se deasupra Ta…

 *

Te-am cunoscut, deşi veniseşi un tainic oaspe nechemat

Şi-am priceput că-Ţi este sete şi încă, Doamne, n-ai cinat:

„M-am abătut să fac, la tine, de-ngădui, Cina cea de taină.

Chiverniseşte pentru Paşte şi pune-ţi grabnic altă haină.

*

Adună rudele şi soţii, cu slugile la sărbătoare

Şi toarnă apă caldă-n vase, să-i spăl frăţeşte pe picioare”…

– Stăpâne, Ţi-am răspuns, şi glasul în gât mi se făcuse ghem,

În tot pământul n-am pe nimeni, să vie-atuncea când îl chem.

 *

Sărac şi fără de prieteni, mă ocolesc de mult drumeţii,

Căci n-am nici azimă, nici sare, pe masa goală a vieţii.

Priveşte, ca-n pustietate-i… doar eu în faţa Ta mă scol

Şi n-am o dramură de pâine să-Ţi pun ’nainte pe pristol…

 *

Atunci, spre inima-mi crescută, purtându-Ţi slobod braţul drept,

Ca dintr-o lacră ne-ncuiată mi-ai scos-o repede din piept,

Ai rupt-o, lesne, ca pe-o roadă ce, coaptă, spânzură pe ram

Şi n-am simţit nici o durere, aşa de bucuros eram,

 *

Apoi, frângând-o-n bucăţele, cum nu aveam de cină soţi,

M-ai dus, tăcut, la o răscruce şi-am împărţit-o-n zori la toţi…

 *

Vasile VOICULESCU

 *

Tare în credinţă – Vatra, 1895

*

(Universul literar, Anul XLII, Nr. 15, 11 aprilie 1926)