Vasile Gherasim: Vecernie

Vasile Gherasim, un mare poet uitat

*

Preludiu:

*

Se pun troiene mari pe înserate,

Iar cerul cu pământul una sunt –

Auie clopote îndepărtate:

E timpul de vecernie-n curând.

*

Şi vântul a-ncetat să mai gonească

În drumu-i fără ţintă, fără rost:

Vrea parcă-o rugăciune să şoptească

La-al zidului himeric adăpost…

 *

Eu către suflet:

 *

Şi tu, trudite suflet, cauţi pace

Zadarnic pribegind prin spaţii goale,

În tine însuţi cearcă-a te întoarce

Şi vei afla tămăduiri de boale.

*

E ceas de rugăciune – ia aminte!

Iar Dumnezeu e-atât de blând şi mare…

Simţind adânc, nu-ţi trebuie cuvinte

Spre a găsi la dânsul ascultare.

 *

În veşnicia care te străbate

Chiar suferinţa Golgothe-i nimic,

Şi toate fericirile visate

Ce sunt în sufletul unui pitic?

*

Sufletul către mine:

 *

Dar clipa cea cu-adevărat trăită

Nu-i mai presus de seaca veşnicie?

Vecernia, azi, oricât e de cernită,

Vesteşte doară sfânta Liturghie.

 *

Iubeşte-adânc viaţa nesfârşită,

Psalmodiază imn de bucurie!

Iară iubirea, din etern simţită,

O rugăciune de-nălţare fie!

*

            (Junimea literară, nr. 1-6/1932, pg. 70).