Vasile Ursachi şi fascinanta fericire a irosirii boeme

Poet, istoric şi narator înnăscut, fascinant în fericirea irosirii boeme, pe care şi-a ales-o drept filosofie de viaţă, Vasile Ursachi, cărturar nepereche al Bucovinei, pe care îl respect fără prefăcătorie, fuge de sine, mereu şi mereu, ca de un mit, care-l şi ademeneşte, dar îl şi alungă. O parabolă pentru destinul său ar fi starea de inefabil, pe care o trăieşte, anual, la Voroneţul „sfântului poporului” Daniil, şi nu m-ar mira dacă o astfel de tainică lăuntrică ar însemna mai mult decât toate zădărniciile pe care le numim împliniri. În fond, sufletul lui Vasile Ursachi este o carte scrisă şi pe cale de a se scrie, dar care instinctual îşi refuză mărturisirile, pentru că îşi ajunge sieşi.

Timpul pare să-l ia, uneori, de guler, cerându-şi obolul mărturiilor, şi atunci Vasile Ursachi – un personaj pe care Bucovina nu îl înţelege şi nu îl merită – deschide larg fereastra şi strigă devastator de sincer: Oameni, vă iubesc!

La mulţi ani, Vasile Ursachi,

şi Dumnezeu să ni te ţie

ca să avem şi noi o bucurie!