Vasile Alecsandri: Fraţii Jderi

*

I

*

E ger, e întuneric! Nori negri duşi de vânt

Se târâie pe ceruri, se lasă pe pământ

Ca aripi uriaşe de paseri nevăzute

Ce curăţă de sânge văi, şanţuri şi redute.

 *

E vânt cu ploaie rece şi noaptea cu fiori

Căci umbra e ţesută de fulgeri trăsnitori;

Nu-s însă focuri nalte de-a cerului furtună

Dar fulgeri mii de tunuri ce-n zare crunt detună.

 *

L-a lor lumină roşă în clipă se ivesc

Mari lagăre de omeni armaţi ce se pândesc

Şi crâncene redute, şi-n dos de parapete

Văpăi de ochi sălbateci, luciri de baionete.

*

Românii, uzi la piele, flămânzi, lipsiţi de foc,

În şanţul lor, sub arme, stau gloată la un loc,

De moarte şi nevoie râzând cu nepăsare…

Voinici ei sunt la luptă, voinici şi la răbdare!

 *

„Măi oameni!, zice unul, un şoim de la Bicaz,

De mult ne spală ceriul cu ploaie pe obraz!

Mâine, când s-a face ziuă, Jder Neagu, fără veste

Frumos a să ne-apară cât Albul din poveste.

*

„Urât, frumos, alb, negru, eu nu ştiu; dar ce ştiu,

Ştiu că halal de Turcul ce-oi întâlni de viu”.

„Şi ce-ai să-i faci, măi Neagu?”. „Să-l hăituiesc, fârtate,

Pân’ mi s-a usca bine cămeşa de pe spate”.

 *

Toţi râd… dar ce retează, deodată râsul lor?

O bombă vine! O bombă al morţii meteor!

Toţi văd moartea cu ochii! un vaiet: ah! mor…„Cine?

Cine-i ucis?”. „Eu. Neagu… mă duc… vă las cu bine”.

 *

„Sărmanul!”, zic Românii, grăindu-i trist, de-a rândul.

„Nici c-a avut el parte să-şi împlinească gândul!”.

„Mult au să-l mai bocească neveste şi copile!”.

„Не! Dumnezeu să-l ierte!.. ce vreţi ? n-a avut zile”.

 *

„Dar unde-i Jder, mezinul?”. „De pază, acolo-n şanţ,

Unde-a pierit, aseară, un zmeu de Dorobanţ”.

„Să-i spunem, să nu-i spunem că i-a murit frăţiorul?”.

„Ba să tăcem mai bine, să nu-l ucigă dorul”.

*

II

*

În capătul din dreapta al şanţului, în tină

Stă singur, de o parte, un om care suspină

Căci are-o presimţire ce-i tot meneşte-a rău

Şi-l duce, duce gândul mâhnit la frate-său.

*

El e ostaş de frunte, Jder Nistor, vânătorul

Ce intră-n Turci năprasnic cum intră-n cârd omorul,

Şi-i place pe câmp neted cu durda să vâneze

Cumpliţi Başi-Buzucii şi fiarele Cerkeze.

*

De-aseară-n santinelă, Jder şede tot la pândă

Gândind la biata-i mamă cu inima plăpândă,

Visând l-a lui mireasă cu sufletul duios,

Privind la Turci, în faţă, cu ochiul scânteios.

*

Dar vântul suflă-a iarnă, dar ploaia cade-n unde!

Prin haine, pân’ la oase, îngheţul îl pătrunde,

Şi-ncet el simte somnul că vine pe furiş

De-ntinde peste ochi-i un văl paingeniş.

*

Jder luptă, umblă, cântă, nevrând ca să se culce,

Dar somnu-i varsă-n creieri beţia lui cea dulce

Şi el, pe nesimţite, învins, întunecat,

Se reazemă de puşcă ş-adoarme clătinat.

 *

Deodată i se pare că vede pe-a lui mamă

Ce vine, îl atinge la ochi cu-a ei năframă

Şi-i zise: „Te trezeşte, copile, dragul meu!

Vin duşmanii, te-ajunge prin somn păcatul greu!”.

*

Tresare vânătorul! Doi spectri i se-arată

Nălţându-se prin umbră cu arma ridicată!…

„Ho, fiară, ho!”, el strigă, şi-n clipă viu, deştept,

Pe duşmani îi străpunge cu baioneta-n piept.

*

Din doi, unul c-un geamăt oftează, cade, moare,

Iar altul, cu durerea luptându-se-n picioare,

Se-ncruntă, se repede ca lupul crunt la Jder

Şi-i face-o brazdă largă la braţ cu-al său hamger,

*

Apoi se prăbuşeşte alăture cu mortul…

Jder zice-atunci, mustrându-l: „De ce ţi-ai lăsat cortul?

Şi ce cătaşi, păgâne, aice-n şanţul meu?

Ţi-a fost urât de viaţă?… Amar de capul tău!”.

*

Şi aprig, cu mânie, ridică stratu-n aer

Să sfarme pieptul duşman, ce scote-un jalnic vaier,

Dar când să dea, „Stai, frate!, îi zice-un glas iubit,

Nu-i drept să dai lovire vrăjmaşului rănit!”.

*

Jder stă, aruncă arma, s-apropie-n tăcere

De Turc, îi leagă rana, alină-a lui durere,

Apoi, când vine ziua, pe Turcul leşinat

Îl poartă-n ambulanţă, zicând: „Poftim vânat!”.

 *

Vasile ALECSANDRI

 *

*

(Albina Carpaţilor, Anul II, nr. 27, 1878,p. 315)